00.00.2018

de Ștefan Bolea

Trăim în vremuri, în care zvastica a fost înlocuită cu simbolul dolarului și lagărele de concentrare cu birourile. Crematoriile cu tomberoanele, în care te poți odihni, dacă nu mai ești în stare să plătești facturile și ratele. Războiul total cu salariul de 6 cifre, Lebensraum-ul cu pădurile milionarilor, în care poți împușca mistreți sedați din elicopter. Darwinismul social este updatat azi prin noua sapientia a oamenilor care își tatuează semnul lui Mammon pe dinăuntru: dacă ratezi, ești ucis; dacă ești sărac, meriți să putrezești de viu pe un pat de azil. Numai banul te poate mântui. Cum spunea un pastor la tv: „Dacă ești sărac și ai o boală cronică, e posibil să fii damnat”. Să-i luăm săracului și post-existența, speranța supraterestră, pe care, de altfel, scuipa proletarul lui Eminescu.

Vreau să-mi cumpăr timp (reformulez: nu am cu ce): vreau să mi se achiziționeze timp, ca să pot scrie cărți pe care nu le citește nimeni, romane maximaliste de minim 1000 pp.; iar dacă le citește totuși cineva, este la fel de fucked up ca mine și nu poate face nimic: de mii de ani, lupta este aceeași: gândac vs. sistem, om din subterană vs. cei care te scuipă din turnul castelului, l’étranger vs. marea familie ipocrită a umanității, tyler vs. die Schlafwandler.

Intri într-o sală de cinema părăsită, unde robotul care îți aduce popcornul îți șoptește cu inflexiuni metalice: „iară omul sub vremuri iaste”.

Te îndrepți spre templul construit de tine („split a piece of wood and I am there”) și vezi, că de data aceasta Dinoysos nu se mai scindează de Crucificat.

La capătul istoriei noastre e supraZeul; dar oriunde există hiperbole, scânteiază și mustăcioara șăgalnică a unui șobolan.

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #53 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *