de Adrian Grauenfels
picturi: Maia Martin
Puţin scriitori moderni au abordat literatura cu atâta pasiune, entuziasm şi dedicare ca Luis Borges. Universul său s-a născut dintr-o amplă cercetare a literaturii, filosofiei şi teologiei. El nu se limitează la cultura nord sau sud americană ci deschide un larg compas peste culturile orientale, cabala ebraică, sau folclorul ţărilor nordice.
El vede inutilitatea omului în a căuta înţelesuri în universul infinit. În centrul universului modernist guvernat de masă, spaţiu şi energie Borges plasează ghicitoarea timpului. El crede într-o matriţă în permanentă mişcare a unor timpuri divergente, convergente, temporal confuze, şi mai ales paralele. Această reţea de insule temporale se întâlnesc, se despart, se înlănţuiesc ca să acopere toate posibilităţile timpurilor. Într-un interviu, Borges povesteşte cum în tinereţe a găsit o gravură care arăta cele 7 minuni ale lumii una din ele fiind un labirint circular care l-a înspăimântat mult timp în coşmarele sale nocturne care se repetau cu intensitate. ” Am înţeles în fine: grădina cu poteci divergente vesteşte haosul, iar expresia de un viitor diferit, dar nu pentru toţi se referă la divergenţa timpului şi nu a spaţiului”.
În opera sa găsim confruntarea omului cu un număr de alternative din care el alege una şi elimină pe toate celelalte, sau în rare cazuri alege pe toate. Am ales din volumul EL HACEDOR (Autorul) două texte care exemplifică soluţiile paralele şi dilema spaţio-temporală care fac nouă literatura lui Borges atât de apetisanta şi lipsită de vârstă.
