Hipsteri, corporatiști, sclavi

(disecții altruiste)

de Final Zero

Marile companii cu sedii prin tot Bucureștiul au creat un nou tip de oameni. Li se spune hipsteri sau corporatiști.

Sunt aceia care alocă 90% din timpul personal muncii, se îmbracă casual de birou sau special pentru birou, își construiesc existența în interiorul aceluiași grup de la muncă, nu au prieteni ci doar niște colegi care suplinesc strâmb nevoia de asociere.

Pentru că în esență, tipii sunt concurențiali la muncă și cooperanți în cercul de prieteni. Firesc să existe un soi de “nu merge așa” în viața celor de care vorbim.

Avortoni ai unei existențe firești, tinerii care își vând sufletul marilor corporații dezvoltă o serie de boli mentale și fizice care îi fac pasibili inclusiv de deces la vârste foarte fragede.

Cei care rezistă o fac în virtutea patologiei de care suferă, devenind astfel, în plan personal, eșecuri.

La știri ni se prezintă cu prietenie o nouă inițiativă corporatistă: ora de sport care poate fi frecventată de către colegi, chiar în clădirea firmei în care lucrează. Evident aceștia au la dispoziție și o cantină, WC-uri comune, spălătorie de haine, bucătărie, dușuri și în curând camere de dormit, cu paturi supra-etajate.

Într-un viitor nu îndepărtat colega de la contabilitate cu băiatul de la statistică vor concepe noi muncitori corporatiști, pentru că firma devine o entitate în sine, individul având datoria de perpetuare a obiectivelor corporației inclusiv după moarte, sau căderea în incapacitate.

Cu alte cuvinte, sub poleiala unei cariere de succes, a veniturilor peste medie, se ascunde cum e firesc interesul grav, negativ, de esență capitalistă, al patronului, care folosește orice mijloace, inclusiv de sorginte manipulatorie, psihologică, pentru a stimula și menține motivația angajaților.

Îmi aduc aminte de casele de copii – hoți, în care tineri de pe stradă erau adăpostiți și hrăniți în schimbul serviciilor prestate pe stradă: hoție și prostituție.

Acum cei care se ocupă cu genul acesta de afacere au obținut, prin acumularea de putere, legalitate și se desfășoară nestingheriți în cadrul a ceea ce statul recunoaște ca corporație.  Un soi de nou sclavagism.

Munca nu are cum să fie plăcere, nu într-o măsură atât de mare încât să poată înlocui celelalte nevoi omenești. Prin urmare, este inuman și injust să se aplice o serie de procedee astfel încât individul să renunțe la sine, în favoarea angajatorului.

Maimuțele, ca ființe apropiate de om, lucrează sub 2 ore pe zi pentru a-și asigura hrana, restul e reproducere, plăcere sau simplă lâncezeală. E clar că pulsiuni naturale nu ne vor trimite către asumarea fericită a trudei ca normă personală, ci că această trudă, pe care o acceptă unii dintre noi, este indusă.

Trebuie văzut în ce măsură e moral să te folosești astfel de oameni.