(bioPHObia)
de Andrei-Claudiu Hrişman
Bioetica începe să se asemene din ce în ce mai mult cu o măsea de minte: o reminiscenţă care, la nevoie, poate fi extrasă.
Chiar dacă Bioetica – materie ştiinţifică sau pseudo-ştiinţifică – s-a născut acum câteva decenii, ea poate fi considerată artefactul conştiinţei colective care, din ce în ce mai timid, încearcă să evite atrocităţile unui nou Holocaust.
Bioetica, gardianul conştiinţei postmoderne pervertite, ar fi trebui să asigure nu doar liniştea unor conştiinţe bolnave, ci să garanteze că nicio fiinţă umană nu va fi desconsiderată, maltratată sau ucisă în mod direct sau indirect de către societate, mai ales în mediul bio-medical.
Dar pentru că societatea postmodernă doreşte să se clădească pe pseudo-libertatea democratică a celor mulţi, în care relativismul antropologic, filosofic şi etic sunt singurele constante acceptate, măreţul gardian al omenirii (Bioetica) s-a transformat într-un căţeluş ascultător. Astfel, Bioetica – de fapt cei care se pretind a fi bioeticieni – se comportă asemenea unor politicieni servili şi parveniţi care ar face orice să-l slugărească mai bine pe şeful de azi şi pe cel care ar putea să-i fie şef mâine: nu-şi „permite” să aibă principii imuabile, să fie apărătorul celui sărac şi al celui oropsit, ci caută să găsească „soluţii” şi teorii pentru legalizarea etică a noilor atrocităţi şi barbarisme.
Astfel, dacă am putea călători în timp alături de o comisie de bioetică postmodernă, aceasta şi-ar schimba „verdictul-recomandare” în funcţie de epoca şi ţara în care am teleporta-o. În America sfârşitului de secol XIX, început de secol XX, ar afirma că nu este nicio problemă ca statul să impună celor slabi şi săraci – deci „imperfecţi” – să nu voteze, să nu se înmulţească şi, în anumite condiţii, chiar să nu mai trăiască. În Germania nazistă l-ar fi lăudat pe Hitler că „scapă” rasa ariană de sub jugul celor imperfecţi, pentru ca în Germania înfrântă, la doar câţiva ani după ce ar fi autorizat atrocităţile naziste, să condamne aceleaşi fapte pe care, în contextul regimului nazist, le-a considerat normale conjuncturii date.
Dar pentru că nu putem să ne teleportăm, nici să dăm timpul înapoi sau înainte, putem să ne uităm în propria ogradă a contemporanităţii. Comisiile de etică au spus că nu există nicio diferenţă biologică între o fiinţă încă nenăscută şi una născută, dar, totuşi, prima trebuie să fie supusă celei din urmă. Dictatură? Nu, spune societatea contemporană: autodeterminare corporală. Acum 4 decenii toată lumea occidentală fierbea pentru că medicii au făcut experimente medicale care au provocat moartea sau lezarea integrităţii corporale fără a-şi anunţa pacienţii. Astăzi avem comisii bioetice care supervizează experimentele medicale ce trebuie să respecte legislaţia în vigoare şi sensibilităţile pseudo-culturale ale societăţilor occidentale. De aceea, unele companii farmaceutice tind să precizeze că medicamentele lor nu au fost testate pe animale. Sună frumos, nu-i aşa? Spre bucuria iubitorilor de animale şi ghinionul oamenilor pe care au fost testate acele medicamente… Într-adevăr, legislaţia în vigoare nu a fost încălcată pentru că în multe ţări în curs de dezvoltare nu există nicio lege care să interzică experimentele pe oameni. Probabil se respectă legislaţia internaţională, există observatori neutri şi, poate, oameni fără interese…
Oricare ar fi controversele bio-medicale ale secolului nostru, problema fundamentală nu ţine doar de comisiile de bioetică sau de legislaţia în vigoare, ci şi de continua legiferare şi legalizare a perfidiei şi răutăţii umane. În societatea contemporană şi, probabil în toate epocile, nu contează dacă eşti imbecil sau bădăran atâta timp cât eşti suficient de bogat, puternic sau, mai nou, dacă nu încalci legea – sau o scrii tu şi prietenii tăi politicieni.
Este adevărat, o societate fără suflet este o societate fără conştiinţă, iar într-o astfel de societate nu numai că noii Hitleri sunt acceptaţi, ci sunt chiar încurajaţi să se înmulţească pentru a propaga o societate a consumului şi micro-holocaustului, iar rolul bioeticii devine acela de a justifica legal şi cultural acte inumane.