de Bogdan Mureşanu
Pata de igrasie de pe peretele de nord vest se mărise numai în decursul unei săptămâni până la o palmă de copil. Trebuia să ia măsuri de urgenţă până când umezeala nu ar fi afectat tencuiala întregului perete şi aşa prea scorojit pentru a mai rezista unui nou asalt. A turnat puţin clor într-o găleată pe jumătate plină cu apă şi, cu o carpă muiată în soluţia astfel obţinută, a început să şteargă încet locul pătruns de igrasie. A îndepărtat primul strat de mucegai şi când a ajuns în profunzimea “rănii” a insistat cu grijă astfel încât să nu îndeparteze si stratul de humă de sub cel de var. Poate pentru că a stat ghemuită prea mult timp ori poate din pricina mirosului neplăcut de clor, a cuprins-o ameţeala şi a trebuit să se întindă puţin pe pat. Curând a plecat la policlinica particulară unde lucra pe postul de secretară de mai bine de cinci ani fără întrerupere ceea ce însemna că trebuia să stea pe un scaun mai mult de nouă zeci la sută din timpul petrecut la serviciu. O viaţă sedentară întreruptă doar de incursiunile în fugă prin Parcul Grădina Icoanei în zilele de week-end. Trăia singură în condiţii studenţesti însă îi plăcea cămeruţa din mansardă cu toate că umezeala o deranja întrucâtva dar nu atât de mult încât să-şi schimbe miradorul cu un banal apartament de bloc în care, cu siguranţă, s-ar fi sufocat. Mansarda se potrivea cu firea ei romantică de visatoare incurabilă. Priveliştea nu dădea înspre întinderea albastră a mărilor nocturne pe care le străbătea în vis la bordul mansardei plutitoare, ci înspre parcul Grădina Icoanei, mai precis către un tei bătran care, atunci când era înflorit, obtura aproape tot câmpul vizual.
Proprietara locului, soţia unui violoncelist celebru decedat de curând, nu era tocmai cea mai amabilă doamnă din univers sau, spus mai direct, era o acritură sensibilizată doar de accidentele de aviaţie de la televizor. În rest, nimic nu o clătina din convingerea că oamenii au dreptul la suferinţă pentru că asta îi putea face mai buni. Pe deasupra, văduva avea şi obiceiul de a face vizite neanunţate în timpul cărora inspecta cu neruşinare încăperea cu un aer de vădită nemulţumire pe care îl afişa în orice condiţii pentru că aşa era scris în fişa postului.
Îi îndurase, scrâşnind din dinti, nenumărate răutaţi pentru a rămâne în mansarda care îi plăcea atât. Era convinsă că proprietareasa îi umbla şi în lucruri din care pricină presăra semne invizibile (bareta îndoită a unui furou, o carte pe birou deschisă la pagina 13, o floare uscată deasupra unor hartii îmbietoare). Dacă văduva ar fi descoperit pata de igrasie de pe perete, mai mult ca sigur că i-ar fi imputat apariţia ei tot aşa cum făcuse şi în cazul invaziei de gândaci din vara trecută. Dumneata, păstrezi resturile de mâncare în cameră în loc sa le arunci în pungi de plastic, iar resturile atrag gândacii, domnişoară.
Adevărul era că avea un grad mare de toleranţă la dezordine explicabil prin anii de studenţie petrecuţi în camere de camin (duşuri şi toalete la comun, colege excesiv de neîngrijite, pachete de mâncare păstrate la rece pe pervazul ferestrelor) dar era prea târziu să mai îndrepte ceva în această privinţă. În cazul petei de igrasie, nu făcuse nimic de natură să înlesnească prolifierarea ţesuturilor de mucegai pe perete. Cu toate acestea, era convinsă că proprietăreasa va face conexiuni din cele mai forţate pentru a-i demonstra vinovăţia si implicarea răuvoitoare în ruina peretelui. Ţi-am zis de atâtea ori să nu mai laşi fereastra deschisă dar eu zic, eu aud, parcă vorbesc la pereţi.
La sfârşitul programului, cu câteva minute mai devreme, şi-a luat la revedere de la colegele de secretariat şi a alergat într-un suflet până acasă. S-a strecurat în curte (poarta de fier de la intrare a scârţâit ca întotdeauna) şi pe intrarea laturalnică s-a năpustit în sus pe scări pană la mansardă. A deschis uşa cât a putut de repede şi a aruncat o privire către perete: pata era tot acolo ca un vis care se încăpăţânează să persiste mult timp după ce te-ai trezit. S-a asezat pe pat deznădăjduită, arcul rupt a înţepat-o puţin în fesa stangă, şi a început sa privească intens pata de igrasie întrebându-se ce era de făcut. Cum era posibil, nu ştia, dar la o inspecţie mai amanunţită şi-a dat seama că pata se mărise aducând din ce în ce mai mult cu o imagine familiară dar încă nu putea spune care anume. După mai puţin de cinci minute, a ştiut cu limpezime şi s-a mirat cum de nu îl văzuse mai devreme când era atat de bine conturat pe albul peretelui. Pata de igrasie avea forma unui fetus cam în luna a patra, văzut din profil; felicitări, pare o sarcină bine dezvoltată, i se vedea chiar si cordonul ombilical plecat din colţul pereţilor; sexul nu i se putea ghici încă din acea ecografie murala, mai aveţi răbdare o săptămână, doamnă, scuze, domnişoară, abia atunci vom putea şti cu certitudine, nicio clipă mai devreme; mânuţele, are toate degeţelele, ce usurare!, îndreptate către hubloul ferestrei; aveţi mare grijă cu alimentaţia, adio salam în pauza de prânz, adio prăjeli şi mancare de la fast food, adio dulciuri, dieta e sfântă, fructe şi legume, lichide, multe lichide, fără dulciuri, nici macar un ecler, domnule doctor? nici măcar, am unul cu ciocolată de la Cofetaria de pe 1 Mai, o stiţi, nu se poate să nu o stiţi, exclus, domnişoară, îl daţi la gândaci sau, mai bine, i-l daţi văduvei după ce îi adăugaţi friscă şi otravă, mulţumesc, domnule doctor, vă voi urma întocmai sfatul, verde de Paris merge? Merge că-i o snoabă şi jumătate.
Zgomotul paşilor pe scări o făcu să sară din pat, să închidă uşa fără zgomot şi să stingă lumina. Când pericolul trecu şi văduva se îndepărtă în rondul ei nocturn, îndrăzni să respire. Răsuflă puternic, inspiraţi, expiraţi, regulat, hai cu putere si acum împingeţi, până se mai linişti după care aprinse veioza sperând că la o privire mai atentă imaginea aceea avea să dispară ca şi cand ar fi fost născută doar de imaginaţia ei bolnavă. Din păcate, ecografia verde era încă acolo şi dezvăluia tot mai multe detalii anatomice cu fiecare studiu la care era supusă. Se mută pe fotoliu, un arc o înţepă puternic în fesa dreaptă, asta este, doare, ce să-i facem, încercând să se uite la desen dintr-altă perspectivă pentru a-i descoperi alte forme, alte reprezentări dar şi văzut din acel unghi fetusul tot fetus era. Ba mai mult, i se conturaseră parcă mai clar membrele, îi puteţi vedea picioruşele aici, domnişoară, în curând o să le şi simţiţi. O cuprinse ameţeala dintr-o dată aşa încât se grăbi către baie şi, cu capul deasupra vasului de toaletă, vărsă tot ce mâncase la prânz, v-am spus NU mezeluri, de ce naiba nu mă ascultaţi? Ce putea să facă în situaţia dată? Putea să se ducă la văduvă şi să se plângă de condiţiile inumane în care locuia sau să mai facă o încercare de înlăturare a… spuneţi-i chiuretaj, domnisoară, să nu ne mai ascundem atât în spatele cuvintelor.
Se repezi cu furie la sticla de clor pe care o răsturnă într-o găleata cu apă şi se îndreptă înverşunată către perete. Se aplecă şi înmuie carpa în soluţie dar mirosul înţepător îi făcu şi mai mult rău. Îşi spuse că e mai înţelept să abandoneze în faşă acea operaţiune până a doua zi cât mai devreme. Potrivi alarma la ceas (5 a.m., cu trei ore înainte de începerea programului, avea timp suficient) şi începu să se dezbrace de haine. Rămasă goală îşi cercetă îndelung burta, atât din faţă, cât şi din profil, era perfect plată, exclus să fie o sarcină falsă, domnişoară, ecografia nu minte, după care îşi trase cămaşa de noapte pe deasupra, se întinse pe pat fără să se mai învelească – simţea că se sufocă chiar şi cu cearceaful subţire deasupra – şi adormi rapid, extenuată de propriile-i gânduri. Se visă într-un spaţiu alb, aducea cu un cabinet din policlinica la care lucra, întinsă pe unul din paturile metalice care îi stârneau mereu repulsia şi asocierea cu boala. Se făcea că o voce îi ordona să îşi desfacă picioarele, iar acolo avea o usă pe care o asistentă în vârstă, al cărei chip aducea cu al văduvei, o forţa pentru o deschide. Apoi, camera albă s-a metamorfozat în camera mansardei şi se făcea că uşa se zgalţâia în neştire. Ea se tot chinuia să o ţină închisă dar îi era evident că nu va reuşi. Se refugie în cel mai îndepărtat colţ al încăperii, unde se lipi de perete, tocmai când, prin uşa întredeschisă, pătrunse o lingură gigantică care scobi cu furie aerul de câteva ori la rând. A ţipat scurt si s-a trezit leoarcă de sudoare neştiind în primele clipe unde se afla: în camera din vis sau în cea din realitate? A aprins veioza şi lumina i s-a părut insuportabil de puternică la început până când s-a obişnuit cu ea. Nu o auzise nimeni. Şi-a strâns picioarele înspre corp şi s-a sprijinit cu spatele de tăblia tare a patului. Era o linişte deplină la acea oră (4 a.m. pe ecranul ceasului electronic) şi în singurătatea netulburată de nimic altceva în afară de propriile-i închipuiri, contemplă pata de pe perete cu un sentiment inexplicabil de eliberare născut, culmea, nu dintr-o hotărâre de neclintit, ci dintr-o curiozitate feminină de neînlăturat, mai aveţi răbdare o săptămână, domnişoară, abia atunci vom şti dacă e băiat sau fată. Da, va mai aştepta până atunci, cu toate riscurile de rigoare, mare mirare dacă văduva nu i-ar fi inspectat camera, iar între timp avea să îşi caute o altă mansardă la fel de romantică. La urma urmei, dintotdeauna fusese împotriva avortului, fie el şi fictiv.