(debut)
de Eusebiu-Lucian Opincariu
În istorie, artă, filosofie sau mai bine spus, în întreaga cultură umană, regăsim modele și tipare simbolice care au întâmpinat evoluția noastră în cursul timpului. Aceste imagini care se regăsesc mereu în planul conștiinței noastre, în ceea ce construim sau anihilăm, formează povestea umană și indică moștenirea noastră ancestrală. Aceste arhetipuri, cum le-am numit mai sus, se regăsesc în matricea întregii culturi cu care ne indentificăm ca specie. Suntem nevoiți să le accesăm oriunde acestea prind rădăcini adânci, în solul uman și alte structuri însuflețite fie de natură sau fie de om. Deoarece ne lepădăm umanul în fiecare operă sau creație, regăsim arhetipurile în fiecare spațiu al civilizației umane, de la începuturile acesteia până în momentul prezent.
Unul dintre aceste spații în care regăsim arhetipurile sunt cărțile de tarot care și-au început bogata istorie în secolul al XIV-lea în curțile regale din Italia. Numărul de cărți care formează un întreg pachet este 78 (22 reprezentând arcana majoră; iar restul de 56 arcana minoră). Arcana majoră care este centrul atenției noastre, este compusă din 22 de cărți cu simbolism puternic: 0. Nebunul, I. Magicianul, II. Marea Preoteasă, III. Împărăteasa, IV. Împăratul, V. Marele Preot, VI. Îndrăgostiții, VII. Faetonul, VIII. Puterea, IX. Eremitul, X. Roata Destinului, XI. Justiția, XII. Spânzuratul, XIII. Moartea, XIV. Cumpătarea, XV. Diavolul, XVI. Turnul, XVII. Steaua, XVIII. Luna, XIX. Soarele, XX. Judecata și în final XXI. Lumea.
Arcana minoră este formată din cărțile numerotate de la 1 până la 10 (Bâte, Cupe, Spade, Monede) și cărțile de curte ale fiecărei suite (Valet, Cavaler, Regină și Rege). Spre deosebire de arcana minoră, primele 22 de cărți surprind procesul individuației și pluritatea experiențelor umane. Din acest motiv, pentru a putea aduce un aport în cunoaștere despre arhetipul umbrei, trebuie să analizăm aceste cărți care conțin în părți egale, atât un mesaj pozitiv cât și unul negativ. Jung credea că imaginile tradiționale din tarot sunt simboluri descendente însă îndepărtate ale arhetipurilor din inconștientul colectiv. Spre deosebire de alte creații umane, cărțile de tarot, deși inițial destinate altor scopuri mai mult sau mai puțin mundane, în momentul prezent, prin acumularea treptată de material simbolic, au ființat un cadru multilateral al conștiinței umane. Prin multitudinea de simboluri, imagini și valențe ale înțelesurilor, tarotul ne oferă un limbaj de decriptare atât sferei conștiente cât și inconștiente. „Cărțile de tarot, care s-au născut într-un timp mult mai misterios și irațional decât astăzi, au conținut mult mai multă realitate decât în prezent.”[1] Deși aceste imagini regăsite în tarot pot fi atipice sau abstracte, ele conțin același fundament tematic din psyche-ul nostru. Imagini încărcate cu mesaj ca: diavolul, mama, tata, eroul, magicianul, etc. se regăsesc în fiecare cultură motiv pentru care cărțile de tarot au calitatea de a fi accesibile global și atemporal. Deoarece semnele indică obiecte sau idei care poate fi traduse în cuvinte, cărțile de tarot își plasează înțelesul prin simbol și alegorie. Această întrepătrundere între ceea ce are înțeles prin el însuși și povestire, creează contextul perfect pentru stimularea imaginației și a inconștientului. În unele cazuri putem spune că aceste cărți „prezintă mai degrabă concepte verbalizate decât sugerarea unor sentimente sau intuiții peste puterea cuvintelor.”[2] Trebuie așadar, alături de imaginație activă și contemplare, să căutăm să înțelegem care este mesajul înscris în aceste cărți. Pentru a reține mesajul complet al oricărei cărți, este necesar să devenim măcar într-o mică măsură, devotați acesteia, să intrăm în universul ei care asemenea unui fractal conține lumea celorlalte cărți și lumea noastră împreună. „Cea mai bună metodă de a ajunge singur la sensul individual al fiecărei cărți este de a aborda direct analog cu contemplarea unei picturi într-o galerie. Asemenea tablourilor, cărțile de tarot sunt «spații de proiecție», adică, spații care captează imaginația activă. Din punct de vedere psihologic, proiectarea este un proces psihologic inconștient și autonom, prin care primul lucru pe care îl observăm, prima impresie formată față de un obiect, persoană sau eveniment, acea tendință, caracteristică sau trăsătură, este în realitate în propria ființă.”[3] În acest sens, imaginile pe care le proiectăm asupra realității exterioare sunt reflecția în oglindă a lumii interioare. Prin contemplarea acestor imagini, avem accesul spre psyche, și posibilitatea de a pătrunde adânc în câmpul difuz al inconștientului. „Exercițiul prin care interacționăm cu fiecare carte, ca imagine arhetipală, este menit să stimuleze fluxul de gândire asupra natura conștiinței și condiția umană.” Această vizualizare activă se află în inima fiecărui sistem mistic sau religios, antic sau modern și este probabil mijlocul prin care ne putem orienta spre Sinele interior.
„Numai printr-un mit se poate exprima ceea ce este omul conform intuiției sale lăuntrice”[4], spune Jung la începutul autobiografiei sale. Însă acest mit uman se regăsește și în cărțile da tarot care răspund la întrebări cu care ne confruntăm fiecare dintre noi. Ele reprezintă astfel un limbaj universal de transmitere a înțelepciunii ancestrale, iar în momentul în care ne plasăm activ în raport cu ele, simbolurile acestora reacționează și se propagă pe suprafețele psyche-ului care recunoaște și conține lumina acestora. Rămâne de văzut care este jocul format între imagine sau simbol și psyche-ul uman, dar mai ales, care este rezultatul în urma acestui joc, din perspectiva psihologiei analitice. În capitolul următor, am să prezint și analizez conținutul simbolic al unor cărți recunoscute pentru fundamentul ocult, misterios și sumbru, pentru a putea crea o imagine integrală a ceea ce umbra noastră poate conține.
5.Arhetipul umbrei în tarot
5.1 Nebunul
Întreaga poveste a arcanei majore se bazează pe procesul individuației al Nebunului. Eroul acestor cărți este tânărul naiv și inocent care pornește în drumul cunoașterii de Sine. El este până la urmă, fiecare dintre noi, în orice moment al vieții noastre. Din punct de vedere simbolic, Nebunul reprezintă vidul primordial, potențialitatea nemanifestată, arhetipul spiritului care este plasat într-un discurs dialectic. Crearea universului și creația umană se regăsesc în substratul acestei cărți care indică sursa latentă și întunericul aparent. Nebunul este adesea reprezentat fie cu ochii închiși, fie legat la ochi, drept simbol al necunoașterii și al puterii instinctului și spontaneității. El este nomadul, eternul călător, un spirit liber care există în permanență în afara zonei de confort. Acestă realitate liberă și creatoare este însă încadrată în spațiul iresponsabilității și nebuniei de către cei care tot ce își doresc de la viață este un viitor sigur, o realitate concretă și completă. Toți cei care au trecut prin această etapă în viața lor, prin această etapă experimentală care a permis dezlănțuirea instinctului și cursul irațional al conștiinței, se pot simți atrași și mișcați de această imagine în care se regăsesc cu drag, în care își recunosc tinerețea spirituală. Cu toate acestea, Nebunul poate atrage instant furia sau gelozia celui care nu a trecut prin același proces dinamic. O astfel de persoană care nu a întrupat Nebunul, acționează inconștient și puternic față de acest arhetip care a fost refulat așadar în umbră. Acest impuls puternic și critic, indică o atracție ascunsă care trebuie analizată și care oferă șansa unei evoluții conștiente a întregului aparat psihic.
5.2 Marea Preoteasă
În drumul său spre individuație, Nebunul călătorește în lumea fiecărei cărți din arcana majoră unde se lasă expus și vulnerabil în fața marilor arhetipuri. În momentul în care părăsește lumea Magicianului (principiul prim, activ, solar) Nebunul se îndreaptă spre polul opus al acestei perechi binare, Marea Preoteasă. În paradigma jungiană Marea Preoteasă este exemplul analog Animei care se regăsește în fiecare bărbat și care îi oferă un model de înțelegere a misterelor feminine. Deoarece Nebunul se află într-o călătorie spre cunoaștere, primul contact cu Marea Preoteasă se îndreaptă spre acest scop. De altfel, ea se află în fața unui templu sau biblioteci a cărei secrete le ține în siguranță de conștiința penetrantă a neinițiatului.
Marea Preoteasă este arhetipul personificat de Hecate, Sofia sau Fecioara Maria printre multe altele. Ea este vasul prin care spiritul devine carne și prin care bărbatul poate cunoaște misterele creației. La o întrebare precum „Cum pot avea cunoaștere adevărată?”, Marea Preoteasă indică spațiul interior, corpul și facultățile intuitive. Cunoașterea ei transcende planul rațional sau concret care limitează și îngreunează adeseori întregul proces de desăvârșire. Ea simbolizează imobilitatea, conștiința de sine, intuiția și sentimentele acceptate și conștientizate. Pentru bărbații care nu au integrat Anima (sau au Anima în umbră) și nu și-au acceptat aspectele feminine, Marea Preoteasă este simbolul iraționalului absolut, al „naivității feminine”, al sentimentului fără sens care ne slăbește. Această proiecție se formează mereu atunci când plasăm spațiul logic într-un punct ierarhic superior celui irațional care este adesea desconsiderat. Acest fenomen lunar al Marii Preotese își cere locul de drept în cunoașterea umană care este într-un dezechilibru prezent, într-o refulare a spiritului, a intuiției corporale și/sau divine și sentimentului.
5.3 Împăratul
Una dintre primele forțe cu care se întâlnește Nebunul este chiar creatorul său, Împăratul. Această figură puternică împreună cu Împărăteasa reprezintă figura paternă respectiv maternă a Nebunului. Împăratul simbolizează Tatăl arhetipal sau Tatăl ceresc care susține ordinea întregului cosmos. El este Bătrânul Înțelept care guvernează ferm toate sarcinile cu care a fost încredințat încă de la naștere. Structura, puterea și disciplina sunt calitățile lui forte care i-au oferit șansa de a crea legile și modalitatea de a ține totul sub control. El este supraeul descris de Freud; partea din noi care ne ghidează rațional și proiectează în viitor un plan sau strategie ce are să ne servească. Din punct de vedere simbolic, Împăratul reprezintă tranziția de la societatea matriarhală, non-verbală și naturală (Împărăteasa), la civilizația umană care a subordonat natura și a transcens condiția inițială. În acest sens, această carte indică ordinea necesară pentru canalizarea efortului, spațiul necesar pentru potențarea naturii umane, care a fost limitat în condiția naturală. Cu toate acestea, această carte păstrează o umbră puternica ce conține latura dezechilibrată a acestui arhetip. Adesea persoanele care au suferit în urma unei figuri paterne abuzive, ori s-au confruntat cu rigoarea excesivă dintr-un cadru mai mult sau mai puțin instituționalizat, își recunosc frustrarea, frica sau disprețul pentru acest arhetip. Persoanele care au avut un contact neprielnic cu acest arhetip sunt predispuse de a refula total și necondiționat totalitatea aspectelor malefice cât și benefice. Spiritele artistice sau vizionare se pot afla adesea în disonanță cu simbolul acestei imagini care este acum impunătoare, autoritară și rece, motiv pentru care trebuie să luăm din plin șansa de a interacționa nemijlocit cu acest simbol, de a cunoaște care este relația noastră cu autoritatea, structura și ordinea.
5.4 Eremitul
Pentru a-și putea extinde orizontul conștiinței, Nebunul este ghidat spre spații pustii îndepărtate de acțiuni mundane. Într-un astfel de loc guvernat de Saturn[5], el întâlnește Eremitul, al IX-lea învățător care îi iasă în cale. Cu toate acestea, Eremitul nu a făcut decât să-și urmeze și el propriul drum, universul fiind cel care i-a unit împreună, atunci când ambii au fost pregătiți. Eremitul simbolizează caracterul contemplativ, conștiința superioară și singurătatea din meditație. El este arhetipul misticului, călugărului sau maestrului spiritual. Întrupează arhetipul Tatălui Timp care se situează între două lumi, și este simbolizat ca un purtător de lumină care susține tradiția vie a templelor sacre. Ne învață despre procesul de metempsihoză (el fiind adesea asociat cu școala pitagoreică), cum să ne acceptăm moartea și ce reprezintă un avatar. Acest arhetip care ne îndreaptă „pașii greșiți” din procesul individuației, sau în acest context, procesul de iluminare, este recunoscut și apreciat adesea în multe societăți profund spirituale. Cu toate acestea, lumina lămpii lasă mereu în urma lui o umbră întunecată care tulbură spiritele care nu recunosc labirintul acestei lumi. Cei care nu au integrat acest aspect al Eremitului interior, proiectează asupra acestuia milă, regret, frică și antipatie. „De ce să aleg această viață de exclus și singuratic” s-ar putea exclama în gândurile unora, însă acesta nu este decât semnul a unei incompatibilități cu Sinele. În fond, le este frică să fie singuri cu ei înșiși, să își asculte gândurile sau să privească în interior. Deoarece Eremitul se situează peste orice construct social, el sfidează Eul și orice iluzie cu care acesta a ales să se identifice.
5.5 Moartea
„Am murit?” se întreabă Nebunul nerealizând natura evenimentului prin care a trecut. De nicăieri, Moartea răspunde pe același ton în care întrebarea a fost pusă: „Da, într-un fel … viața nu mai există în felul în care ai cunoscut-o.” Schimbarea a avut loc, s-a realizat cel mai natural lucru care definește natura pământului. La început, arhetipul morții nu a avut înțelesul pe care îl acordăm astăzi. Nu exista nimic vag despre moarte, era peste tot, dar totuși conceptul a dezvoltat mai multe valențe. Aflat sub tutela lui Thanatos, acest arhetip reprezintă transcenderea conștiinței într-un mod violent. Deoarece singurul lucru care rămâne constant e schimbarea, și conștiința noastră se conformă acestui principiu. Totul este energie iar deoarece în natură nimic nu se pierde, energia conștiinței nu face nimic decât să se transforme mereu și mereu în funcție de spațiul sau corpul prin care se manifestă. Însă această trecere este dificilă, indiferent de nivelul la care are loc, fie el spiritual, emoțional sau chiar fizic. Din diferite motive, opunem rezistență acestui principiu unificator care susține ordinea și mișcarea echilibrată a naturii. Avem regrete pentru tot ce s-a întâmplat, ne lipsesc atât amintirile plăcute cât și viciile pe care le-am avut, dar pe care le asociem cu noi. Suntem atașați de corp, de ceea ce am acumulat și de plăcerile acestei lumi fără să ne dăm seama că ne limităm experiența vieții și respingem fluxul simbolic al conștiinței cosmice, al adevărului. Cultura noastră solară care a împărțit anul în 12 luni, iar ziua în 24 de ore, respinge categoric numărul XIII simbolic al acestui arhetip. Nu avem timp să murim sau să ne transformăm. Moartea formează mereu o ruptură conștiinței comune și este probabil unul dintre arhetipurile care se regăsește în umbra colectivă a omenirii. Aflată sub carnea noastră, singurul lucru pe care Moartea îl dorește de la noi, este să o acceptăm așa cum și ea ne acceptă pe noi. Imaginea ei înfiorătoare trezește frica pe care mulți oameni o au fie conștient sau inconștient, frica de a se dizolva, de a se pierde pentru totdeauna. Însă motivul acestei frici este viața nerealizată și refuzată. Acceptarea vieții în mod holistic conține până la urmă, acceptarea acestei transformări inevitabile.
5.6 Diavolul
Există un moment în viața Nebunului când acesta realizează că nu este mulțumit cu ființa sa. El observă că există diferite aspecte ale persoanlității sale care îi scap de sub control, care nu se supun conștiinței și care nu urmează codul moral la care a ales să adere. În acest moment el se află în fața Diavolului pe care a încercat să îl ocolească mereu. În corpusul de forțe ale Tarotului, Diavolul reprezintă arhetipul Umbrei, el este partea din noi pe care o refulăm sau pe care nici măcar nu o recunoaște ca fiind parte din noi. Simbolurile care formează această carte provin din spațiul mitologiei antice și mai ales din centrul teologiei creștine puternic înrădăcinată în Evul mediu. El reprezintă sinele sălbatic, nevoia fizică, sexualitatea, violența și ispita. Diavolul este cartea dependențelor, a indulgenței în plăcere și planul fizic. Anti-conștiința, sau lipsa conștiinței este conceptul cel mai puternic care ne este transmis. Realizarea acestui pol opus al psyche-ului este necesară deoarece propulsarea conștiinței și dezvoltarea acesteia este irealizabilă fără conștientizarea acestei laturi potente din noi. În acest sens, suntem îndrumați să acceptăm această uniune interioară deoarece „Daimonicul este o sinteză a tendinţelor „diaboli- ce” (δια-βάλλειν = „a sfâşia”, „a rupe în bucăţi”) şi simbo- lice (συμ-βάλλειν = „a uni”, „a integra”) (May 2007: 138, Schwarcz 1999: 6), un marriage of Heaven and Hell, o îmbinare a lui Elysium cu Hades.”[6] Deoarece această împlinire a Sinelui este posibilă doar în contextul expansiunii totale, Diavolul reprezintă o parte firească din ciclul procesului de individuație. „Fără libertatea de a alege, nu există moralitate”[7], motiv pentru care este imperativ să eliminăm inocența oarbă și să fim mai responsabili. Nu putem da vina pentru acțiunile noastre pe o forță exterioară sau pe natura umană care e supusă păcatului primordial.
„În tarot există o figură hermafrodită sub numele de Diavol – care ar fi în alchimie drept aur. În alte cuvinte, o astfel de încercare de unire a părților opuse, în mentalitatea creștină, apare drept diavolesc, ceva care nu e permis, ceva ce aparține magiei negre.”[8] – journey pg XIII Această tensiune a forțelor, conștiință și anti-conștiință este necesară pentru realizarea unei ființe morale și complete multidimensional. Diavolul nu face altceva decât să trezească decât ceea ce este deja în noi și dovedește că astfel de sentimente sau pulsiuni nu trebuie refuzate sau temute. El a adus corpului uman condiția senzorială și guvernează plăcerea fizică care susține sclavia celor care nu se pot stăpâni, atestând astfel că puterea lui este prea mare, iar dacă aceste plăceri îi sunt refuzate, le va lua pe cont propriu.
De-a lungul secolelor, imaginea Diavolului a devenit mult mai umană, dovadă a faptului că acum suntem mult mai pregătiți să îl acceptăm ca parte din noi, și să îl integrăm.[9] Deși el surprinde arhetipul Umbrei în totalitatea sa, caracteristicile care au compus imaginea acestei cărți sunt acele trăsături periculoase și criticate adânc în aproape orice context spiritual. Sexualitatea, plăcerea, mândria sau obscenitatea, au devenit concepte care în urma acestui proces dialectic dintre indulgență și restricție sunt acum reintegrate conștient, actualizate și redefinite. Deoarece această tensiune între conștiință și anti-conștiință a avut loc atât la o scară extinsă, poate chiar personal, putem observa necesitatea acestei călătorii și rolul consacrat al dualității umane.
5.7 Turnul
Imaginea Turnului a fost încă din antichitate încărcată cu o multitudine de simboluri și mistere. Deoarece Turnul este o reprezentare fizica a uniunii dintre cer și pământ, acesta a reprezentat adesea un spațiu sacru de comuniune cu zeii, sau un mod de sfidare a acestora. Din punct de vedere simbolic, această carte conține tema instabilității vieții. Este o amintire a faptului că tot ceea ce construim pe plan fizic va dispărea la un moment dat din realitatea concretă. Aflat în fața acestui turn, Nebunul observă cum intervenția divină depășește puterea și ambițiile noastre. Fulgerul, ca simbol divin, este soluția acestei iluzii pământești. Acest turn este o fortăreață a conștiinței Eului, a stării de confort și a altor iluzii în care fie conștient sau inconștient ne adâncim. Această distrugere este necesară pentru evoluția și transcenderea condiției umane. Deși este o schimbare bruscă și dureroasă, ea servește Sinelui și binelui nostru suprem. Astfel, suntem forțați să evoluăm, să trecem prin acest proces de distrugere și regenerare pentru a putea avea mai apoi fundații puternice. Această relație binară produce un șoc care calibrează contactul cu realitatea. Imaginea haotică și violentă conține un aspect al realității pe care adesea îl refuzăm, gândul ca ceea ce noi ridicăm este sortit de la bun început căderii. Spre deosebire de Moarte care conține procesul metamorfozei, Turnul ne învață lecția regenerării și ciclicitatea acestui proces.
5.8 Steaua
În urma suferinței și a încercărilor la care a fost supus, Nebunul întâlnește primul simbol al speranței și energiei universale. Călăuzit către ea, asemănător stelei de la Betleem, acesta se îndreaptă cu speranța că va ajunge la finalul călătoriei. Îngenuncheată umil în fața naturii, muza acestei cărți restaurează echilibrul, protejează și hrănește tot ce e viu. Corpul nud al acestei muze este un simbol al vulnerabilității și al abandonării în conștiința cosmică. Ea vindecă întreg ecosistemul și aduce pacea de după furtună. Steaua menține acest spațiu bucolic, viu și radiant care aduce răgaz celor care au fost încercați de viață. Lumina ei este contemplativă și indică o evoluție organică, treptată, spre deosebire de lumina orbitoare a fulgerului. După lecțiile Morții, Diavolului și Turnului (care conțin aspectele cele mai umbroase din întregul discurs), acest loc format în armonie cu natura reprezintă momentul de reculegere și integrare conștientă a experiențelor din procesul individuației. Însă și lumina unei stele poate forma o umbră, iar aici Steaua conține cel mai prielnic loc în care să ne distanțăm de călătorie. Procesul individuației încă nu s-a sfârșit, motiv pentru care, deși e tentant, nu putem să prindem rădăcini nici aici. Pentru cei care lucrează excesiv, o astfel de imagistică se poate situa în umbră deoarece ea ne încurajează să ne umplem paharul propriu înainte de a da altora. Astfel, unele dintre proiecțiile care se formează asociază Steaua cu pierderea timpului, lene sau egoism. În acest fel, trebuie să realizăm unde ne situăm în acest raport și să conștientizăm în ce fel depunem propria energie în cursul procesului.
5.9 Luna
Regăsită și ea în planul celest, Luna alături de planul întunecat, accesează inconștientul eroului nostru. Asemănător cu modul în care aceasta influențează apele și creează valuri, sentimentele Nebunului și facultățile creative ale acestuia curg acum în sincron cu această putere cosmică. Lumina acesteia se propagă peste credințele limitative și iluzia separării motiv pentru care totul curge acum într-un val amorf, rizomatic și crepuscular în care formele de viață se întrepătrund. Cu toate acestea, lumina fără intensitate nu ne oferă încredere iar spațiul în care ne aflăm este fals luminat. Deși este o lume plină de intuiții, resurse și energie, acest spațiu psihedelic nu susține un mod de viață stabil și echilibrat. Până la urmă, Luna accesează bagajul nostru emoțional și ține de noi cât de mult suntem influențați de energia acesteia. Suntem ghidați acum să ne ascultăm emoțiile, să ne analizăm visele și să accesăm canalele iraționale de cunoaștere. În același timp, Luna este simbolul bestiilor nocturne care au fost nevoite să își trăiască viața într-un mod diferit. Analog în ființa umană, aceasta guvernează structurile inconștiente care ne alimentează cu energie. Nebunul este nevoit acum să facă pace cu aceste ființe pulsionale ale întunericului pentru a putea trece mai departe în călătoria sa.
Cărțile de tarot sunt compuse din forme alterate de lumină, umbră și întuneric, toate construind o mandală a Sinelui. Luna, alături de Steaua și Soare simbolizează potențialul spiritualității umane și natura conștiinței cu care am fost predestinați. Prin acest salt între poziții ale conștiinței și anti-conștiinței, se realizează procesul alchimic redenumit în paradigma jungiană drept proces al individuației.
—-Referințe bibliografice—
[1] Sallie Nichols, Tarot And The Archetypal Journey, The Jungian Path from Darkness to Light. Weiser Books, 2019. p. 1
[2] Idem p.6
[3] Idem. p. 9
[4] C.G. Jung, Amintiri, Vise, Reflecții, Humanitas, 1996, p.18.
[5] Hajo Banzhaf & Anna Haebler, Key Words of Astrology, Weiser Books, 1996, p. 43.
[6] Ștefan Bolea, Jung și filosofia umbrei, Tracus Arte, 2020 p. 103.
[7] Sallie Nichols, Tarot And The Archetypal Journey, The Jungian Path from Darkness to Light. Weiser Books, 2019. p. 266
[8] Idem, p XIII
[9] Idem, p. 263