0 %

de Călin Torsan

Pe o stradă oarecare din București a apărut într-o bună zi un cub făcut din sticlă. Era mare și încurca circulația, astfel că Primăria a decis să-l vopsească imediat cu albastru deschis. Fără discuții! Măcar așa nu se mai vedea totul prin el. Totuși, la televizor s-a zis că mai potrivită ar fi fost o nuanță închisă. O vrăjitoare din comunitatea rromilor s-a făcut și ea auzită în acele zile, tot insistând pe culoarea roșie. Cică ar fi adus noroc în dragoste. În schimb, domnul Lefter Bănuț, fostul ministru al economiei, a adus argumentele științifice în favoarea bejului, despre care Occidentul demostrase deja că vindea ca la balamuc. Într-un discurs agramat, dar plin de emoție, căpitanul echipei naționale de fotbal a propus „decât ca pătratu’ respectiv să se dea cu vopseaua la culorile băeților. Gen.”.

Eficiența Primăriei s-a dovedit ca întotdeauna un mare zero barat, fiind surdă la vocile atâtor cetățeni competenți. Așa se face că monstruozitatea geometrică a rămas pe mai departe cu pereții bleu. Până când marele cutremur – despre care se tot flecărise în presă – a făcut-o țăndări, transformând-o într-o grămadă inutilă de cioburi. Fiecare dintre acele mii de hârburi reflecta miniatural orașul agitat, încins la brâu cu panglica de apă a Dâmboviței. Albastră și ea, fără alcool.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *