Obnubilare și clarobscur

de Oliviu Crâznic

 Ecou născut în umbra mută

A clipei care nu a fost:

Are lucrarea Ta un sens?…

Are lucrarea mea vreun rost?…

Răscruci în miez de nicăieri;

Trimite-mi corbul – îl aștept.

Văd flăcări stinse în oglinzi –

Împlânt pumnalul în portret.

[Brooklyn Museum – Crow on a Branch – Kawanabe Kyosai]

Despre autor:

 

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; părinții: Oliviu, prof. evidențiat gr. I Limba și literatura română, distins cu diploma de onoare „Creativitate și eficiență”, și Dorothea, prof. gr. I Limba și literatura română; studii: licențiat în „Științe juridice”, specializarea „Drept”, cu lucrarea de diplomă intitulată Particularități tactice privind confruntarea dintre inculpat și persoana vătămată, susținută la disciplina „Criminalistică”, și absolvent al unui curs de formare a mediatorilor) este scriitor (prozator și poet), traducător literar, antologist, critic literar, conferențiar şi consilier juridic (membru al Ordinului Consilierilor Juridici din România și al Colegiului Consilierilor Juridici București). În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea). Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane (G.R.R. Martin) sau clasice (A.C. Doyle, R.E. Howard, R. Kipling, H.P. Lovecraft, G. de Maupassant, Saki). Apare menționat în monumentala The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui fac obiectul unor studii de specialitate (publicate inclusiv în volume apărute sub egida Fac. de Litere din varii centre universitare): Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel (dr. dr. Șt. Bolea), Hero and Villain in Hôtel Transylvania and in Crâznic’s Nightmare (dr. E. Atudosiei). Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, scrisă de prof. doc. C. Mitoceanu. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă – unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă, ceea ce i-a conferit statutul de membru al organizației scriitoricești și artistice Imagicopter: The Author/Artist Cooperative (2012-2017). A apărut, în calitate de expert în istoria vampirismului, în serialul Expedition Unknown, realizat de Travel Channel. În România, a fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. din București (prelegerea Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. al XIX-lea: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală) ori studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. Creștine „Dimitrie Cantemir” (prelegerea Lumi ficționale în literatura modernă, în colaborare cu conf. univ. dr. A.M. Negrilă), a participat la sesiunea științifică a Academiei Române – Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei, cu comunicarea Literatura științifico-fantastică și căutarea (modelarea?) viitorului și a jurizat (împreună cu conf. univ. dr. A.M. Negrilă) Concursul de creație literară pentru elevi, studenți și masteranzi: Proză scurtă organizat de Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. Creștine „Dimitrie Cantemir” (ed. I: 2018, ed. II: 2019). A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii SF, la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București și, în calitate de invitat al „Casei Fantasy” (moderator: D. Doboș), la cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate. În prezent, colaborează cu revista culturală EgoPHobia, în paginile căreia deține rubrica Studii fantastice, cu Apostrof (revistă a Uniunii Scriitorilor), precum și cu Revista de povestiri (în calitate de instructor în cadrul unor ateliere de scriere creativă). Pagină virtuală oficială: Facebook: Oliviu Craznic (https://www.facebook.com/oliviucraznicofficialpage). Foto autor: Mihaela Nazarie.

„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!” (Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.