(Cronica arsonistului)
de Lucian Mareș
De multe ori apar studenții și critică condițiile insalubre din căminele studențești. Se plâng că sunt neîndreptățiți, se simț înșelați, mai ales cei ce dau prima oară cu ochii de aceste scorburi populate. De ce arată căminele studențești ca un iad?
Întotdeauna criticăm administrația – nu fac curățenie, nu se ocupă, taxele de cămin se duc pe apa sâmbetei. Ce tâmpenie… păi hai să fim sinceri. Ar trebui să se facă curățenie de 3 ori pe zi, și tot ar fi mizerie. De ce? Este modul de viață al studentului, lipsa unei ordini interioare care se revarsă în exteriorul acestuia. În cămine, nu trăiesc oameni. Ci mai degrabă un fel de animale cu prea multe libertăți, care își lasă peste tot urmele trecerii, existenței și haosului.
De ce face astfel studentul? V-ați întrebat și voi de ce ‘radu’ aruncă mucul de țigară pe jos intenționat, când lângă el era o porcoasă cutii de conserve – dar totuși prin extensie – cu scopul de a fi scrumieră? De ce acel gest conține atâta ură, dezgust și totodată pretinsă superioritate?
Chiar dacă nu ar există această ură ostentativă față de tot ce ține de bunul simț, față de valorile inoculate de părinți sau de alte autorități, studentul rămâne un individ care nu știe să se gospodărească. Este nevoit să improvizeze, iar de imaginație nu duce lipsă, har domnului. Aceste improvizații pe care din instinctul de supraviețuire studentul le produce, ar fi la locul lor în sălbăticie, dar nu într-un loc în care mai mulți oameni ar trebui să coexiste. Probabil această mizerie îi leagă pe toți studenții, această coexistență abjectă în mizerie și promiscuitate le conferă un fel de miros specific, titlul de trib, apartenența la turmă. Chiar acest stigmat al locului în care e condamnat să existe, îi conferă studentului identitatea: – „De unde ești? Din Complex” – E un exemplu.
Există o diferență mare între căminele de băieți, și cele de fete. În cele de băieți, nu mai există bănci, fumoare decente, oficii cu instalațiile în regulă. În unele locuri lipsesc chiar bucăți din perete – constatare ce ne confirmă faptul că masculii își eliberează fizic frustrarea. Ca să existe o bancă, masă, sau ceva scaune într-un loc comun al căminului de băieți, ele trebuie să treacă teste de anduranță care ar face să crape de invidie vehicule militare! Dar și fetele nu se lasă mai prejos, cel puțin la capitolul instalații sanitare. Efectiv, în câte cămine de fete am călcat, nu am fost scutit de imaginea unei buzi înecate cu tampoane, deși pe ușă WC-ului, atât în interior, cât și exterior, era lipit un îndemn pertinent, mare și laț – „Nu aruncați tampoanele în WC! Folosiți coșul de lângă!” Ce naiba trebuia să scrie acolo pentru că muierea să se conformeze? „Te implor?” Sau ce?
Apare scuza – și ceilalți fac la fel, de ce m-aș ocupă eu de întreținerea curățeniei? De ce să mă conformez unei atitudini ecologiste când arăt mai sexy făcând un gest reprobabil demn de filmele cu machos rebeli? „Ce tare sunt eu când arunc țigara aia fumată până la filtru… parcă aș fi ăla din Matrix când își pune ochelarii…” șamd. Și așa vor strica totul iarăși. Această e psihologia practică a studentului. Ei bine, el se simte mai bine conformându-se mersului turmei, deci de ce să-l condamnăm? Rămâne să-l privim din exterior și să dăm cu amărăciune din cap. Rămâne omului normal să treacă pe lângă un cămin studențesc, să-i suporte o clipă imaginea pitorească plină de culoare, și să se întrebe – „alea îs cămine, sau blocuri de țigani?”