de Claudiu Komartin
Ai vrut dramă? Dramă-ai primit. Cam ce-ți închipui
că poate să mai urmeze acum? Uită-te la tine:
mâinile îți tremură ca apucate de streche, făcându-i
să te privească îngrijorați, ca pe un dărâmat, un nevrotic,
mâini cu pielea subțire ca un pergament ce-o să
se sfărâme la prima atingere, într-o lume de
compuși ai siliciului și suprastructuri inclasabile…
Nu-mi răspunde: știm amândoi că speranța e scorojită
și s-a retras în reci buzunare de carne, gângurind în ultima
stație a colapsului ca un sex de bătrân –
un parc de rulote abandonate la marginea căii ferate
spre Dundee, prin care bântuie stafia unui flăcău efeminat,
pe țeasta căruia atârnă boțit voalul de mireasă
cu care sătenii l-au înhumat în batjocură pe-nserat.
Edinburgh, martie 2019