nevoința erotică

(ca prin oglindă)

de Marius-Iulian Stancu

există în filmul lui steve mcqueen, shame, o scenă în care regizorul descrie perfect ceea ce înseamnă nevoința erotică a oamenilor. sunt cărți ale căror coperți închid sute de pagini, și care nu se pot lăuda cu vreo contribuție în acest sens. lui steve mcqueen i-a luat ceva mai mult de 3 minute. brandon se îndreaptă cu metroul spre locul de muncă. atenția îi este atrasă de o femeie necunoscută [și nu din cauza dependenței sexuale, pentru că așa cum te poți convinge mai târziu în film imaginea acestei femei devine rațiunea inimii sale, absența ideală pentru care el pătimește trupește în teatrul sexual]. faptul că regizorul evită să se folosească de dialog în construcția sa constituie punctul forte al argumentației sale cinematografice. pentru că oricât de bine ar rima, oricât de rafinat se dovedește a fi alcătuit textul, ceea-ce-este erotic se pierde aproape cu totul în dialog, în obsesia asta a spovedaniei [îndeletnicire feminină prin excelență], de a spune, de a mărturisi celuilalt cine pe cine iubește. și cum în film conștiința are o esență eminamente vizuală, principalul instrument prin care este descrisă relația celor 2 [scenă în care are loc înălțarea lor, cu toate reziduurile religioase pe care le comportă un astfel de cuvânt, ca interval în care ei încetează să mai fie niște personaje, subiecți luați în evidență social, în care pun în mișcare ceva mai originar, pentru care singura distincție care face sens este distincția de sex] este ochiul.

[Michael-Fassbender-in-Shame]

  1. ca în metafizica lui aristotel, la început se află uimirea: uimirea inepuizabilă, mereu nouă [indiferentă la număr și frecvență] a femeii de a vedea că îl stârnește pe bărbat. momentul este atât de intens încât refuză desfășurarea care le face pe toate cu putință analizabile, un accident care nu poate fi redat gramatical, cu o viteză la care valorile, principiile și normele [adică etică] încetează a mai fi operative.bărbatul îi face femeii un dar [aceasta înțelege și îi zâmbește].
  2. cu volumul emoțional puțin redus femeia își mută privirea și poate avea fantezia, intervalul în care abstracțiunea erotică are o perfecțiune aproape matematică, suport psihic pe care fantezia odată înscrisă poate fi repetată la nesfârșit [potrivit căreia cei care par a o întrupa trebuie să se mortifice sisific].

  1. din momentul în care femeia se așază picior peste picior fantezia se transformă în preludiu al unui act sexual neconsumat doar din cauza contextului în care s-a întâmplat să aibă loc întâlnirea [trăim într-o lume în care bărbatului și femeii nu le-a fost gătit loc, în care trebuie să facă tot felul de eforturi zadarnice, uitând la un moment dat până și scopul mereu erotic al faptelor, ca o specie de pasări din care nu a mai rămas decât un exemplar, pe care deja poți să o privești ca și cum nu ar mai fi, dar căreia instinctul îi mai impune dansul de împerechere].

  1. cum totul s-a săvârșit, femeia raționalizează, lasă să se vadă că este căsătorită, într-un cuvânt – regretă. încercarea lui de a o ajunge și a-i spune cum o dorește este supusă eșecului [cum sunt toate cele ideale]. drumul damascului în erotică devine mereu un drum al patimilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *