Înainte de a trece la o analiză concretă, trebuie să începem prin a pune la zid o tendinţă discriminativă care eclipsează deseori valoarea obiectivă a unor materiale discografice apărute în “lumea a doua” a industriei muzicale actuale. Oricât de vagi ar putea fi încercările de a delimita unele proprietăţi solide şi distincte ale “calităţii” muzicale, trebuie să ne limitam strict la acestea, şi să nu luăm în considerare variabile externe precum locul de provenienţă, gradul de popularitate sau genul abordat. Deşi sună banal, astfel de informaţii se infiltrează deseori, involuntar, în percepţia si judecata unui material, influenţând subtil dar considerabil verdictul final. Am putea chiar merge mai departe şi postula un adevărat “principiu al mediocrităţii” muzicale, care să ne asigure că nivelul calitativ al compoziţiilor este obligatoriu omogen, în toate direcţiile şi indiferent de perioadă, factorii externi fiind neglijabili. Un exemplu concret: şansele ca un album să fie valoros sunt aceleaşi, indiferent de ţara de provenienţă a formaţiei. Doar pentru că formaţiile din România, Bulgaria sau orice ţară izolată de principalele fluxuri muzicale, nu beneficiază de aceeaşi recunoaştere este o chestiune legată strict de tradiţia şi de puterea deţinută pe piaţa muzicală. Daca “Nevermind”-ul ar fi fost lansat în România, cu exact acelaşi conţinut sonor şi grad de virtuozitate tehnică, acesta cu siguranţă nu ar fi ajuns să fie considerat una dintre cele mai bune realizări muzicale ale ultimelor decenii. La fel, un “Mad Man Circus” lansat de o trupă din S.U.A. ar fi ajuns probabil mult mai departe. Valoarea intrinsecă a materialului este, însă, o constantă universală absolută.
Să lăsăm acum precizările introductive în urmă, în speranţa că s-a înţeles necesitatea lor pentru cazul de faţă, şi ne focalizăm atenţia asupra proaspătului album “The Great Wave-Off”. Them Frequencies (Bulgaria, math/post hardcore) se înscriu într-un curent (din punct de vedere fenomenologic) muzical modern, inteligent, cu perspective neclare dar intense, ideologii fărâmicioase dar alcătuite din elemente individuale dure, reflectând o epidemie a crizelor identitare actuale. Unind principalele puncte ale materialului obţinem o schemă plină de actualitate şi modernitate, credibilă datorită unei relaţionări directe cu ascultătorul, trecându-se peste procedeele redundante ale industriei muzicale, puse în valoare de orice sursă mediocră.
Prima piesă, ‘The Message Of The Flower Is The Flower’, trasează coordonatele albumului, insitituind o dezagregare constructivă a elementelor, o independenţă periferică, în scopul unei funcţionări complet naturale a ansamblului. Esenţa piesei este foarte bine surprinsă de titlu, o trăsătură ce poate fi extinsă la nivelul întregului album – relaţia dintre titluri şi piese este una de biunivocitate. Evitând reacţiile adverse pe care un mesaj standardizat şi impus riscă să le provoace, formaţia ne propune un mecanism alternativ de extragere a sensului dintr-un obiect, printr-o redefinire a conceptului şi o aliniere a acestuia la simpla existenţă.
Stoarsă de sentimente umane, ‘All Great Changes Are Preceded By Chaos’ se scurge printre riff-urile fragmentate şi izbucnirile vocale reci. Într-o tendinţă foarte bine ilustrată şi de artwork, Them Frequencies taie, simplifică (fara a fugi însă de complexitate, ci doar de redundanţă), păstrând trăsăturile esenţiale şi estompând particularităţile în proiecţii simbolice. Nu se caută armonii pe griff-ul chitarei, ci disonanţe.
‘We Made You Breathe’, piesa cu numărul trei, îl are ca invitat pe Mihai Andrei (membru în trupele autohtone Breathelast, The Boy Who Cried Wolf şi Traum), într-un frumos exemplu de universalitate a mijloacelor de exprimare “underground”. Rezultatul este o epopee Patton-Mastodon-iană, cu variaţii multiple în lungimile de undă, o alunecare masivă într-un refren cu reminiscenţe vocale melodice. Este puternic reactivă chitara robotică, dezumanizată, bine asortată cu artificialitatea respiratorie a titlului.
Albumul continuă cu ‘Rot’, care confirmă că avem de-a face cu un disc plin de esenţe hardcore, duse însă la un nivel avansat. Pattern-urile instrumentale sunt solide tocmai prin păstrarea unui uşor grad de previzibilitate, pe termen scurt, iar chitara distributivă creeaza pasaje semi-atmosferice, ce se disipează repede în furtuni vocale, în timp ce tobele par aşezate după calcule complexe şi lungi şiruri de formule matematice pentru a găsi momentul potrivit de accentuare.
‘Shut Them Eyes’ este unul dintre punctele culminante ale materialului, ieşind în relief printr-o curajoasă incursiune vocală înfiptă în refren. Notele sunt lungi, susţinute, combinându-se într-o simfonie alternative/noise aproape nostalgică. Exista destule aşchii de sentimente împroşcate de-a lungul compoziţiei, dar acestea sunt greu de pus cap la cap; fiecare emoţie vine în spatele unei pietre. Titlul piesei să reprezinte un îndemn sau un ordin?
Dacă piesa a doua ne învaţă că orice schimbare îşi înfige rădăcinile în haos (!), revenim la această tematică a construcţiilor figurate prin ‘Built To Create’, care aduce în lumină un interesant paradox al creatorului construit ca să creeze. Dacă ne-am propune să căutăm, am gasi nişte amprente de The Dillinger Escape Plan, dar nu este timp, pentru că, la puţin peste un minut, vocea loveşte din nou, neaşteptat, urmată de o serie de convulsii şi aritmii trase în jos de o chitară bine ascuţită. Piesa se consumă rapid, finalul non-muzical reprezentând ecoul unor sensuri aşternute pe spatele planşei.
‘Scared Of Life’ pare soundtrack-ul unei şedinţe de acupunctură nereuşite. Regăsim puţine urme de viaţă sau de frică, în schimb este plin de ace, durere, perplexitate, orbite fără ochi şi ochi fără priviri. Vocea reuşeşte să atingă din nou acele frecvenţe înguste de echilibru perfect (probabil punctele maxime ale albumului), în timp ce linia de chitară pare alcatuită din milioane de insecte în flăcări.
Orice activitate plină de însemnătate necesită un final scurt şi formal, o rupere fermă de propria necesitate, consumată. ‘Dead Instincts’ reprezintă o formă elevată de moarte, consumată în tihna unui loc rezervat în loja elitistă a auto-observaţiilor psihologice. Se face o ieşire ciudată, improprie, prin interior, se adoarme strâmb în umbra unor vise modelate în forme geometrice discutabile.
“The Great Wave-Off” este un spectacol fără public, o post-concluzie prematură, pur interpretabilă, fierbând în propria angoasă. Tehnic, sobru şi abrupt, albumul se dezvoltă într-un spaţiu curbat, în care nu există linii paralele, şi acoperă orice goluri structurale printr-o densitate ridicată.
One thought on “Them Frequencies – “The Great Wave-Off” (2013)”