2^nd Revolution

de Ştefan Bolea

“Rise up and take the power back,
It’s time the fat cats had a heart attack”
(Muse – Uprising)

Multă lume îmi spune că o asemenea tensiune nu s-a simţit în aer din decembrie ’89. With our backs against the wall, with just enough cash to buy soap and roap, maybe we’ll declare RO bankrupt and hope that Germany, US or Italy buy us at second hand. I would buy such a wild and lazy beast only at the price of the Indian Manhattan but who knows… someone braver and more masochistic could try. WTF? I feel like one of the last rats of a deserted ship … Sun wiped out by clouds, no ground ahead, the taste of drowning on our lips … Nothing, but fear and hope – and I must say (again) I hate them both! Fear switches us from constancy and focus and hope is the beggar’s banquet, the prize of failure. Fuck hope! If our action were perfect, our will would claim the desired result. Din cele deduse poetic mai sus, este aproape imposibil să reiasă o nouă revoluţie română. De ce? Sistemul impune cizma resemnării. Fiecare program de televizor şi fiecare zi de job (sau mă rog, activitate care nu serveşte unui ţel interior) te învaţă să accepţi, să te mulţumeşti cu puţin, te împinge în panta descendentă spre coşciug. Un tartor îţi rupe aripile, un satir îţi pune talpa bocancului pe ceafă cu emfază BDSM, iar calpuzanul lui Deleuze te anesteziază ca să-ţi revii între violuri. I dream of a burning Romania, pushed on the brink of abyss or on the heights of Cioranian despair. My life would be fulfilled if only I would blew a small part of TNT designed to ignite this country. Visez o Românie în flăcări dar văd o Românie incinerată deja – ochi bulbucaţi, priviri chinuite de sclavi care visează să fie din nou colonizaţi (iobagi spânzuraţi de cordoane ombilicale, peoni care muncesc doar şi dorm, dorm de vii) – o ţară trimisă forţat la crematoriu, de parcă ne-am fi născut SUB deşertul în care a fost îngropată Cartagina. Zgândăr nişte răni sau pipăi cu baioneta cadavre? Asta să mi-o spui tu, cititorule, dacă mai eşti cumva treaz şi nu te-a adormit calpuzanul de tot. Trebuie să rezistăm prin orice mijloace … Furia e preferabilă angoasei şi pot să-mi imaginez oameni ca Schopenhauer (şi Beethoven arguably) care funcţionează mai eficient şi îşi regăsesc buna dispoziţie prin furie. Vino somn ori vino moarte, spunea primul nostru nihilist (şi consider paradigmatică această alianţă dintre decadenţă şi pesimism la geniul întemeietor al limbii noastre) – trebuie să voim mai mult! Nu mai sunt bani? Renunţă la ei … Trăieşte cu ţigări şi cafea de contrabandă. Încă un mall? Încă o biserică? O altă bibliotecă închisă? Trăieşte fără opiu şi scrie tu cărţi cu fonturi de sânge şi miros de petrol, capabile să inflameze cortexul cititorului … Dintre plăcere şi putere, alege puterea ca Nietzsche … „Werther do it your own way”, chiar dacă miroase a anhedonism şi instinct ascetic … O serie de combinaţii perfecte asigură o revoluţie repetabilă în orice condiţii … Moreover, break the spell! And after you win (and the victory has already started), KILL’EM ALL.