poeme de Adina Dabija

de Adina Dabija
click here for the English version

 

ahah-sahah-ala

 

ah hafiz

ce ți-aș mai spune: ahah-sahah-ala!

Orice altceva ți-aș spune ar fi prea puțin

Ahah-sahah-ala – am strigat

într-o seară de august, la mine pe terasă

în ziuacând am deschis prima data carteaaceea verde a ta

din colecția Penguin Books

și am auzit vântulfoșnindîntre cuvintele

care ieșeau din pagină ca niște frunze

pe un copac mult mai mare

decâtîmi pot eu imagina.

 

ah hafiz

cum mai curgi tu printre zile și întâmplări

și umpli tot ceea ce nu are nume ci doar miez

– ahah-sahah-ala! –

cum poate un cuvânt fără înțeles

să însemne atât de mult?

Cum îți mai place ție să aluneci printre cuvintele tale

care e lucru știut că nu sunt ale tale

pentru că asta e natura ta

ca tu să nu fii tu

ci eu

și alte o mie de scobituri

în fluierul prin care suflă o respirație

mult mai mare

decât ne putem noi imagina.

 

Te-am recunoscut încă de la început

încăde dinainte de te ține pe genunchi pe terasă

lumea spune că nu eștidecât un poet persan

din secolul XIV

cărțile tale sunt pe rafturi în marile biblioteci ale lumii

dar tu de fapt ești o pulbere scânteietoare

care dansează în lumina apusului.
 

 
 

Ochiul tău drept și ochiul meu stâng

 

Ochiul tău drept în ochiul meu stâng

(ceilalți ochi înfundați în perne, somnoroși)

Ochiul tău drept este un val

Care se sparge pe plaja ochiului meu stâng

Ochiul meu stâng este scoica

În care se aude ochiul tău drept

Ochiul tău meu drept stâng măsoară infinitul dintre noi

și devin ochii infinitului.

 

 

 

Dincolo de rotund

 

În casa mea totul e rotund

Ca niște ochi orbi aruncați pe o masă de piatră

Pe care sorții i-au rostogolit cu albul în sus spre infinit.

În mijlocul casei se află cuptorul.

În el mistuie un foc rece, de lumină,

intri în el pasăre – ieși bătaie de aripi.

Acolo e viața, acolo unde e zborul.

În casa mea totul e rotund

șlefuit de cercul de fier al zilelor

care rostologesc nopțile cu fața albă în sus spre infinit.

Dar rotundul nu poate înțelege decât logica rotundului

căci forma e însăși trecerea ei – timpul.

În casa mea,

singurul lucru dincolo de rotund

e acest foc alb ce-mi mistuie zilele și nopțile

arzând totul în dorul indestructibil al zborului –

– ești chiar Tu.

 

 

 

Poveste de vară

 

Să vină vara

și eu să înfloresc altfel

pentru că un om cu un fierăstrău electric în mână.

Să vină vara

și eu să înfloresc pe dinăuntru,

în inima unei fetițe

care aleargă să-mi adune crengile căzute

căci îi foșneau povești atât de frumoase noaptea la geam.

Să vină vara

pentru ca florile mele

să se deschidă albe în întunericul unei inimi mici

așa cum un stelele se deschid noaptea pe cer

în inima necuprinsului .

Nu plânge, mi-au tăiat crengile

doar pentru ca tu să-ți ridici mai des privirea în sus

spre florile acelea mai mari și mai îndepărtate –

Iată cât de mare e privirea necuprinsului!

Să vină vara ca o fetiță să-și lipească urechea de un trunchi ciuntit

ca să audă seva vieții

asupra căreia nici un fierăstrău nu are putere

și să-mi cânte încet

pe limba florilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.