poeme de Roger Robinson

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Roger Robinson este scriitor, muzician și actor, care își împarte timpul între Londra și Trinidad. Paradisul portabil (Peepal Press) este volumul care i-a adus premiul T. S. Eliot în 2019 și Premiul Ondaatje în 2020. A mai publicat poezie în volumele Hotel Butterfly (2012), Suckle (2009) și Valiza (2004), dar și proză scurtă în Aventuri în 3D (2001) și a participat la mai multe turnee organizate de Consiliul Britanic. A condus numeroase ateliere de poezie. Împreună cu Malika Booker, a fondat grupul Malika’s Poetry Kitchen, înființat în 2001, în cartierul Brixton, o colectivă de scriitori cunoscută pentru promovarea diversității culturale. Este vocalist în mai multe formații, printre care Techno Animal, Attica Blues și King Midas Sound. În calitate de actor, a fost invitat să susțină spectacole la Battersea Arts Centre, London Open House, Teatrul Regal Stradford East și altele. Fundația Decibel, o asociație din Marea Britanie care susține diversitatea culturală și arta de calitate, l-a inclus printre cei care au influențat canonul literaturii britanice scrise de negri în ultimii 50 de ani. Poeziile de mai jos, extrase din Paradisul portabil, se referă la incendiul din turnul Grenfell din 2017.

 

Paisprezece la unu

 

În timp ce clădirea ardea,

am legat cap la cap

paisprezece cearșafuri

pastel, am făcut noduri

groase și am coborât

pe fereastră. Al cinsprezecelea

a fost ca să o leg pe fata mea

în spate în timp ce coboram.

 

 

 

Doppelgänger

 

La o săptămână după ce clădirea a ars,

am văzut-o pe soția mea, moartă. Mi-a zâmbit.

 

În acest moment, mi-e greu

să-i deosebesc pe cei vii de cei morți.

 

Inelul de logodnă îmi lasă urmă

pe degetul umflat.

 

Simt o presiune tot mai mare,

dar nu vreau să dau cu săpun, ca să-l scot.

 

Cu toate că și-a pierdut viața,

eu sunt încă însurat cu ea.

 

Mă uit la copii cum se joacă,

parcă seamănă cu soția mea când era fată.

 

O știu pe soția mea de când era fată.

Îmi venea să stau de vorbă cu ea,

 

cu femeia aceea care seamănă cu soția mea.

Voiam să o iau în brațe,

 

dar, de fapt, o voiam pe soția mea,

care și-a pierdut viața.

 

În timp ce îmi trec degetul mare

peste inelul de argint.

 

 

 

Tata

 

Fata aceasta de doisprezece ani, căreia i se ia un interviu la televizor, despre tatăl ei dispărut la incendiu, devine tot mai mult ca el. Este cu un cap mai mare decât mama ei, care a rămas în spate, îngrijorată, cu ochii roșii de plâns. Uite, reporterul o întreabă cum se simte, iar ea începe să fie ca tatăl ei. Când răspunde, se concentrează la modul cum va acționa, se gândește la tot ce poate ține sub control. În câteva zile, va completa formularele necesare pentru a obține o locuință nouă. O va trezi pe mama ei, slăbită de durere, îi va aduce la pat o porție de humus cu pită și vinete umplute, ulei de măsline și zatar. O va ajuta să facă duș dimineața, o va pieptăna și îi va aranja hainele pe pat. Fata a început să citească ziarele în timp ce își bea cafeaua tare, cu aromă de cardamom, iar la radio Umm Kulthum îi cântă de inima ei albastră.

 

 

 

Vina

 

Cădirea s-a făcut scrum,

iar consiliul local a dat vina pe firmă,

care a rupt toate contractele,

așa că firma a dat vina pe cei de la

sănătate și siguranță fiindcă au trecut

toate testele necesare,

iar prim-ministra

a venit, a văzut și a plecat,

nu a stat de vorbă cu nimeni,

nu a dat mâna cu nimeni.

Între timp, locatarii sunt lăsați

să-și plângă morții în hoteluri pustii,

au doar cenușă de pus în groapă,

iar supraviețuitorii umblă ca niște zombi,

încercând să nu se uite în sus

la mormântul pârjolit.

Lumea încă plânge.

Nimeni nu și-a asumat vina.

 

 

 

Rolul Paradisului

 

Este rolul Paradisului

să aibă grijă de cei rămași în urmă,

 

să creadă că toți cei iubiți și pierduți

vor trăi acolo ca niști mici zeități.

 

Este sarcina rugilor murmurate

să te ajute să-ți calmezi durerile și teama.

 

Este obligația acelui dric lung și negru

să arate că de la naștere mergem spre moarte.

 

Este datoria unui mormânt curat și îngrijit,

să ne spună cum să ne trăim zilele.

 

De mi-aș putea trăi zilele până la moarte,

ca să pot face din Pământ un fel de Paradis!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.