(ca prin oglindă)
de Marius-Iulian Stancu
«stăpânitorul lumii acesteia» [ioan 12, 31] este un muzicolog. nu degeaba dorea platon să le impună canoane muzicienilor și poeților [«nicăieri nu se schimbă canoanele muzicale, fără schimbarea legilor politice» – republica]. iată de ce primii creștini au respins reprezentațiile teatrale [de spectaculis]. adevărata revoluție a avut loc în cluburi și la concerte, la tv și pe posturile de radio. «îndoita cinste a liderului, îndrumător în muzică și-n politică» [michel clouscard, capitalismul seducției].
«cazul» heidegger [faptul că a fost membru în partidul nazist], fie că discutăm de apologeți, fie de acuzatori [având la rândul lor simpatii politice relevante pentru «caz»], a fost discutat greșit. e absurd să consideri că filosofia heideggeriană a fost influențată în vreun fel de doctrina nazistă. pentru o construcție conceptuală de anvergura celei realizate de ultimul filosof al europei, contextul politic nu a reprezentat mai mult decât o adiere de vânt. ceea ce a crezut și a sperat heidegger că e posibil, în raportarea sa la partidul nazist, a fost să și-l facă discipol [cheie în care trebuie interpretat timpul rectoratului, precum și discursul inaugural]. «plinirea vremii» pentru acest eveniment, cu consecințe eschatologice incalculabile, nu a venit niciodată.
proprietățile intelectuale sunt permise în comunism?
comunismul și fascismul capătă sens nu prin opoziție cu democrația, ci ca tendința firească, absolută, a acesteia. ambele extreme se definesc ca întruchipări ale voinței politice a demosului [cum și sunt]. până nu vom renunța la iluzia că practic și teoretic democrațiile contemporane impun sensul comunitar cu totul altfel, vom parcurge până la capăt panta declinului istoric.
seria hannibal va rămâne în istoria artei drept ultima creație care să aibă un bărbat alb, european [fie el decadent] din punct de vedere al formației spirituale, ca erou principal.
am vrut sexualitate din care să dispară figura de stil [metafora mai ales], o tehnologie a juisării, cu organe mașini care trebuie să dea randament. femeile și-au dorit o lume a reprezentării [the look—the style—the difference], bărbații au visat la roboți. și așa, femeia starletă nu a mai putut schimba o iotă din text. ceea ce va să fie sunt erecțiile nesfârșite. până în ziua aceea ne vom nevoii la canonul virilității, ca o datorie eternă.
cu adevărat problematică în pornografie nu este componenta morală, ci descoperirea caracterului de generalitate, în sens hegelian, pe care îl comportă relația sexuală. contrar opiniei curente, copulația reprezintă cea mai abstractă activitate umană.
cred că putem recunoaște în sfârșit: post-structuralismul nu a reprezentat în esență decât o tehnică de agățat bibliotecare și participante la cenacluri literare.
«pandemia moralei» a reușit să scoată la iveală o caracteristică latentă a poporului «român» – turnătoria – una pentru care pandemia a constituit mediul perfect de incubație în cazul acestui agent patogen moralizator. tratatele de etică sunt prezente pe toate suporturile mediatice. uitasem că românul a fost tot timpul un om «bun», bun cu oricine îi servește în vreun fel pe moment [să ne aducem aminte de întâlnirea lui petre pandrea, abia eliberat din închisoare, cu petru groza – cel din urmă se interesează cu lacrimi în ochi de situația mamei lui lucrețiu pătrășcanu, dar aceste lacrimi nu i-au servit în vreun fel lui pătrășcanu în fața plutonului de execuție al închisorii jilava]. mă liniștesc, însă, la gândul că această caracteristică face parte din fibra poporului nostru încă de când am făcut primii pași pe scena istoriei. în absența ei, am mai fi găsit și acum urmași de-ai lui decebal pregătind ambuscade în pădurile din munții orăștiei. sau chiar credem că detașamentul de călăreți romani a fost pur și simplu norocos atunci când dă de urma conducătorului dac fugar?
1981. monica lovinescu, dezamăgită de structura lăuntrică a “cetățeanului american”, era convinsă că “nu se poate exista decât în europa”. după 40 de ani o astfel de convingere își dovedește caracterul de falsă dilemă. aproape a venit ziua în care nu se mai poate exista nicăieri. ar fi trebuit să știm deja: din europa doar muzica va dura.