libris.ro

Mη εpiqύmei ̉αdύnata

de Lucia Dărămuş

 

Să nu doreşti imposibilul spune o vorbă a vechilor greci – Mη εpiqύmei ̉αdύnata – care, se pare, s-a ţinut de Biblia Vulgata Blaj 1760-1761 (Biblia Petru Pavel Aron) timp de 243 de ani. Fără îndoială, apariţia acesteia în varianta ei tipărită este un act de cultură. Cele 6000 de pagini de manuscris se păstrează la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, manuscrisul fiind pregătit de P.P.Aron, între anii 1760-1761.
 

Importanţa apariţiei ei vizează în special factorul lingvistic, aceasta precedînd Biblia lui Samuil Micu (1795). Ca o notă de originalitate lingvistică se cuvine a fi menţionată referinţa de la care pleacă în munca sa traducătorul: „Petru Pavel Aron a luat drept punct de reper ediţia de la Veneţia a traducerii Vulgatei făcută de Ieronim.”
Intersul nostru se îndreaptă în special spre limbajul poeziei psaltice pe care-l descoperim în Vulgata, Psaltirea acesteia, copie fidelă a ediţiei venete, în varianta ei românească, fiind opera lui Aron, deşi la tălmăcirea în româneşte a celorlalte cărţi au participat: Grigore Maior, Gherontie Cotorea, Atanasie Rednic, Silvestru Caliani, Petru Pop de Daia, fost secretar al lui Inochentie Micu. Dacă de-a lungul Vulgatei, în manuscrise, se observă mai multe stiluri, pe alocuri abateri de la fraza latină datorate copiştilor sau grupului de traducători, Psaltirea, aşa cum ne lasă să observăm colectivul de redactare care a lucrat asupra acestui manuscris, dar şi latinistul Vasile Rus, deţine acelaşi stil, de la primul verset pînă la ultimul, purtînd amprenta personală a lui P.P.Aron. Manuscrisul, maculator 21 din V1, după cum a fost organizat de clasicistul mai sus amintit, deţine aceeaşi expresie literară, acelaşi stil, această versiune a Psalmilor fiind cea mai importantă contribuţie adusă limbii şi culturii române, premergătoare Şcolii Ardelene. Originalitatea Psaltirii din Vulgata (Biblia lui Petru Pavel Aron) ţine în special de filiaţia latină, de noutatea limbii, de fidelitatea faţă de latină, îndepărtîndu-se net de slavonisme. O comparaţie între Psaltirea lui Samuil Micu şi cea aparţinînd lui Petru Aron va evidenţia în primul rînd stilul retrograd al primului, prin fidelitatea faţă de elementul slav, şi inovaţia celuilalt, punînd ca factor central al vocabularului elementul latin. La Petru Pavol Aron atît estetica frazării cît şi cea a filosofiei religiei urmează evoluţia.
 

De exemplu, în Psalmul 115, 15: „Scumpă e înaintea Domnului moartea sfinţilor Lui”, Pavel Aron preferă termnul „sfânt” faţă de Samuil Micu la care apare termenul „cuvios”: „Scumpă e înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.”
E evidentă orientarea filosofico-religioasă a lui Aron, considerîndu-se îndreptăţit să creadă că nu e suficientă cuvioşenia în privinţa graţiei divine. Astfel, ocurenţa termenului „sfânt” sau a derivatelor acestuia scoase în evidenţă la Index de colectiv, în Psaltirea Petru Pavel Aron, este covîrşitoare, în schimb, termenul „cuvios” nu apare la acesta. De asemenea, s-a urmărit eliminarea elementului maghiar, dar şi a celui german, atît cît s-a putut, apoi între varianta slavă şi cea latină o preferă pe cea din urmă, chiar dacă recurge uneori la împrumuturi lingvistice sau la calchiere. Este cazul celui mai evident termen: lat. bene dico (sau benedico), xi, ctum, cere, iniţial a vorbi de bine, aşa cum apare în latina clasică la Cic. Sest.110; Ov. Tr. 5, 9, 9, conform lui Félix Gaffiot, Dictionnaire Illustré Latin Français, Paris, 1934, unde trimiterile şi adnotările sînt extrem de bogate şi bine organizate. În perioada creştină, ne referim aici la latina creştină (Mohrmann Christinne, Latin Vulgaire, Latin des chretiens, Paris, 1955, face distincţie între latina creştină şi latina eclesiastică), termenul suferă o lărgire semantică, apărînd benedictia, lat. benedictio, onis, s.f., întrebuinţat pentru prima dată de Q. Septimius Florens Tertullianus în De testimonio animae, 2, cu sensul de consacrare. De la acest termen – lat. benedicere – se formează în limba română „a binecuvînta”. În spaţiul nostru lingvistic, a binecuvînta are ca model atît varianta latină, dar şi termenul grecesc eulogein, Eugen Munteanu în Studii de lexicologie biblică explicînd termenul prin „calchierea compusului grecesc”, făcînd referire la textele lui Coresi, Ms.45, Ms. 4389, însă Vulgata lui Petru Pavel Aron nu este luată drept referinţă. Ca şi în alte traduceri, a binecuvânta din Psaltire, varianta Petru Pavel Aron, apare la concurenţă cu a blagoslovi, deşi orientarea coordonatorului nu era în favoarea factorului slav. De aici putem deduce că s-a impus în faţa inovaţiei fie preferinţa colectivului, fie elementul tradiţional slav, existent deja.
 

„Lat. benedicere – aflăm de la Niculina Iacob – este echivalat atît prin a blagoslovi Această reprezentare sinusoidală a celor doi concurenţi lingvistici, la nivelul întregii cărţi – Biblia Vulgata, 1760-1761 – se menţine, mai puţin, însă, în interiorul limbajului poetic al psalmilor, unde apetenţa lui Pavel Aron spre factorul occidental-latin este vizibilă. În Cartea Psalmilor, transcrisă după manuscrisul 21 de Vasile Rus, a blagoslovi Desigur, aşa cum observă N. Iacob şi cel care a urmărit sursa latină, V.Rus, apariţia lui „blagoslovi” dovedeşte, totuşi, influenţa slavă, deşi în cazul Psaltirei Petru Pavel Aron nu este covîrşitoare: „în privinţa modelului urmat, în realizarea formei compuse din bine + cuvânta este firesc să considerăm că raportarea s-a făcut aici, în primul rînd, la modelul latin din textul sursă, însă ne miră faptul că în acest caz traducătorii sînt în prea mică măsură influenţaţi de modelul Vulgata şi prea mult sub influenţa tradiţiei slavone.” Însă, după cum s-a arătat, ponderea o are a binecuvânta în detrimentul lui a blagoslovi, sensul glisînd de cele mai multe ori spre a lăuda. „Bine voiu cuvânta pre Domnul, Cel care mi-a dăruit înţăleagere, încă şi până în noapte m-au pedepsit rărunchii miei.” Ps. 114, 1, 2
 

Varianta grecească păstrează această nuanţă caldă a zicerii, a cuvîntării bune, folosindu-se eulogesō – ε̉υλογέω – a vorbi cu bunăvoinţă – Dictionnaire etymologique de la Lanque Grecque, E. Boisacq, Paris, 1916.
Referindu-ne doar la cîteva aspecte legate de limba uzitată de Petru Pavel Aron care, după cum s-a putut observa, de cele mai multe ori înclină spre inovaţie, subliniem faptul că cele mai multe spectaculozităţi lingvistice se menţin la acest palier al acurateţii limbii române, la îndepărtarea de elemente slave, maghiare, germane, la impunerea termenilor latini. Limbajul poetic din Psaltirea lui Petru Pavel Aron, din interiorul Vulgatei 1760-1761, rămasă în manuscris timp de 243 de ani, îşi defineşte frumuseţea nu doar la nivelul articulării înţelesului major, ci şi la cel lingvistic.

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: A apărut EgoPHobia #32 (cu un concurs!) « Noaptea Instinctelor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *