Intră în salon, unde era linişte în concentraţie prea mare. Închise uşa şi nu mai trebui să separe oarecum două lumi practic lipite una de alta prin tăblia ei. În închidere, uşa scârţâi insesizabil şi apoi îi sigilă complet lumea. Numai linia pragului o mai conecta într-un fel de lumea ei. Dar ea era departe de el în acest moment fiindcă tot ofuscat era şi sublinie acest lucru deschizând uşa şi închizând-o automat din nou, ca şi cum ar fi vrut să taie prin cantul ei subţire orice punct de contact dintre ele.
Patul era la fel de tăcut ca întotdeauna. Se îndreptă spre el şi îl privi cu dezamăgire. Patul nu se mişcase şi nu înălţase nicio rugă către domnul mobilier de când fusese internat după bătaia pe care o încasase. Rămăsese aceeaşi arhitectură metalică special făcută pentru odihna pacienţilor, pe care o ştia de când fusese adus în spital. Ar fi crezut că, sub influenţa lui, acest pat va deveni mai religios sau, dacă era deja religios la apariţia lui în salon, va deveni mai implicat în dezvăluirea propriei sale credinţe, pe care lui i-ar fi plăcut să o cunoască mai îndeaproape. Se înşelase încă o dată în convingerile lui. Patul nu cedase niciun moment şi nu devenise profetul religiei lui personale. Poate că am de-a face cu un pat contemplativ, căruia nu îi place să iasă la suprafaţa propriei credinţe, îşi spuse uitându-se la patul său introvertit în timp ce se urca în el. Probabil că ar trebui să îl las aşa cum e şi să îi respect felul în care se manifestă religios, dar fiindcă nu a scos o singură vorbă de când am ajuns în spital, nu am nicio garanţie că e un pat profund religios. Dacă mi-ar confirma în vreun fel că e astfel, l-aş lăsa în pace şi i-aş respecta modul în care îşi trăieşte credinţa şi nu m-aş mai băga peste el. Auzindu-l cum aiurează, deşi nu mai avea febră de când stelele lui verzi îi apuseră în cer, patul i-ar fi refuzat întinderea în el dacă ar fi fost şi în realitate un pat activ. Dar nu era şi de aceea preferă să îşi menţină identitatea adevărată sub masca metalică pe care el o luă drept firea lui autentică şi să nu se deconspire ca pat religios cel puţin până la iminenta reaprindere a cerului său organic, de care el nu avea nici cel mai neînsemnat habar.
(va urma)