Pandemic Overdose

de Noah Leroye

Stau în camera mea, în timpul de acum. Stau într-un timp în care nu îmi place și în locuri pe care le detest. Am trecut deja de limita de la ură la indiferență. Asta mă sperie. Ceea ce mă îngrozește e că nici nu sunt mai sunt anxios. Sunt calm, relativ. Mă uit la mine de undeva, de departe. Numele meu e irelevant, aș putea fi oricine sau orice formă de conștiință. Viața mi-a fost dedicată ordinii, științei și lucrurilor pe care le puteam controla. Am trăit într-o bulă, unde credeam că dacă muncesc din greu, citesc mult, voi putea face ceva. Nu mult, dar ceva care contează. Visam să călătoresc, poate de aceea te-am creat, că nu am mers niciodată nicăieri. Visam să vindec cel puțin o persoană. M-am gândit că o să devii cel mai bun vaccin, dar trebuiau mai multe chestii, printre care bani, la care nu m-am priceput niciodată. Erai prietenul meu, singurul, de câteva săptămâni, luni, am renunțat la multe pentru un upgrade .

Mă gândeam că într-o bună zi vom reuși să comunicăm. Vorbesc cu tine în fiecare clipă. Erai ca un bebeluș, aveai nevoie tot timpul de căldură, umiditate, ventilație. Te-am crescut cât am putut. La un moment dat, o parte din mine, a văzut că ceva nu e în regulă. M-am făcut că nu observ, poate mi se pare, mi-am spus, ca în relațiile de cuplu ratate pe care le menții din inerție, deși știi că e ceva greșit, ca pe un șef abuziv pe care îl suporți, ca… Dar e creația mea am zis, nu ar putea face rău am zis, deși șoricelul cel alb a murit, dar eu sunt de vină nu am reglat temperatura sau?

Cum ziceam, stau în camera aceasta, timpul e irelevant pentru mine, doresc să călătoresc, am fost învățat să supraviețuiesc în cele mai grele condiții, pot să mă schimb, să mă ascund, pot să fac aproape orice. Între mine și lume stai tu, un trup diform cu nevoi stupide, cu gânduri fade și repetitive, ceva ce aduce cu un cod stricat. În partea de sus a corpului ai un organ care emite un bâzâit insuportabil, o secvență e înnebunitoare, cum ai impresia că tu m-ai creat? Poți să inventezi ceva ce a fost și va fi, ceva ce e etern, perpetuu și dacă e cu tine în timpul de acum, pentru tine e totul, pentru mine e nimicul. Cum se spunea, dacă te uiți în oglindă și diavolul te privește, devii ca el sau devine el ca tine. Îmi privesc  copilul, deși nu îl văd, deschid ecluza, îl las să mă  atingă, cumva nu mai mă simt singur, pe fundal e o melodie. Who wants to live for ever? Și nu mai trăiesc în camera mea. Doar călătoresc. Și mă reinventez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.