Despre arta morbidă a lui C. Brâncuși

de Radu Părpăuţă

Proces verbal Nr. 10

al ședinței din 7 martie 1951.

Ședința este prezidată de tov. Acad. M.Sadoveanu.

Participă: Acad. Gh. Călinescu, I.Iordan, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Al.Toma, G.Oprescu, J. Al.Steriadi, V.Eftimiu și tov. G. Bogza, Prof. Al.Graur, Prof. I.Jalea, I.Panaitescu-Perpessicius și K.H. Zambaccian.

Și-au scuzat absența tov. Acad. Gala Galaction și tov. Lucian Grigorescu.

Se citește procesul-verbal al ședinței din 28 Februarie a.c., care se aprobă.

Tov. Acad. I.Iordan depune raportul de activitate pe luna Februarie 1951 al Institutului de Lingvistică și tov. Acad.G.Oprescu depune procesul-verbal al ședinței din 1 Martie a.c. a Institutului de Istoria Artei.

Tov. Prof. Jalea dă citire unei note de completare a comunicării D-sale asupra sculptorului C. Brâncuși, prezentând și numeroase planșe și publicații cu reproduceri din Brâncuși.

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Tovarăși, numai olecuță de liniște. Vasăzâcă, după cum știți, avem sarcina să discutăm și să votăm propunerea tovarășului… pardon… domnului C. Brâncuși de la Paris, care vre să lase statului român atelierul lui din…

Tov. Prof. Jalea: Impasse Ronsin, nr. 10.

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Da, de-acolo. Și 200 de lucrări de-a lui…. cum îi zice? Brâncuși, da. Tovarășul Jalea ne-o citit o comunicare, iar noi trebuie s-o discutăm. Da’ repegior, că tovarășa Ana nu mai poate aștepta. Mi-o zâs la telefon. Tovarășul Jalea, mai dă mata niște exămpli, ca să se înțăleagă mai bini.

Tov. Prof. Al. Graur: O mică intervenție mai întâi. Fiindcă, maestre, ați spus „repejor”, trebuie să spun că, într-adevăr, este nevoie ca Academia noastră să se miște mai repede, în conformitate cu vremurile noi. Din cauza cârmuirilor proaste din trecut și a nepăsării am rămas în urmă, tovarăși. Ce să facem? O să vină ziua când vor sosi printre noi tovarășii din conducerea Partidului, care să ne felicite, să ne decoreze. Da! Altfel nici nu se poate! Desigur, acum facem primii pași cătinel, care însă trebuie să-i grăbim, să luăm hotărâri ferme și rapide. La începutul începuturilor și Uniunea Sovietică era în urma țărilor capitaliste. Dar le-a ajuns. După cum spunea tovarășul Stalin: Am rămas în urma lor cu o sută de ani, dar trebuie să-i ajungem în zece! Așa că noi să dăm brânci și, într-un an, cel mult doi, să-i ajungem repejor și să-i întrecem! (aplauze)

Tov. Acad. I. Iordan: Vreu să zâc și eu ceva, în continuarea celor spuse de colegul meu, tov. Prof. Graur: Cum a spus tovarășul Stalin, nu mai trebuie să fim „pasivi și indiferenți”. Chemarea tovarășului Stalin apropie tăti evenimentele de noi. Sântem cu toții participanți ai războiului muncii, orișiunde și în orice ramură am lucra. Stalin ne spune cum trebuie să se poarte omul sovietic și ce anume trebuie făcut pentru cucerirea victoriei. Și noi, cei din țările frățești, trebuie să-i urmăm pe oamenii sovietici. Fiecare trebuie să muncească cinstit și nimeni să nu rămână departe de marea luptă a întregului popor. Nici noi, academicienii! (aplauze) Mă iertați de întrerupere. Aveți cuvântul, tovarășe Jalea!

Tov. Prof. Jalea: Mai întâi trebuie să mulțumim din inimă tovarășei Ana Pauker, Ministrul Culturii, care ne-a oferit în mod democratic această posibilitate (aplauze). Să dau exemple, da. Uite, Sărutul! Uitați-vă, tovarăși! Ce vedeți aici?

Tov. G. Bogza: Doi se pupă. E-te, na!

Tov. Prof. Jalea: Nu. Ce spun criticii de artă burghezi? Cică tema sărutului reprezintă evoluția spirituală pură eliminând orice alte implicații. Vezi Doamne, citez, „iubirea fericită ca fuziune între două entități separate reface unitatea primordială a vieții.” E clar, tovarăși:  formalism pur combinat cu gargară capitalistă!

Tov. Acad. Gh. Călinescu: Este foarte greu să cânți, să scrii sau să sculptezi despre fericire, tovarăși. Iar noi suntem acum, în regimul nostru, primii oameni care cântăm iubirea fericită. Timpul încă nu a avut răgaz să ne încerce. Și noi nici nu știm când greșim. Brâncuși însă nu știe toate acestea. Nu știe ce înseamnă fericirea trainică pe pământ, hărăzită pentru vecie poporului. Sărutul lui este între un bărbat și o femeie, însă noi cântăm iubirea întregului popor. Noi ne adresăm celor care știu să asculte, dar surdului degeaba-i cânți. Noi sântem acum un popor liber în care nu mai există dezmoșteniți ai soartei. Partidul nostru ne spune: „Voi ați fost flămânzi, v-ați târât și ați urât! Acum misiunea voastră este aceea de a iubi și de a munci cu tot dragul!” Ce putem răspunde Partidului nostru? Oare am putea, împietrindu-ne inimile, să-i răspundem cu vorbe urâte? Oare se poate să muncim în așa fel încât Partidul să verse lacrimi din pricina noastră? Ne poate plăcea mai mult bezna nopții, decât zorii zilei însorite? Dăruiți-vă cu dragoste inimile țelului măreț pe care îl slăvesc neîncetat cântecele întregului popor, din prinosul recunoștinței lui (aplauze).

Porniți la muncă! Laboratoarele și amfiteatrele să fie pline! Frezele și rabotezele să zumzăie ca stupuri de albine lucrătoare în toiul muncii creatoare. Ogoarele noastre să fie împânzite cu oameni. Strângeți de pe aceste ogoare întreaga recoltă și faceți așa ca grelele noastre combine și batoze să treacă în șiruri nesfârșite de la răsăritul și până la apusul soarelui. Știm cu toții că pe ogoarele noastre se află o seamă de femei minunate. Mâinile lor, cu degetele tivite cu negrul muncii cinstite, sânt atât de pricepute și de îndemânatice la strânsul recoltei, încât avem toată dragostea pentru ele și le sărutăm. Sărutăm mâinile femeilor profesor din amfiteatre, sărutăm mâinile arse de substanțe chimice ale femeilor savant, sărutăm mâinile pline de bătături și arse de soare ale femeilor macaragițe și raboteze. Acesta este Sărutul nostru. Acesta trebuie să fie sărutul nostru, nu acela individualist și mistic al lui Brâncuși (aplauze). Acesta trebuie să fie răspunsul pe care-l vom da Partidului nostru iubit. Nu-i așa, dragi tovarăși? (aplauze furtunoase)

Tov. Acad. G. Oprescu: Minunată analiză! Magnific! Magnific! (tov. Acad. G. Oprescu îl îmbrățișează pe tov. Acad. Gh. Călinescu, aplauze)

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Să trecem la chestiune, tovarăși! Tovarășe Jalea, dați și alte exămpli… exămpli…

Tov. Prof. Jalea: Uite, Pasărea Măiastră, de exemplu. E o pasăre fantastică. Forma pe care artistul o dă Păsării Măiastre ne trimite cu gândul la divinitățile păgâne, la reprezentările animalelor zeificate. Măiastra cică are puteri magice. Noi de magie, de misticism avem nevoie, tovarăși? De păsări fantastice avem noi nevoie? Nu există atâtea păsări frumoase în peisajul nostru românesc?

Tov. Acad. G. Oprescu: Tovarășe Sadoveanu, știm cu toții că sânteți un maestru neîntrecut al descrierii peisajului românesc. Scuzați-mă, Maestre, de întrebarea retorică: Avem păsări frumoase la noi? Povestiți-ne despre ele. De pildă, despre ciocârlie, care acuși-acuși se va auzi iarăși pe plaiul românesc.

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Ei, ciocârlia… Ciocârlia cântă deasupra muncitorilor care stau aplecați asupra pământului, cântă munca lor cinstită și grea. A cântat și cântă ciocârlia biruitorul cântec al muncii; va cânta necontenit și de azi înainte, până când toate se vor duce în prah și pulbere. Am stat de mult ori în loc, ca să-mi dau sama de toate întorsăturile puternice și tremurate ale ciocârliei, pe care negrii muzicanți ai neamului nostru au încercat să le puie pe alăute.

Tov. Prof. Jalea: Frumos! Tare frumos! Să-l aplaudăm pe Maestrul Sadoveanu (aplauze). Să-i spunem lui Brâncuși: De asemenea păsări avem noi nevoie, nu de măiestre, magice și obscurantiste (aplauze furtunoase).

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Da’ mai bini să vă povestesc despre fâțac. Fâțacul e-o păsărică mititică, care are locul de trai în lungul pâraielor gâlgâitoare de munte, unde se găsesc și păstrăvi. Pe cap este cenușiu închis, pe gușă și chept – alb, pe pântece – ruginiu. Aripele i-s scurte, cu pene mari, cenușii bătând în albastru. Fâțacul se hrănește cu răcușori, dar nu se dă în lături dacă poate prinde și un chiticaș. Fâțacul…

Tov. Prof. Jalea: Mulțumim tovarășe Președinte! Să mai exemplificăm, tovarăși. Iată, de exemplu, D-na Pogany e o sculptură prea evanescentă… ăăă… prea dusă în spații, spre niciunde…ăăă… prea pierdută.

Tov. J. Al. Steriadi: O corecție – e Domnișoara Pogany, nu Doamna.

Tov. Prof. Al. Graur: Dar de ce, tovarăși, „Doamna”? Sau „Domnișoara”? Nu a putut „domnul-tovarăș” Brâncuși să-i spună „Tovarășa”? În Marea Uniune Sovietică titulaturile de „gospoja” – „doamnă” și de „barâșnia” – „domnișoară” au dispărut. Oamenii sovietici le folosesc astăzi doar în glumă și cu sens batjocoritor, fiindcă amintesc de țarism și de exploatatori. Poftim, să ne uităm în „Slovari Russkovo Iazâka” al lui S.I. Ojegov, ediția I-a, 1949. Ce scrie aici la „barâșnia”, între paranteze? Să citească tovarășul Geo Bogza.

Tov. G. Bogza: La „barâșnia” între paranteze scrie „șu-tli-vo” (râsete). O gâdilă (râsete).

Tov. Prof. Al. Graur: Te rog să fii serios, tovarășe Bogza. Nu mai fă pe măscăriciul! Va trebui într-o bună zi să punem pe ordinea de zi a unei ședințe deviațiile dumitale de comportament și abaterile de la morala proletară.  „Șutlivo”, adică „glumeț”. Oamenii noi sovietici iau în derâdere aceste denumiri țariste învechite. Și astăzi, când noi, noii limbiști, înrolați în armată proletară a Partidului, ne străduim să stârpim aceste titulaturi capitaliste în Republica Populară Română, vine alde Brâncuși cu D-na Pogany, ca să deruteze, să dezorienteze masele muncitoare de la orașe și sate. Sânt acri strugurii, domnule-tovarăș Brâncuși! Nu vei reuși să întinezi idealurile nobile ale comunismului cu arta ta capitalistă, o artă morbidă și aflată în putrefacție, ca și societatea din care provine! (aplauze)

Tov. Prof. Jalea: Da, aveți dreptate, tovarășe Graur. Din păcate e „doamna” și nu „tovarășa”.

Tov. Al. Toma: Și de ce, ne întrebăm, Pogany e un nume străin? Nu putea să găsească unul românesc?

Tov. Prof. Jalea: Da, din păcate, e un nume străin, tovarășe Toma.

Tov. Al. Toma: Să se consemneze în procesul verbal: E un nume străin.

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Da, e un nume străin. Cu adivarat, tovarășul Toma are dreptate. Ar fi fost bini să-i fi pus un nume românesc. Avem atâtea frumoase nume de fată care încep cu „P”: Paula, Paulina, Polina, Poliana, Păuna, Păunița, Florica…

Tov. Acad. G. Oprescu: Florica nu începe cu „P”, maestre.

Tov. G. Bogza: Dacă tovarășul președinte spune, așa este. Este cu „P” de la Florica (râsete).

Tov. Acad. I. Iordan: Tovarăși, vă rog, să ne întoarcem la temă. Am primit o sarcină importantă de la tovarășa Ana și trebuie s-o rezolvăm. Tovarășul Profesor Ion Jalea spune că sculptura în chestiune, sau ce arătare o fi aiasta, este prea… evanescentă. Îl rog pe tovarășul Jalea să se explice.

Tov. Prof. Jalea: Păi, uitați-vă la aceste imagini, tovarăși! Totul este făcut în dauna conținutului problemelor! D-na Pogany nu are forme… ăăă… E numai un cap șlefuit… ăăă…

Tov. J. Al. Steriade: E un bust.

Tov. Al. Toma: Ce bust, tovarășe? E o căpățână ca o sfeclă răzuită cu rașpa.

Tov. G. Bogza: Ia să fi lucrat la șaibă într-o uzină! Sau să fi fost o pațachină pe trotuar. Să vezi ce forme…

Tov. Prof Al. Graur: Tovarășe Bogza!

Tov. Al. Toma: Asta-i femeia șnur: fără țâțe, fără cur (râsete înfundate).

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Cu adivarat, tovarășe Toma: N-are. N-are nici… chestia ceea, știți dumneavoastră.

Tov Al. Toma: Ce n-are, tovarășe președinte?

Tov. Acad. M. Sadoveanu: N-are, mă rog, fătătoarea, căreia dinioară i se zicea zgău, mai pe urmă poporul i-o zis fătăciune, de unde satul Fătăciuni. În popor i se mai zice în fel și chip: zambilică, scoică, corcodușă, ghioc, crinișor…

Tov. Acad. I. Iordan: La mini la Tecuci îi zice bâzdâc. Sau socoteală.

Tov. Acad. M. Sadoveanu:… pupăză, păsărică…

Tov. G. Bogza: Lăsați-mă cu păsărica, tovarășe președinte! Iar începem cu păsăricile? Să-i spunem cinstit, muncitorește: pizdă. Domnișoara Pogany n-are pizdă, tovarăși! Uitați-vă și dumneavoastră.

Tov. Prof. Al. Graur: Tovarășe Bogza!

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Pupăză îi zice la nunți, când lăutarii…

Tov. G. Bogza: Ce pupeze, domle! Să-i zicem corect, muncitorește.

Tov. Prof. Al. Graur: Tovarășe Bogza!

Tov. Acad. M. Sadoveanu: Cum zâcem, fâțacul e-o păsărică mititică…

Tov. Prof. Jalea: Mulțumim, maestre! Tovarășul Bogza are dreptate și îi mulțumim pentru cum a pus punctul… ăăă… pe „i”. Într-adevăr, tovarășe Președinte Sadoveanu: N-are vagin. Iar vaginul este important pentru femeie.

Tov. Al. Toma: Și pentru bărbați.

Tov. Prof. Jalea: Și pentru bărbați, aveți dreptate…ăăă… Vaginul…ăăă…

Tov. Acad. G. Oprescu: Acest detaliu anatomic, care le preocupă și pe reprezentantele sexului frumos aproape în aceeași măsură ca pe bărbați, nu este un detaliu, tovarăși. Pictorii și sculptorii știu ce spun. Dimensiunea vaginului nu afectează numai relația sexuală, ci afectează și pe artiștii, care nu știu să-l reprezinte.

Tov. Acad. I. Iordan:  Îngrijorate de acest subiect sânt mai cu samă fimeile care nasc natural şi se tem că viaţa lor sexuală va fi distrusă de efortul aducerii pe lume a unui copchil.

Tov. Acad. Gh. Călinescu: Mai ales mamele-eroine, care se bucură în regimul nostru democratic de grija părintească a partidului și statului nostru.

Tov. Acad. I. Iordan: Ori, s-avem iertare, D-na Pogany a lui Brâncuși nu are vagin. Bagați de samă, tovarășe Sadoveanu și dragi tovarăși! Nu mai este vorba de dimensiunea lui aicea, ci de faptul că nu are nica! Asta-i bataie de gioc! (aplauze)

Tov. Al. Toma: Bătaie de joc față de tovarășele femei, față de mamele-eroine, care se bucură de grija părintească…(aplauze)

Tov. Prof. Al. Graur: Trebuie tăiat în carne vie, tovarăși! Tovarășe Jalea, scurt concluziile și să trecem la vot.

Tov. Prof. Jalea: Nu prea mai am ce să rezum… ăăă… Am prezentat în comunicarea mea de la începutul ședinței ideile asupra cărții lui A.I. Sobolev „Teoria leninistă a reflectării și arta”, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1948. Ștacheta ridicată în spirit leninist de tov. Sobolev arată în toată micimea ei biata teorie formalistă. Ăăă…am citat în comunicare pe Paciurea și pe Brâncuși ca exemple de formalism în sculptură la noi.

Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism si formalismul extrem, cazul Brâncuși trebuia să fie discutat pentru că ridică probleme importante. Și tăiat în carne vie, tovarăși!

Tov. Acad. Gh. Călinescu: Am citit înaintea ședinței comunicarea tov. Prof. Jalea și pot spune că sânt indignat de aceste făcături brâncușiene! Constat că Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură, fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. Dar trebuie să clarificăm noțiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitații și nu ca o reproducere fotografică a ei, așa cum e înțeles în mod stângist. Închei scurt și arăt  inutilitatea continuării discuțiilor asupra lui Brâncuși.

Tov. Acad. G. Oprescu: Mulțumim din inimă, tovarășe Călinescu. Mintea dumneavoastră strălucitoare răspândește lumină și astăzi ca în prima tinerețe. Ați lămurit o serie de chestiuni importante. Prin întreaga dumneavoastră personalitate sânteți inimii noastre îndemn ca nici o clipă să nu înceteze să bată, pentru țelul măreț al democrației, pentru libertate, pentru dragoste și frăție între toate popoarele lumii. Datele si faptele citate de tov. Acad. Călinescu și de tov. Prof. Jalea cu privire la Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută și minoră în definitiv, arată lipsa lui de sinceritate, și îl ilustrează ca pe un om de talent și de mari speranțe în prima parte a activităților sale, dar care, sub influența unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul și cubismul, speculând prin mijloace bizare gusturilor morbide ale societatii burgheze, a decăzut.

Tov. Acad. V. Eftimiu: Vreau să precizez că tov. Jalea a intenționat prin comunicarea D-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuși. Să reținem acest fapt.

Tov. K. Zambaccian: Doar o mică intervenție. Revenind la sculptorul Paciurea, trebuie să subliniem că ”himerele” acestuia au fost un protest împotriva realităților de atunci și că Paciurea a terminat ca realist cu busturile, printre care se numără acela al lui Lev Nikolaevici Tolstoi, care a reflectat în operele sale lupta pentru mai bine și dorința de a scăpa de trecut ale maselor.

Tov. Acad. V. Eftimiu: Însă, din păcate pentru Lev Nikolaevici, imatura visare, lipsa de experiență politică, cum spune Vladimir Ilici Lenin, și moliciunea revoluționară a non-rezistenței la rău au fost motivele care l-au făcut să nu sesizeze cauzele înfrângerii primei campanii revoluționare din 1905-1906.

Tov. K. Zambaccian: Din păcate Brâncuși nu a făcut acest lucru, cum a făcut Paciurea, și a rămas prizonierul morbidității burgheze..

Tov. Prof. Al. Graur: Cred că putem încheia discuțiile aici. Nu-i așa, tovarășe Președinte? Și eu sânt împotriva acceptării în Muzeul de Artă al Republicii Populare Romîne a operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă. Să trecem la vot. Cine este pentru ca oferta sculptorului Brâncuși de a lăsa moșternire statului român circa 200 de lucrări și atelierul său din Impasse Ronsin nr. 10 să fie respinsă? Da, unanimitate. Se abține cineva? Nu. Este cineva împotrivă? Nu. Oferta sculptorului Brâncuși a fost respinsă (aplauze). N-avem nevoie de o astfel de artă – a minciunii, a morbidului și a bizareriei! (aplauze prelungite)

Tov. G. Bogza: Tovarăși, tovarăși! Un moment! În final vreau să proslăvesc în câteva versuri pe un mare poet al lumii, pe acest mare om generos, profet al iubirii și al libertății – Walt Whitman (aplauze). „El rostea cele câteva cuvinte mari: civilizație, dragoste, mase, bărbat, femeie, democrație…/pe care șarlatanii le goleau de conținut, prefăcându-le în baloane de bâlci, țipător colorate,/iar el, știindu-le sensul adânc, neapărat necesar popoarelor, inimii lor însetate de adevăr și de un țel măreț,/le lua și făcea din ele marile catarge ale poeziei lui,/corabie nouă, cu punți multiple și o velatură nemaivăzută în trecut, până la bătrânul Homer,/puternică și îndrăzneață, însetată de spații, cu prova categoric îndreptată spre viitor.” (aplauze)

Tov. Acad. Camil Petrescu: Vrea să relev meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuții interesante și de a fi deschis probleme de o semnificație deosebită. Anunț că, în ședința viitoare, îmi propun să precizez câteva nuanțe asupra formalismului în artă. De asemeni, rog onor conducerea să facă diligențele necesare pentru instalarea unor becuri de iluminat. În sala de ședințe e cvasi-întuneric. Mulțumesc!

Ședința se ridică la orele 19:00

Secretariatul secțiunii

Semnează: Acad. Mihail Sadoveanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *