[fragment de roman]
de Amelia Caracas
La întoarcere, atitudinea lui Viorel faţă de Nunucă s-a schimbat şi i-a cam făcut vânt acestuia, trimiţându-l să mai stea şi pe la el pe acasă. Să facă bine să-şi facă apariţia mai rar, dacă se poate, deloc. Nunucă era disperat. În mod sigur Viorel îşi găsise pe cineva. Nu era vorba de proasta aia de asistentă ce-şi făcea vise; cu siguranţă, Viorel se plictisise de ea. Nu-i plăceau gâştele, avea deja una acasă. Era vorba de altcineva mult mai periculos din moment ce Viorel îl ţinea ascuns. Era ceva serios, de data asta. Viorel nu-i mai permitea să vină să îl ia de la serviciu, deşi venea târziu acasă, după cum aflase de la Lia. Ea credea că sunt împreună în vizită pe la cine ştie ce babe, în scop caritabil. Viorel nu-i mai povestea nimic din ce făcea. Îl repezea dacă continua să îl piseze cu întrebări şi îl gonea sub pretext că-i ocupat și nu are timp de pierdut cu tâmpeniile lui.
Ba se mai şi ascundea de el trimiţându-i vorbă prin asistentă, când venea să îl caute la birou, că e plecat în interes de serviciu. Asistenta, ce-i era complice lui Nunucă, începuse şi ea să intre la idei şi să devină geloasă pe o prezumtivă rivală, apărută cine ştie de unde. Nunucă se hotărâse să dezlege misterul. Nu avea altă soluţie decât să îl urmărească pe Viorel. Cum să facă? Proasta aia de asistentă nu-i era de niciun folos. Nu ştia nimic, nu văzuse pe nimeni suspect căutându-l. Tâmpita, ea se uita doar după femei şi, cum nu apăruse niciuna mai de doamne ajută, nu-şi bătea capul. Trebuia să vadă el, unde pleacă Viorel după lucru şi cu cine se întâlneşte. Cum să facă să nu îl descopere Viorel, ce i-ar fi tras un scandal şi s-ar fi supărat? Tebuia să se deghizeze cumva. A început să scotocească prin dulapul cu haine vechi de ale maică-sii, pe care nu le dăduse de pomană din motive sentimentale. Acolo mai simţea prezenţa acesteia, când i se făcea dor de ea. Tot scotocind a găsit o jachetă verde-cenuşiu, cam soioasă şi cam largă, din perioada când maică-sa avusese ceva proporţii, înainte să-i roadă cancerul ficatul. A băgat-o într-o pungă, să nu-l vadă vecinii şi s-a îndreptat spre clădirea unde lucra Viorel. Vizavi era un gang tocmai bun de pândit, mai ales că se aflau şi două pubele la fel de verzi ca haina lui, după care s-ar fi putut ascunde în caz de nevoie. S-a ghemuit în faţa lăzilor de gunoi, iar haina cea largă i-a acoperit şi picioarele, încât părea un ciot de om fără membrele inferioare. Şi-a scos şapca roşie, ce o purta de obicei pe cap, să nu o remarce cumva Viorel şi să îl recunoască şi a pus-o lângă el. Treceau unii, alţii, indiferenţi pe calea lor. La un moment dat a apărut o femeie cu un copil de mână. Copilul l-a văzut şi i-a spus ceva mamei sale, care a scos o hârtie de un leu şi i-a dat-o copilului. Acesta a alergat spre el şi i-a pus banul în şapcă. A mai trecut o bătrână şi a făcut tot aşa, ba chiar şi nişte tineri, iar bănuţii se tot adunau. Nunucă era mai mult decât mulţumit. Reuşea să înhaţe doi iepuri deodată. Pe individul sau individa care vroia să îl despartă de Viorel şi o sumă destul de mulţumitoare pentru cele câteva ore de aşteptat afară. Mai ales că nici nu era frig. În fine, au început să iasă pe poarta instituţiei salariaţii şi l-a văzut şi pe Viorel. Era singur şi se îndreapta spre… Deodată se simţi înhăţat de ceafă şi târât în spatele pubelelor, unde primi o lovitură puternică în plină figură. Cerşetorul de meserie, ce-şi avea acolo vadul, îi administrase o corecţie să o ţină minte. Îl ameninţă că dacă îl mai prinde pe locul lui, o să-i rupă cu adevărat picioarele. Apoi îi luă banii adunaţi şi-i dădu un şut în fund, ca să prindă viteză… Viorel deja dispăruse.
A doua zi a căutat-o pe Lia să afle la ce oră venise acasă Viorel. Noaptea târziu, îi confirmase temerea, aceasta. Lia îl căină, întrebându-l ce a păţit la nas şi la falcă şi de ce avea un ochi vânăt. Cerşetorul, „amărât şi bolnav”, pe al cărui loc se aşezase Nunucă, fără să ştie că-i aparţine, avusese pumnul zdravăn nu glumă şi era priceput la bătaie. Nunucă îi îngaimă o istorie Liei, cum s-ar fi împiedicat pe scara blocului voind să ajute o vecină ce venea de la piaţă şi avea bagaje multe. Lia, ca întotdeauna, a crezut. Ea nefiind în stare să născocească minciuni nu bănuia nici pe alţii. Nunucă era tot mai agitat. Trebuia să afle ce se întâmplă. Dădu o fugă la biserica din cartier şi cumpără o duzină de lumânări. Lumânările de la biserică aveau capătul bine stabilit prin evidenţierea fitilului. Apoi se duse la cimitirul cel mai apropiat. Aici începu să le aprindă pe la morminte, cu susul în jos, bodogănind, să fie de capul ticălosului sau ticăloasei ce-i doreau lui răul şi îi furau fericirea. Odată efectuată această activitate s-a mai liniştit. Nu-i va merge bine hoţului sau hoaţei, ştia el asta de la baba Ghiţa din piaţă; ea îl învăţase ce să facă în caz de are vreun duşman. Păcat că nu îi cunoştea numele, dar oricum îl aflau ele, spiritele morţilor. Se îndreptă din nou spre locul unde lucra Viorel. Acum stabilise cu un taximetrist să stea prin apropierea ieşirii, în timp ce el pândea maşina lui Viorel parcată în fața instituţiei unde lucra acesta. Viorel ieşi, se urcă în maşină şi plecă. Nunucă sări în taxi şi îi ceru șoferului să urmărească maşina din faţă, dar să aibă grijă să nu fie văzut. Pentru a nu-i stârni suspiciuni, îi îndrugă că ar fi vorba de amantul nevesti-sii şi că ar vrea să vadă unde se întâlnesc. Taximetristul îl sfătui să apeleze la un detectiv particular, fiind mai puţin periculos în cazul în care urmăritul l-ar depista şi s-ar gândi să-i aplice vreo doi pumni. Întrucât pe mutra lui Nunucă, încă se mai vedeau urmele lăsate de mâna grea a cerşetorului, taximetristul a presupus că mai avusese loc vreo altercaţie între urmăritor şi urmărit. Hei, dragostea bat-o vina, oftă omul gândindu-se la nevastă-sa. Clientul său ar avea şi fotografii de la detectiv, insistă el, probe pentru procesul de divorţ. Stărui să îi dea şi cartea de vizită a unui astfel de personaj ce-i fusese odată client. Maşina lui Viorel ajunse în faţa unei clădiri înalte. Acesta a coborât şi a intrat înăuntru. Nunucă plăti taxiul, intră şi el ţinându-se mai la distanţă şi apucă să îl vadă pe Viorel intrând în lift. Liftul se opri la ultimul etaj. Vrând să se lămurească ce este acolo, îl întreabă pe portar. Acesta i-a spus că la ultimul etaj se află un restaurant, cu privelişte frumoasă asupra împrejurimilor. Nunucă era în încurcătură. Nu putea să urce, ne având bani pentru un asemenea restaurant şi s-ar fi prins şi Viorel de urmărire. Îl va aştepta afară să vadă măcar cine este rivalul sau rivala. Vizavi de clădirea cu restaurantul se afla o alta aproape la fel de înaltă. Ambele erau situate pe colț, cu o latură spre bulevardul central și una spre o străduță strâmtă. Dacă s-ar urca pe acoperişul acesteia, ar putea să vadă prin ferestrele mari ale localului, direct înăuntru, se gândi el. Se strecură în clădire odată cu un locatar ce deschisese uşa de la intrare şi a urcat pe scări până la etajul întâi. A luat apoi liftul până la ultimul etaj. Urcă, din nou, pe scări până la casa liftului, sperând ca de aici să ajungă pe acoperiş. Dar era pus lacătul pe chepengul ce ducea pe bloc. Privi pe geamul de la scară şi văzu că avea un pervaz destul de lat. Dacă reuşea să se urce pe el, tot ar fi putut să vadă în interiorul restaurantului. Spre norocul lui, reuşi să deschidă fereastra şi scoase capul afară. Apoi, prinse curaj și ieși cu tot corpul sprijinindu-se de lateralul ferestrei. De acolo se vedea foarte bine în restaurant. Îl văzu pe Viorel aşezat împreună cu doi tipi la o masă, chiar lângă geam. Discutau aprins, fără să observe cum cineva îi spiona din clădirea de vizavi. Dacă Viorel nu l-a remarcat, în schimb o femeie ce-şi ridicase privirea spre cer, să vadă dacă nu cumva vine vreo ploaie, îl văzu pe Nunucă cocoţat pe fereastra de la ultimul etaj al clădirii. Respectiva se îngrozi, gândindu-se că trebuie să fie vorba de un sinucigaş. Nu dorea să asiste la un asemenea spectacol şi îi alertă pe cei din jur. Oamenii s-au uitat şi s-au îngrozit şi ei. Fiecare începu să îşi dea cu părerea. O tânără credea c-ar fi unul ce vrea să se sinucidă, din dragoste, fiind părăsit de iubită. Tot e bine că nu a mai omorât pe careva, îi ţinu isonul o cucoană corpolentă, ce văzuse destule astfel de evenimente la televizor. Un bărbat sări şi zise cu patos: probabil este un protestatar. Nu are loc de muncă şi cu ce să îşi plătească ratele la casă şi va fi dat afară în stradă, împreună cu familia compusă din trei copii, doi adulţi şi o bătână, de Banca la care a făcut împrumut. Altul susţinu că motivul ar fi nevasta, care a plecat în străinătate la muncă şi nu s-a mai întors; ba a mai câştigat și copilul la procesul de divorț. Cineva zise că trebuie să fie vreun psihopat; umblă destui liberi prin oraș, deoarece spitalele nu mai au fonduri nici pentru cei zdraveni la cap. A fost anunţat cazul la 112. Maşinile de pompieri şi poliţie au sosit cu alarmele pornite. Au venit şi negociatorii, în timp ce o trupă de comando a şi pornit tiptil pe scări, să îl ia din spate pe sinucigaş. O bătrână ţipa să i se anunţe familia. Să îi fie adusă nenorocita de iubită care l-a părăsit, vociferează şi nişte tineri. Să vină reprezentantul Primăriei, să-i dea omului casă unde să îşi crească copiii, striga altul. Locuri de muncă, locuri de muncă, scandau un grup de trecători deveniţi şi ei protestatari adhoc. Uite unde ne-au adus nenorociţii de politicieni corupţi, Huoo…! Huoo! striga mulţimea într-un glas. Nunucă a vrut şi el să vadă ce se întâmplă jos de-i atâta gălăgie şi, când dădu să se uite, se dezechilibră şi a fost cât pe ce să cadă de pe bloc. De abia se mai ţinea cu mâinile de balustradă. Moment de groază printre spectatori. Pompierii au întins plasa să îl prindă şi îi facură semn să îşi dea drumul. Nunucă s-a speriat deabinelea de aşa situaţie şi fu apucat de ameţeală când realiză la ce înălţime e. Totul începu a se învârti şi mâinile îi alunecară,.. Nunucă prăbuşindu-se în gol…