Un Poet al vieţii Pariziene

Eugène Atget: 1857-1927

de Adrian Grauenfels

Viaţa lui Eugène Atget este practic necunoscută. Foarte puţine documente şi o mână de legende oferă un vag portret al artistului: Născut lângă Bordeaux în 1857, a fost marinar în tinereţe, apoi actor cu succese minore, iar la 40 de ani părăseşte scena ca să devină fotograf, muncă în care se va distinge pentru tot restul vieţii sale. Cei 30 de ani care au urmat sunt dedicaţi muncii în ritm calm şi discret. Pentru epoca sa părea a fii un simplu fotograf comercial. Nu făcea progrese, nu inventa nimic ba chiar rămânea fidel unor tehnici învechite care cu timpul au devenit total anacronice. Nu s-a ocupat cu experimente, nici cu teoria luminii sau a compoziţiei. Nu a aderat la vreo mişcare sau la un curent artistic. Şi totuşi fotografiile lui se disting prin extrema lor calitate, puritate şi intensitate neîntrecută. Avea simpatie pentru muncitori şi îl îngrijora viaţa ameninţată de modernizare, de marile magazine şi imperiile economice. Puţin cunoscut, se întreţinea vânzând fotografii la preţ de nimic.

Lucra mult în Montparnasse şi împrejurimi. Vindea fotografii pictorilor care le foloseau ca baza unor picturi de peisaje urbane. Devine excentric şi  la 50 de ani se apucă de o dietă austeră bazată numai pe lapte, pâine şi zahăr. Munca lui Atget este unică, privită din două aspecte.  El a creat un catalog vizual al culturii franceze aşa cum clocotea ea în Paris şi suburbiile sale  în primul sfert de secol XX.

În al doilea rând Atget a pus bazele unei fotografii autoritare şi de mare calitate, ramând un reper de referinţă care este luat în consideraţie de fotografia modernă, sofisticată şi ultra tehnologică cum este azi. Pe când alţi fotografi erau obsedaţi de a documenta o realitate specifică, sau în a exploata sensibilitatea unor indivizi, Atget a depăşit ambele vederi punându-se pe sine în procesul de a înţelege şi interpreta vizual lumea urbană  complexă şi tradiţiile sale. Prin acest concept Atget ne oferă o fotografie simplă dar plină de seducţie, de reticenţă, densă cu experienţe şi situaţii, cu adevăr.

Folosea o cameră de luat vederi de format mare 18×24 cm, imaginile erau expuse pe sticlă acoperită cu emulsie uscată. Peste 10000 de imagini rămase ne arată Parisul, Sena, străzi strâmte, vitrine, curţi interioare, case vechi sau palate care au fost ulterior demolate, poduri şi cheiuri, sau parcurile Versailului şi gardinile din Saint-Cloud.

Mai găsim o pleiadă de portrete, oameni fără adăpost, prostituate, cerşetori, mici comercianţi, sau scene de bâlci şi din parcurile de amuzament.  O caracteristică specială fotografiei lui se datorează timpului lung de expunere care conferă imaginilor calitatea desenului, cu unghiuri largi care subliniază spaţiul şi ambianţa mai mult decât textura suprafeţelor. Era nevoit să evite mişcarea, lua pozele foarte devreme când încă nu era trafic sau pietoni în jur. Multe poze emană mister, melancolie, singurătate dar şi armonia oraşului. De multe ori artistul spunea:  “Am făcut dreptate marelui oraş care este Parisul”. Atget a influenţat pe alţi artişti ce de exemplu pe Man Ray, Derain, Matisse, Picasso. După moartea sa în 1927 asistenta lui Ray Man, Berenice Abbott, cumpăra arhiva sa şi o face publică. Vor trece 40 de ani până în anul 1968 când  MOMA va produce o serie de expoziţii în urma cărora Eugène Atget este în sfârşit declarat membru în Panteonul Maeştrilor Fotografiei.