libris.ro

Confesiunile Șeherezadei înaintea celei de-a o mie și una nopți

de Adina Dabija
traducere: Silvia Bratu
click here for the English version

 

Fizica cuantică, schizofrenia și efectul placebo: ce au toate acestea în comun?
Cu ce se deosebește samsara de nirvana? – Nagarjuna

 
Mâine voi deveni regină sau voi muri. Am avut o viață fericită, intensă şi plină. M-am amuzat, în cele o mie de nopți, salvându-mi viaţa povestind lucruri cu tâlc, căci noapte după noapte iubitul meu Shahryar lăsa să cadă pumnalul îndreptat asupra mea, în timp ce eu, cu dibăcie, îl distrăgeam cu meşteşugul poveştilor mele. Ședea precum un rege pe cele o sută de perne ale lui din mătase aurie, dar nu era, de fapt, decât un adolescent aflat într-o tabără de reeducare, care primea de la mine niște învățături eliberatoare. Am aprins în ochii lui scânteia dorinței de cunoaștere. I-am reformulat convingerile. M-am jucat de-a păpușarul de o mie de ori, dar tot nu i-am împărtășit cea mai importantă dintre învățături. De fapt, am fost cu băgare de seamă, pe cât mi-a stat în putință, să-l țin în adormire, în realitatea pe care am fabricat-o pentru el… Și totuși, dacă mâine va da poruncă să mi se taie capul, așa cum a făcut cu cele o mie de fecioare dinaintea mea, voi muri fericită: i-am oferit învățături îndeajuns pentru a deveni mai bun ca rege.

 

Dar a fi rege e una și a fi om, alta. Pentru a fi mai bun ca om, trebuie să fii dispus să-ți asumi riscul de a vedea dincolo de povești. Trebuie să poți spune: vreau să văd dincolo de vălul pe care îl arunci pe ochii-mi fermecați de firul poveștii… Va putea, oare, regele meu să facă vreodată așa ceva?… Poate că, de va lăsa jos pumnalul și mă va lua de soție, voi avea curajul să-i spun că trăim într-o lume a închipuirilor – o lume a Șeherezadelor care istorisesc povești unor regi plictisiți și adormiți? Această lume există doar pentru ca niște regi plini de toane să iasă din depresie, așa cum se întâmplă în povestea mea despre Harun al-Rashid.

Într-o noapte, simțindu-se cuprins de o tristețe adâncă, Harun al-Rashid îi spuse sfetnicului său, Jafar:

– Vizire, frate, mi-e inima grea.

Jafar îi răspunse:

– O, Rege al Timpului, izvorul fericirii şi al tristeţei este înăuntru; câteodată, însă,înfățișarea exterioară a unor lucruri poate influența aceste stări. Ați încercat astăzi să urmăriți înfățișarea exterioară a lucrurilor?

Sultanul spuse:

– Am cuprins între degete toate nestematele din vistierie – rubine, smaralde și safire – dar nici măcar unul nu mi-a încântat sufletul. Am fost în harem și am trecut în revistă albe şi mulatre, arămii sau cu pielea închisă la culoare, dar niciunul dintre chipuri n-a adus bucurie sufletului meu. Am mers la grajduri, dar nici măcar unul dintre armăsarii fără număr n-a reușit să aducă desfătare ochilor mei, iar vălul care acoperă lumea nu s-a ridicat.

 

În timp ce îmi pun cea mai frumoasă dintre rochii şi cea mai încântătoare bijuterie în formă de fluture, dar şi cel mai seducător parfum, spre a păși astăzi pentru ultima oară în dormitorul regelui, văd tot mai limpede că nu este nici o deosebire între a deveni regină și a muri. Vălul iluziei nu s-a ridicat de pe ochii regelui. Într-o lume a percepțiilor și a simțurilor, schimbarea modului în care percepem și conceptualizăm lucrurile determină felul în care le experimentăm. Dar ce se află dincolo de experienţă? Ce se află dincolo de această lume a realităților multiple pe care am țesut-o pentru rege?

 

În această seară, ar trebui să-i spun regelui, aşa cum scria (sau va scrie – timpul nu contează) Rumi: „Descruceşte-ţi ochii, nu mai vedea dublu!”Dar cum aș putea face așa ceva? Cum să-l scot pe rege din lumea lui, în care există, deopotrivă: pumnal – fără pumnal, viață – moarte, a te căsători – a nu te căsători? A fi sau a nu fi – nu aceasta este întrebarea.Întrebarea este ce se află dincolo de ființă și ne-ființă? Ce se află dincolo de a vedea paharul pe jumătate gol sau pe jumătate plin? Plin și gol sunt tot moduri de a percepe un obiect. Îl pot face pe rege să creadă că paharul e pe jumătate plin; îl pot chiar face să creadă că el, ca observator, este una cu obiectul percepției sale și că paharul nici măcar nu ar exista dacă n-ar fi el, observatorul – şimâine voi fi regină!! Dar…cum rămâne cu adevărul? Cum îl pot ajuta pe rege să vadă lucrurile așa cum sunt –gol de-nţeles, precum un cer necuprins strălucind de mistere?

 

Oare ar trebui să mă ridic din această lume a dorinței și a pumnalului și să încetez a mai spune povești înșelătoare pentru a face fericit un rege adormit?…

 

Dar dacă fac asta… ce se întâmplăcu fizica cuantică, cu schizofrenia, cu efectul placebo, care au toate la bază stări multiple ale fiinţei? Cum s-ar mai putea petrece vindecarea prin credinţă? Sau acele încântătoare poveşti cu narator neverosimil – aşa cum sunt şi istorisirile mele – precum, să spunem,Lolita, De veghe în lanul de secară sau Zbor deasupra unui cuib de cuci… în cazul cărora avem şi, în acelaşi timp, nu avem încredere în povestitor? Oare vor fi uitate pentru totdeauna poveştile mele frumos ţesute? Poveştile mele… Ale mele?… Dar cine sunt eu?… se întrebă Şeherezada în timp ce-şi prindea în păr şi ultima agrafă, privindu-se cu nelinişte în oglindă ca pentru întâia oară, înainte de a-şi părăsi odaia şi a se îndrepta încă o dată spre dormitorul regelui.

libris.ro

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #41 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *