libris.ro

Prinţul

de Leon-Iosif Grapini

 

A intrat mirele. În loc de a intrat mirele, mai nimerit ar fi să spunem că s-a rostogolit mirele, el a intrat pur şi simplu pe o uşă lăturalnică ce dădea într-o încăpere unde cu greu ai fi crezut că se poate consuma un moment atât de măreţ din viaţa unui ginerică, pe deasupra şi prinţ, cum ar fi gătitul mirelui, şi tocmai pentru că era o uşă dosită, surprinderea a fost aşa de mare, şi văzându-l cum păşeşte, nu putem spune că merge, ci mai degrabă că se rostogoleşte. El nu a avut parte de ajutoare pentru a-l primeni, pentru a-i aduce princiara îmbrăcăminte şi a-l ajuta să intre în ea, nu, la cât de mic şi de pipernicit e numai singur poate s-o facă, altfel ar obliga lumea să se calce pe picioare şi să se dea cap în cap aplecându-se să-l îmbrace, pentru el toate au fost aduse din vreme în odaia adăugată celorlalte în acea aripă a palatului în chiar ziua când s-a născut nimicarniţa de prinţ, nu pentru a fi crescut acolo, ferit de ochii lumii, în acest scop s-a ridicat special un turn pe un vârf de munte, aşa, ca în orice poveste, ci pentru că s-a ştiut, în ciuda tuturor aparenţelor, că într-una din zile, Prinţul, ca orice prinţ şi nu numai, avea să se căsătorească, ceea ce, în sfârşit, spre uşurarea încoronaţilor părinţi, iată că se întâmplă astăzi şi, prin urmare, pentru a nu strica de la bun început buna dispoziţie a oaspeţilor, ba mai mult, pentru a nu-i băga în toate boalele pe cei mai slabi de înger, trebuia ţinut mirele undeva ascuns.
Acum, că ne-am lămurit ce şi cum cu această încăpere neştiută decât de părinţii crăişorului, că meşterii care au zidit-o, de voie, de nevoie, au murit între timp, să ne ocupăm puţin de fasonul măritului Prinţ. Cizmele roşii din piele de căprioară, strânse pe gambă cu şireturi împletite din fir de aur, erau trase pe picior mai sus decât ar fi trebuit, nu pentru că ele, cizmele, din neatenţie sau necunoaştere, nici nu poate fi vorba de aşa ceva când e vorba de capete încoronate şi de picioare nobile, au fost croite mai mari, nu, ci pentru că ţurloaiele alteţei sale sunt prea scurte, prea scurte ni se pare puţin spus, aproape inexistente, în mod normal pantalonul strâmt jos şi bufant sus ar fi trebuit să evidenţieze o pulpă princiară, dar aşa, din lipsă de pulpă, doar partea bufantă răsărea direct din cizmă, asta dintr-un punct de vedere, din altul, cizmele, chiar dacă persoana care le-a încălţat, în situaţia de faţă Prinţul, ar fi apropiat călcâiele într-o poziţie de drepţi, să zicem, ele tot îndepărtate una de alta ar fi rămas, defect de picioare, şi nu de încălţări, suficient de îndepărtate pentru ca un animal de casă de statură mică, bunăoară o pisică aristocrată, să poată trece printre ele, un animal mai mare, ogarul, de pildă, ar reuşi acest lucru numai dacă ar merge târâş, chiar şi aşa nu suntem siguri că Prinţul n-ar rămâne suspendat în spinarea lui, împrejurare în care ar străbate coridorul făcut de mulţime călare pe un câine înaintând târâş. Pantalonii bufanţi, mai corect spus partea văzută, din mătase galbenă stropită la întâmplare cu flori roşii, sunt prinşi deasupra şoldurilor cu un brâu tot roşu şi tot de mătase, mai lat decât în mod obişnuit, pentru a ascunde, deşi fără sorţi de izbândă, o burtă diformă care, privită din profil, conferă Prinţului un aspect de balon. Peste cămaşa albă ce nu-l mai încăpea, şi la propriu, şi la figurat, cu guler încheiat sub bărbie, ar fi trebuit să spunem încheiat pe gât, dar am evitat a pomeni părţile corpului inexistente, mirele purta o capă obişnuită ca mărime, dar care, dată fiind înălţimea lui jalnică, ştergea de praf pardoseala, vorba vine, aţi mai văzut praf la înaltele curţi împărăteşti şi mai ales într-o zi atât de maiestuoasă, sigur că nu. La o asemenea ceremonie, ar fi fost indicat ca progenitura de viţă nobilă să poarte o redingotă, însă nici cel mai iscusit croitor, şi, credeţi-mă, au fost aduşi în acest scop toţi iscusiţii din împărăţie, n-ar fi putut coase o asemenea haină care, o dată îmbrăcată, încheiată cu cele două rânduri de nasturi şi atârnându-i, altfel cum, până la glezne, să nu-i dea Prinţului înfăţişarea unui ardei umplut, aşa că, în ciuda lungimii, a fost preferată o pelerină neagră ce dă mirelui o înfăţişare mai atrăgătoare, de pinguin, comparaţie ce ar fi mers de minune şi în cazul picioarelor, imagine plăcută totuşi vederii, cea de pinguin, spre deosebire de cea a unui dovleac gata să pleznească în strânsoarea redingotei. A mai rămas o singură piesă a ţinutei de gală, pălăria cu boruri largi, cu şnur roşu şi cu pană albă de struţ, şi când am spus a mai rămas nu voiam să zicem a mai rămas de descris, ci pur şi simplu a rămas în odaia de unde s-a rostogolit mirele, a rămas de bunăvoia acestuia, înţelegând şi el că un aşa mare cap diform nicio pălărie din lume n-ar fi putut să-l acopere şi să-i şi dea înfăţişare de cap acoperit cu pălărie. Nu ştim dacă există vreun obiect cu care poate fi comparat capul Prinţului, aşa, fără păr, cu pielea de pe creştet întinsă şi presărată din loc în loc cu mici protuberanţe, cărora le-am putea spune sfârcuri, şi adunată în pliuri la ceafă, cu nasul atât de mic, încât ai impresia că nu-l are, poate nici nu-l are, de unde privim noi se poate face şi această afirmaţie, cu urechile clăpăuge, aşezate orizontal şi fâlfâind în mersul sau rostogolirea lui precum aripile unei zburătoare, cu ochii rotunzi, bulbucaţi, lipsiţi de pleoape şi aşezaţi anapoda unul faţă de celălalt, fără sprâncene şi cu buzele subţiri cât o aţă, ce scoteau şi mai mult în evidenţă pomeţii obrajilor scofâlciţi. N-am vorbit nimic de dinţi, nici nu avem ce, nu-i are, dintre toate părţile trupului său princiar, doar mâinile sunt ca la toată lumea, şi ca număr, de degete, bineînţeles, şi ca lungime, numai că puţinătatea trunchiului şi dimensiunea redusă a picioarelor le fac să pară mai lungi decât sunt, atât de lungi, încât atârnă pe pământ, în cazul de faţă pe podea, şi dacă tot ajung pe pământ, Prinţul le-a găsit felurite întrebuinţări, le foloseşte la mers, dând impresia deloc agreabilă că se deplasează în patru picioare, când împrejurările nefaste îi provoacă nervozităţi, ştim asta dinainte, în loc să bată cu piciorul în podea, bate cu podul palmei, ca să dea cu pumnul în masă nu are nevoie de masă şi câte altele uşor de imaginat. Aşa urâţenie de om nici că s-a mai văzut pe faţa pământului, facem referire doar la pământurile împăratului nostru, dându-i, astfel, o şansă Prinţului, aşa de pocit, încât lumea, cunoscând frumuseţea sufletească, dar mai ales cea trupească a împăratului şi a împărătesei, se întreba, contrariată, cu cine poate semăna monstrul, cel mai des îşi punea această întrebare însuşi împăratul, cine în locul lui nu s-ar întreba, numai rangul prea înalt şi eticheta îl obligau să nu-i adreseze întrebarea şi vreo două, trei vorbe usturătoare împărătesei. Când l-a născut, împărăteasa a leşinat de groază văzându-l, a leşinat ea în împrejurări ce nu justificau gestul, darămite atunci, ca orice femeie ţinută pe palme, a nu se citi în palme, şi lăsată să-şi manifeste atitudinile impresionante, leşin din care nu a vrut să se mai trezească decât după ce a fost construit turnul cel înalt, băgat pruncul, împreună cu doica, în el şi ferecat cu lacăte greu de descuiat chiar şi de către cei mai pricepuţi meşteri făurari, cu toate că nimeni n-ar fi avut interesul s-o facă, iar împăratul, înainte de a da poruncă să fie înălţat cât mai sus cu putinţă turnul de fildeş, trebuie să-l numim astfel, întrucât, după cum se va vedea, prinţul a fost un mare artist neînţeles, a dat sfoară în ţară că se lipseşte de toată împărăţia, cu excepţia împărătesei, că aşa leşinată nimeni nu s-ar pricopsi cu ea, dacă se găseşte cineva de parte femeiască să i-l ia de pe cap. Şi iată că s-a găsit. Am fi cu totul în afara adevărului şi ne-am face o impresie total greşită despre Prinţesă dacă am crede că s-a găsit ea cu de la sine vrere să-şi împartă viaţa cu acest nimuruc de prinţ, cum însă şi pe atunci, ca şi acum, rotunjirea averilor era un scop ce scuza mijloacele pentru cei mai mulţi dintre cei avuţi, s-au găsit feţe împărăteşti îmbujorate la faţă de plăcerea de a pune stăpânire pe cea mai mare împărăţie a lumii.
Revenind la vremurile de dinainte, întâiul şi ultimul născut în familia împărătească a fost închis o dată cu doica într-un turn ridicat la ordinul împăratului pe cel mai semeţ şi mai greu de urcat pisc din împărăţie, în acest scop au fost aduşi din cele patru zări meşteri făurari, calfe şi zidari, au fost puşi să jure pe numele şi pe onoarea împăratului, proastă alegere, că ce vor face, ce vor auzi şi mai ales ce vor vedea aici aici va rămâne, o măsură de precauţie în plus nu strică, în acest fel împăratul era convins că numărul celor ce îşi vor încălca jurământul va fi mai mic, nu cu mult, dar va fi, au lucrat zi şi noapte, fără odihnă, graba era mare din cel puţin două motive, unul ţinea de prunc, trebuia închis cât mai repede cu putinţă în turn, altfel majestăţile lor riscau să se slujească singure, deoarece slujitorii, ştiind ce pui de drac s-a născut şi sălăşluieşte în palat, îşi făceau cruce şi la vedere, şi cu limba în gură, lucru nu tocmai rău, ba dimpotrivă, şi fugeau care încotro vedea cu ochii, mai mult chiar, nimeni din afară nu mai cuteza a trece pragul palatului, nici măcar cei cu jalba în proţap, din acest punct de vedere rămânerea prinţişorului în palat ar fi fost mai mult decât benefică, chiar s-a gândit împăratul, împărăteasa nu avea cum, doar ştim că era leşinată, s-a gândit să-l ţină pe nichipercea pe post de sperietoare, dar era mai mare pierderea decât câştigul, alt motiv avea legătură cu împărăteasa, întrucât o ţinea tot într-un leşin, iar el, împăratul, de la o vreme a cam început să se plictisească într-atât, încât îi lipseau, culmea, până şi zilele în care nobila consoartă îi toca mărunt nervii şi-l bătea la cap cu fleacuri şi flecuşteţe muiereşti de-i venea să-şi ia câmpii, nu şi i-a luat, că doar era împărat, şi, la o adică, ar fi putut da poruncă să-i tacă fleanca, dar, fire indulgentă, sau temătoare, n-a făcut-o, încă.
Doica, femeie cu credinţa lui Dumnezeu, asumându-şi această răspundere deloc uşoară şi plăcută, a fost convinsă că, acceptând fie şi numai să-l privească atâţia ani, fără a mai pune la socoteală toate celelalte, alăptat, spălat, mâncat, îngrijit, curăţat, aranjat, învăţat, bătut, ar fi fost suficient pentru a-şi ispăşi păcatele, nu numai ale ei, ci şi ale tuturor strămoşilor săi, şi suficient pentru a ajunge în rai, că şi Dumnezeu, dacă îţi dă o asemenea pedeapsă, să vezi zilnic ceea ce nu poţi vedea fără să-ţi sară de fiecare dată inima din piept de spaimă, nu te lasă să te munceşti în focurile iadului, o dată ce te-ai ostenit aici, pe pământ, cu asemenea împieliţat. Nu-i vorbă, când credea că Dumnezeu e prea ocupat cu altele ca să-i mai aibă şi ei grija, doica ar fi renunţat uşor la toată povestea asta cu mântuirea şi cu ajungerea în rai dacă n-ar fi reţinut-o simbria, n-are ce comenta, a fost angajată cu normă întreagă înainte de a se naşte aghiuţă, iar după ce s-a născut, cam pe când a început exodul slujitorilor, împăratul, precaut, i-a dublat câştigul, ba a asigurat-o că, după căsătoria Prinţului, dacă toate astea vor decurge aşa cum trebuie, până aici au decurs, să vedem de aici încolo, va primi un bonus, nimic altceva decât înnobilarea ei şi a familiei sale, ceea ce, să recunoaştem, nu e puţin lucru pentru o femeie care ştie ce vrea în viaţă.
Cam pe când s-a trezit împărăteasa din leşin, băiatul, hai să-i spunem şi aşa, că nu avem nimic de pierdut, era măricel, suficient de măricel pentru a pune tot felul de întrebări, la care doica răspundea cum credea ea de cuviinţă, în funcţie şi de buna dispoziţie din acea zi, nu răspundea bine la o întrebare, că era asaltată cu alta, da, maică, nu eu sunt mama ta, eu sunt doica, cum ce e doica, tot un fel de mamă, dar cu simbrie, sigur că numai odraslele împărăteşti au doică, cine-şi poate permite, da, eşti pui de împărat, împăratul e cel mai puternic de pe pământ, e adevărat că ţi-am spus că sunt mai mulţi împăraţi, fiecare este stăpân pe pământurile lui, există mai multe pământuri, dar pământul e unul singur, mai întreabă-mă cum e cu pământul când vei fi mai mare şi cu mintea mai coaptă, iar eu mai înţeleaptă, poate, trebuie să ştii că eşti os domnesc, dacă am oase, asta mă întrebi, oase am şi eu, sigur că am, dar asta cu osul domnesc e o vorbă acolo, nimeni nu mi-a interzis să-ţi mărturisesc adevărul, şi chiar de ar fi făcut-o, ce, tatăl tău, împăratul, şi mama ta, împărăteasa, blagosloveşte, Doamne, şi trezeşte-o din moartea din care nu vrea să se trezească, înţeleaptă femeie, ştie ce vrea, blagosloveşte înseamnă binecuvântează, ce mă întrebi, aha, binecuvântează înseamnă blagosloveşte, şi cum îţi spuneam înainte de a mă zăpăci cu ce înseamnă una şi alta, ia ascultă, nu mă mai întrerupe, auzi, şi nu te smiorcăi, că faci ca toţi dracii şi mă apucă groaza, părinţii tăi locuiesc în palatele cele mari şi multe pe care le vezi tu pe fereastră cu ochişorii tăi cât cepele, nu, tu nu te poţi duce acolo că tu ai palatul tău aici, da, turnul acesta, doar nu vrei să spui că nu-ţi e de ajuns, parcă mie mi-ar fi, păi, nu locuieşti cu ei că aşa a poruncit majestatea sa, ţi-am spus să nu mă mai întrerupi, cum de ce a poruncit, pentru că e cap încoronat şi poate da ce poruncă vrea el, da, puiule, vai de capul şi de zilele mele, cum de pot folosi acest cuvânt, sigur că te iubesc, de vreme ce am acceptat să am grijă de tine, şi ei te iubesc, cum să nu, altfel nu te-ar fi cazat în turnul ăsta construit special pentru tine şi ţi-ar fi dat drumul într-o coşarcă pe apă, de era aşa, scăpam şi eu, special pentru tine l-au construit, da, şi dacă nu te-ar iubi aşa de mult n-ar fi dat sfoară în ţară să-ţi caute consoartă, consoarta e cineva alături de care trăieşti toată viaţa, nu, eu nu sunt consoarta ta, Doamne păzeşte-mă, eu sunt doica, când vei fi mai mare o să-ţi spun mai multe ca să înţelegi, da, uite că începi să-ţi dai seama, consoarta ta va fi tot o prinţesă ca acelea din poveştile pe care ţi le-am spus, ţi-am spus poveşti ca să ai şi tu habar cum e alcătuită lumea asta, că multe odrasle împărăteşti cresc în palate şi nu în turnuri e numai o întâmplare, tu eşti tu, ei sunt ei, mai este, în afară de împăraţi şi de liota de la curte, norodul prost, prost pentru că se lasă prostit, adică asuprit, adică năpăstuit, lasă, că-i înţelege când vei conduce şi tu lumea, mai încolo, stai şi aşteaptă, să creşti şi tu mai mare, deşi, după cum văd că ţi-e pornirea la crescut, nu te văd prea bine, să înţelegi mai bine lumea, să ţi se dezlege mintea, să ştii încă de pe acum, numai o minte luminată poate exploata un popor de proşti, ce înseamnă luminată, adică ştie să-i ducă pe oameni cu preşul, cu şosele, cu momele, nu mă înnebuni cu alte întrebări, îţi explic ce-s şoselele şi momelele după ce-mi duc până la capăt ideea, şi ce e o idee o să-ţi explic, le promit marea cu sarea, câte-n lună şi în stele, numai să fie ascultători, cuminţi, harnici spre folosul stăpânirii, să nu se răscoale, să nu ceară, doar să dea, aşa-s toţi conducătorii de lumi, cu şosele, cu momele înseamnă cu făgăduieli mincinoase şi cu viclenii, iar ideea e ceea ce-ţi trece ţie prin cap la un moment dat, tot nu înţelegi, atunci poftim, ideea este o noţiune, o opinie, o convingere, mai vrei, te-am năucit de cap, cum ar veni ţi-am bulversat ideile, mamă, dar câte lucruri mai ştiu, nici n-am ştiut că ştiu atâtea, ce mă întrebi, ah, nu, gâlmele de pe capul tău nu sunt idei, sunt gâlme, de ce nu ai păr ca mine, nu te îngrijora, şi tu o să ai păr pe cap ca şi mine când vei fi mai mare, nădăjduiesc, după cum văd că-ţi creşte s-ar putea să îmbătrâneşti fără să cărunţeşti, nu, de ce-ţi trece aşa ceva prin căpşorul tău, am zis căpşorul tău, atunci trebuie să-mi scuip în sân, nici să nu te gândeşti, sigur că eşti frumos, doar eşti prinţ, şi chiar de n-ai fi, frumos vreau să zic, dar eşti, nu plânge, îţi e mai mult decât îndeajuns că eşti prinţ, de când lumea şi pământul haina l-a făcut pe om şi banul, ia uită-te la tine, poţi să spui că mai are cineva asemenea veşminte strălucitoare, păi, nu ai bani, dar ai o împărăţie ce-ţi va sta la picioare când te vei lega prin taina cununiei de vreo prinţesă, de s-a găsi cineva şi pentru tine, că aşa cum eşti acum, tot aşa vei fi şi când vei ajunge mare, nu, nu, vorbeam cu mine în gând, sigur că nimic nu poate împiedica asta, te vei însura şi pace, nu mă mai întreba, ţi-am spus că vei înţelege când vei fi mare, da, acum eşti mai mare, vezi că a venit şi vremea asta, de-ar fi venit cât mai iute, acum putem vorbi şi altele, m-ai zăpăcit în toţi aceşti ani, ba că de ce una, ba că de ce alta, ba că ce e una, ba că ce e alta, ţi-am spus de atâtea ori să ai răbdare, că şi eu am, când vei pleca tu din turn o să plec şi eu, o să fiu liberă, ba, mai mult, o să fiu de viţă nobilă, mi-a promis măria sa că mă înnobilează şi pe mine, şi pe toată familia mea, dar eu nu mai am pe nimeni, decât pe tine, mai bine nu te aveam, ce sari în sus, sigur că am făcut eforturi, tu nu te uiţi la tine, n-ai cum, nici măcar nu ştii ce e aia oglindă, de-ai şti cât mai târziu, ia stai, taci, lasă-mă să mă gândesc, cum dracu’ am putut să fiu atât de proastă şi de credulă, păi, dacă majestatea sa îţi lasă ţie toată împărăţia când te însori, mie, ca nobilă, ce castel îmi dă şi peste ce pământuri mă pune stăpână, cum de mi-a scăpat asta, măcar să nu-mi scape de acum încolo, promisiunea lui tac-tu o poţi împlini tu, sigur că da, frumosul şi bunul meu prinţişor, doar moşteneşti întreaga avere, cum numai acum ţi-am zis că eşti frumos, ţi-am mai zis, nu ţi-am zis, deci te mai gândeşti cu înnobilarea, şi mai vezi tu dacă mă înnobilezi, da, bine, atunci află că nu ai fost crescut în turn pentru a fi ferit de ochii lumii, ci pentru a feri lumea de chipul tău, da, ai auzit bine, până când să-ţi ascund că, în realitate, tu stai ascuns, cum de ce, de aia, o să înţelegi mai bine când vei păşi în sala oglinzilor, de s-ar întâmpla cât mai târziu asta, pentru tine îmi e, nu pentru mine, hai, nu mai fi bosumflat, că nu eşti chiar aşa de urât, dar nici să nu-ţi închipui că eşti cine ştie ce prinţ, am greşit, prinţ eşti, am vrut să spun cine ştie ce făt-frumos, nu ţi-am spus până acum că erai mic şi, grijuliu şi preocupat cum te ştiu, ai fi crescut, pe lângă ceea ce eşti, un individ complexat, acum, că eşti mare, poţi afla, îţi aduci aminte când îţi vorbeam despre consoarta ta şi îţi spuneam că atunci când vei fi mare o să-ţi spun mai multe, ei bine, acum pot s-o fac, consoarta e soţia ta, o prinţesă frumoasă, frumoasă, cum nu s-a mai văzut pe faţa pământului, cu care vei trăi mult şi bine până la adânci bătrâneţi, veţi avea copii, sper să semene cu mama lor, că altfel s-or mai nenoroci şi alte doici, n-ai auzit ce-am spus la urmă, nu era nimic important pentru tine, dar ce tot cotrobăi pe acolo, ce cauţi, ce, o oglindă, păi nu ţi-am spus de mă doare gura că aici nu avem nicio oglindă, ce motiv ar fi avut să ne lase una, cu toate că m-aş mai uita şi eu din când în când într-o oglindă, nu mi-am mai văzut faţa de pe vremea când era leşinată mă-ta, s-o fi trezit oare din leşin, îndărătnică cum o ştiu e în stare să doarmă fără jenă chiar şi astăzi, te-ai convins acum că nu e nicio oglindă, atunci treci aici, ba nu, mai încolo, şi fii atent, ca să ştii ce ai de făcut în ziua nunţii, nimeni n-o să-ţi mai spună, aşa că ciuleşte urechile elefantine şi ascultă, mireasa va fi îmbrăcată în alb, iar începi, mă înnebuneşti pur şi simplu, sigur că va fi o mireasă, doar se va găsi o prinţesă, poate nu ea, ci părinţii ei, câţi nu şi-ar vinde şi sufletul, darămite o prăpădită de odraslă, numai să pună stăpânire pe averea lui tac-tu, ei, şi tu acum, am zis prăpădită doar aşa, nu că viitoarea ta nevastă va fi prăpădită, normal că va fi frumoasă, altfel cum, nu mai încape vorbă, cu toate că trăind alături de tine cu siguranţă că se va prăpădi înainte de vreme, de nu va face asta când te-o vedea, nu, vorbeam doar cu mine, ce, în toţi aceşti ani de când trăim împreună nu ţi-ai dat seama că uneori vorbesc doar pentru mine, aşa fac femeile câteodată când nu vor să le audă bărbaţii lor, adică au ceva de ascuns, nu, eu n-am nimic să-ţi ascund, eu nu, doar Dumnezeu, El, când a lăsat să te naşti, a ascuns şi ultimul dar pe care ar fi putut să ţi-l facă, cine ştie de ce, căile lui sunt greu de pătruns, şi, cum am început să-ţi spun, ea va fi îmbrăcată în alb, tu în mai multe culori, la tine vor fi probleme serioase cu îmbrăcămintea, dar până la urmă o să-i dai de capăt, nu-ţi face griji, pentru fleacuri de astea gândesc cei de jos, nu cei de sus, cei de sus sunteţi voi, împăraţii, voi aveţi probleme mult mai importante de rezolvat, doar nu e uşor să stăpâneşti un popor şi să-l şi faci să creadă că-l stăpâneşti cu înţelepciune, în ziua aceea vei fi cel mai frumos prinţ din lume, sau măcar te vei simţi astfel, toţi tinerii, chiar şi boşorogii, când se însoară se cred cei mai frumoşi bărbaţi, cu noi, femeile, e altfel, noi ne credem cele mai frumoase tot timpul, dar tu vei fi oarecum diferit, ţi-am spus să ai răbdare că vei înţelege când te vei afla în sala oglinzilor, nu te mai pipăi, tot nu-ţi dai seama până nu te vezi cu ochii tăi, eu sunt altfel decât tine că sunt femeie, de asta am urechile mai mici şi păr pe cap, când erai mic ţi-am spus doar aşa că o să-ţi crească şi ţie păr, că erai micuţ şi să nu te superi, copiii vor tot timpul să aibă ceea ce văd la oamenii mari, prostia, îngâmfarea, răutatea, răzbunarea nu se văd, de asta copiii nu şi le doresc şi nu le au, ţi-am spus să nu te mai pipăi, sigur că ai şi buze, numai că ale tale sunt înăuntru, te preocupă prea mult înfăţişarea ta şi-mi pui prea multe întrebări, da, numai femeile au gene şi sprâncene, ca să le contureze mai bine ochiul, ele au nevoie de un ochi mai bine pus în evidenţă, aşa suntem noi, femeile, dacă una îşi pune coarne pe cap, ne punem toate, că aşa o fi obiceiul, ochii tăi, aşa mari şi bulbucaţi, sunt mai mult decât conturaţi, se văd de la o poştă, nu-i adevărat, ai numai impresia că unul e mai sus şi altul mai jos, mă întrebi de ce eşti mai mic decât mine, aşa-s toţi bărbaţii, ei sunt mai mici decât noi, cel puţin în ochii noştri, dar înălţimea nu-i un handicap, poate fi chiar un avantaj, depinde cum priveşti problema, noi, femeile, o privim de sus, dacă statura nu ne asigură înălţimea la care vrem să fim, pentru a recupera ne purtăm cu nasul pe sus, îţi spun toate astea ca să ştii ce te aşteaptă doar n-o fi mironosiţa ta mai altfel, iar mă baţi la cap cu prinţesa, va fi cea mai frumoasă, aşteaptă numai şi vei vedea.
Şi Prinţul a aşteptat şi a fost eliberat. Primul lucru dorit a fost să alerge în sala oglinzilor, dar, o dată oprită caleaşca în faţa uşilor palatului, valeţii l-au legat la ochi, l-au luat pe sus şi l-au dus, împotriva voinţei lui, direct în încăperea special zidită pentru primenirea lui ca mire. Pentru a evita orice întâmplare neplăcută, împărăteasa a leşinat din nou, nu înainte însă de a lăsa ordine precise când să fie trezită, împăratul s-a mulţumit să privească de la fereastra iatacului său şi să constate, văzându-şi progenitura, că în toţi aceşti ani prinţişorul mai mult a stat pe loc decât a crescut, pe verticală, că pe orizontală, faţă-spate, s-a împlinit binişor, constatare ce l-a făcut să râdă, anii au trecut, supărările s-au dus, ziua cea mare vine, aşa că putem scuza gândul său nepărintesc, a râs la gândul că dacă Prinţesa nu va şti ce întrebuinţare să dea acelui balon cu mâini şi cu, hai să le zicem, totuşi, picioare, ar putea să-l pună la dispoziţia copiilor de la curte pentru joacă, sau l-ar putea folosi pe post de sperietoare pentru spiritele care, de regulă, bântuie castelele. În zadar striga urmaşul la tron după doică, reproşându-i neîmplinirea promisiunii făcute în toţi acei ani trăiţi alături în turn, că doica, renunţând la înnobilare, că, fără castel şi fără domenii, doar cu titlul ce-ar putea face ea, o femeie care ştie ce vrea în viaţă, a luat-o la fugă cât a văzut cu ochii tocmai pentru a nu mai vedea cu ei ceea ce i-a fost dat să vadă douăzeci de ani la rând.
Înainte de a reveni la ceremonia căsătoriei dintre Prinţesă şi Prinţ, să ne ţinem de promisiunea făcută, aceea de a explica de ce i-am zis turnului turn de fildeş.
De-a lungul anilor, Prinţul s-a dovedit a fi un artist multiplu, când era mic, de vârstă e vorba, că de statură mic e şi acum, a fost, în acelaşi timp, şi sculptor, şi pictor, spre disperarea doicii care s-a luptat din răsputeri să-l facă să renunţe la arta plastică, pe motiv că nu e de nasul lui, dar nici de al ei, şi-i dăm dreptate, întrucât Prinţişorul cu apucături de maestru îşi lua fecalele şi fie modela fel de fel de forme pe care, având în vedere şi materia folosită, şi forma însăşi, le-am putea numi pur şi simplu rahaturi, fie realiza peisaje abstracte, într-o singură culoare, folosind ca suport pereţii, mobila, uşile, îmbrăcămintea şi alte obiecte de uz casnic, dintre care unele, chiar curăţate apoi, erau scoase din numitul uz. Mai târziu, când şi-a dat seama că-şi poate folosi coardele vocale într-un scop nobil şi, mai mult, că are ureche clăpăugă, dar muzicală, a devenit compozitor şi interpret pasionat şi a început a lălăi cât era ziua de mare, făcând ca toţi dracii, de-i venea bietei femei să-şi ia lumea în cap, şi-a luat-o cât era turnul de larg şi de lung, dar fiind lumea ei cam îngustă şi nu prea înaltă, a preferat metodele tradiţionale, l-a snopit în bătaie până când solistul a început să execute compoziţii muzicale pe mai multe voci, disonante, schimbând registrul muzical şi interpretând doine de jale şi arii patetice, în cele din urmă renunţând şi la muzică, pe motiv că e o artă cam cu bătăi de cap şi de şale, depinde pe unde nimerea cu bâta doica. În vremea când a început să se coacă la minte, spunem şi noi doar aşa, că de copt, nu s-a copt niciodată, fiind de fel o fire romantică, s-a lăsat prins în mreje de muza poeziei, foaie verde de trifoi, în turn suntem numai doi, foaie verde măruţ crem, numai doi în turn suntem, şi iar foaie măr nocturn, suntem numai doi în turn, doica, sătulă de şezătorile literare în care poetul recita la nesfârşit singura lui creaţie lirică, l-a dezvăţat şi de metafore rimate, aplicându-i acelaşi tratament cu bune rezultate şi în cazul celorlalte exprimări artistice. Cum ţinerea lui de minte nu era mai lungă decât picioarele şi cum talentul îi dădea mereu târcoale, Prinţul, chiar bătut, nu s-a dat bătut şi, renunţând la Euterpe, s-a lăsat vrăjit de Terpsihora, încercând să se exprime mult mai convingător, credea el, în arta dansului, la care a renunţat fără impulsuri exterioare, de vină fiind propriile picioare ce mai mult îl încurcau, decât îl ajutau, piruetele şi alte figuri terminându-se înainte de a începe cu căzături de-ţi era mai mare mila de balerin. A mai vrut să facă pe actorul, însă doica l-a pus repede la punct, amintindu-i că după cum arată, altă tragedie sau comedie nu-i mai trebuie. Alte talente nu l-au mai îmboldit a produce valori estetice şi, cum doica n-a vrut nicicum să-i înţeleagă arta, s-a retras în turnul său de fildeş, tot în turnul în care vieţuia, că în altul care, ca un artist polivalent neînţeles.
Intrând în marea sală, după ce rumoarea a încetat, mai corect spus a scăzut în intensitate, şi s-a deschis acel coridor prin mulţime, ducând spre Prinţesă, numai frumuseţea ei orbitoare l-a făcut să uite de oglinzi şi de toată acea mulţime şi să înainteze, prin rostogolire, evident, spre ea, stârnind în stânga şi în dreapta leşinuri sau râsete, după caz şi după gen.
Văzându-l, Prinţesa înţelese în câteva fracţiuni de secundă că pustiul de până atunci din inima ei a fost doar un fir de nisip din uriaşul deşert ce-i va stăpâni sufletul de acum încolo şi, în cea mai bună tradiţie împărătească, leşină. Sau cel puţin asta a fost impresia tuturor celor aflaţi de faţă.

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: A apărut EgoPHobia #32 (cu un concurs!) « Noaptea Instinctelor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *