Cine-a pus cârciuma-n drum

de Isabelle Constantin

 

La răscrucea de drumuri dintre Viaţă şi Moarte, Doamna cu Coasa intră în cârciuma “Domnul fie cu tine!”. Se îndreaptă spre locul său obişnuit de la bar, la fel de sprintenă ca întotdeauna. Îşi dă masca înfricoşătoare jos, lăsând să se ivească un chip delicat de femeie tânără, firele de păr, ondulate, i se revarsă pe spate, ochii verzi par însetaţi de viaţă, iar un zâmbet şiret îi înfloreşte în colţul gurii cu buze rozalii, perfect conturate.

– Barman, un Bloody Mary, te rog! Da’ vezi să fie cu sânge de virgină şi vodka rusească, ştii că aşa îmi place în zilele bune! se adresează, cu familiaritate, demonului ce se ocupă de bar.

– Niciodată nu te vei sătura de sângele de virgină, nu-i aşa? se aude un glas din spatele ei.

Doamna cu Coasa nici nu trebuie să întoarcă privirea pentru a vedea cine i se adresează. I-ar recunoaşte vocea dintr-o mie.

– Măi, Sfinte Petru, iar ai venit să mă deranjezi în timpul liber? Lasă-mă să-mi beau Bloody Mary-ul liniştită, acum cât nu trebuie să alerg după niciun psihopat, criminal în serie sau alcoolic. În plus, ştii că iubesc sângele de virgină pentru că-mi oferă vitalitate şi-mi aminteşte de mine cea veche, de mine cea umană.

– Tu ai ales să mori. Te-ai sinucis, inconştientă, ai fi putut să…

– Bla, bla, bla. Tre’ să-mi aminteşti mereu cum am murit? Lasă, îmi place mai mult Tărâmul Umbrelor, am ajuns o Cositoare de Suflete de top, ştii că eu primesc în fiecare an excursii la Dracu’ în Praznic drept răsplată pentru munca mea şi sunt printre preferatele Mamei Dracului, îmi face nişte sărmăluţe-n foi de viţă, ceva de speriat…

Sfântul Petru râde. Spirituală a fost încă de când a ajuns aici prima dată, Doamna cu Coasa. Îşi făcea, cu adevărat, treaba foarte bine, era respectată de toţi, era cunoscută pentru cât de bine întreţinea atmosfera de fiecare dată când era câte o petrecere la acea cârciumă, era, pe scurt, populară. Pe cât de mult se temeau oamenii de ea, pe atât de mult o iubeau spiritele, sfinţii, demonii şi îngerii.

La radio începe un cântec. Doamna cu Coasa, entuziasmată, strigă către barman:

– Dă mai tare radio-ul, iubesc melodia asta! şi-ncepe să cânte, ridicându-se de la bar şi lăsându-se cuprinsă de extazul dansului.

Cine-a pus cârciuma-n drum

Ăla n-a fost om nebun,

Ăla a fost om cu cap

Şi o să facă infarct.

Băutură a băgat

Până când s-a îmbătat,

Într-un şanţ el a picat

Fiindcă s-a împiedicat,

Apoi Moartea l-a luat,

Dar în Viaţă s-a distrat.

            Râsul ei umple toată încăperea. De la mese, câţiva îngeri o privesc admirativ. E artistă! Se aşază înapoi pe scaunul ei, observând zâmbetul şugubăţ al Sfântului Petru.

– Măi Sfinte Petru! Da’ tu nu ai o Poartă a Raiului de păzit? îl întreabă, apoi trage din paiul băuturii pe care demonul-barman tocmai i-o pune în faţă.

– E Duminică, ziua de odihnă, să aştepte şi ei până mâine. Oricum, la noi nu prea e înghesuială. Au început să înveţe toţi de pe pământ să-şi trăiască viaţa şi şi-au dat seama că oricum e mai distractiv la Lucifer, decât la noi. N-ai văzut ce petreceri tematice au? Mereu când e bal mascat mă duc, că aşa sunt undercover, nu mă poate judeca nimeni. Barman, dă-mi o apă…

Doamna cu Coasa râde, iar, zgomotos.

– Apă? Cred c-ai uitat cum se zice “şpriţ”. Nu face pe sfântul aici, măi Sfinte, te ştim cu toţii, îţi place vinul ghiurghiuliu.

– E sângele Domnului! Nu de altceva…

– Mă scuzi. Atunci, barman, adu-i şi o bucată de pâine pe lângă vin, să se împărtăşească, dacă tot…

Demonul îi pune şpriţul în faţă Sfântului Petru, iar acesta se închină de 3 ori înainte să-l dea pe gât.

– S-alunece bine, ritual creştin! explică el.

O romanţă începe la radio. Doamna cu Coasa îşi aminteşte de un moment din viaţa ei, când era adolescentă şi se afla la o serată. Valsa cu un tânăr chipeş, înalt, care purta un costum elegant din satin. Ea tocmai îşi croise o nouă rochie din dantelă neagră. Îi plăcea, pe când era în viaţă, să poarte negru, i se părea că o prinde. De-ar fi ştiut atunci că avea să poarte negru pentru veşnicie…

– Ia spune, o întrerupse Sfântul Petru din şirul gândurilor, ce achiziţii ai mai făcut în ultima vreme? Cu cine vom bea cot la cot, curând, aici, la cârciumă?

Doamna oftează, renunţă la pai şi dă pe gât conţinutul paharului. Apoi, se uită tristă în pahar, poate totuşi ar fi trebuit să mai păstreze şi pentru mai târziu.

– Să vedem. Ieri am avut 3 clienţi interesanţi. Primul a fost un politician corupt. Ăsta a fost un escroc, exact ca cei care-mi plac mie cel mai mult. A furat de-a rupt, a minţit cât a putut, a tras pe sfoară naivi, lucru pentru care, evident, eu îl apreciez. S-a sinucis când a fost prins cu mâţa-n sac şi ştia că nu mai are nicio scăpare. Tipic. Apoi, a venit rândul unei fete de vreo 27 de ani. O desfrânată, a intrat în comă alcoolică, după ce a băut o noapte întreagă, şi-a înecat suferinţa în alcool şi ţigări, suferea după unu’. Presimt că vom fi prietene la cataramă, avea nişte trăsături fizice deosebite, sâni frumoşi şi rotunzi, buzele cărnoase, mâini delicate, suflet mucegăit. Va ajunge o Cositoare de Suflete extraordinară, cu puţină ambiţie. Sper să-i fiu repartizată ca Mentor, semănăm în multe privinţe. Ultimul, ştii expresia aia pământeană de căcat, “dar nu cel din urmă”, un provincial sărac atât cu duhul, cât şi din punct de vedere material. L-am iubit pe loc pentru că-l chema Gheorghe. Ăştia-s cei mai ai dracului. A furat găini şi curci de la trei sferturi din populaţia satului în care locuia, un zoofil veritabil, a chinuit Dumnezeu ştie câte oi la stână, că nu a vrut Şefu’ să-mi zică, să nu mă sperie, adormea cu sticla de ţuică-n braţe, pentru că avea loc în pat, culcându-şi nevasta, nenorocita, în ţarc. Şi-a omorât, în trecut, un plod. Când i-am luat plodul acum vreo 5 ani, era plin de sânge. L-a bătut, bestia, cu biciul pe care-l folosea pe cai. Asta e. Omenirea nu se schimbă, în esenţă, prea mult. Aceleaşi tipologii de morţi, aceleaşi păcate.

Sfântul Petru mai dă pe gât un şpriţ. Doamna cu Coasa cere un shot de Ted Bundy, era mândră că există un shot ce poartă numele amantului ei.

– Prin Rai ce mai e? se interesează ea.

– Plictiseală ca de obicei, răspunde resemnat Sfântul. La noi, nu se petrece nimic palpitant. Bine, e amuzant când vin îngerii ăştia beţi criţă acasă şi îi ceartă Tatăl, dar sunt prea rezistenţi la băutură, se întâmplă rar astfel de episoade.

În cârciumă intră un spirit lipsit de vlagă, arată ca un om normal, doar că e transparent, pare posomorât şi gata să ia la bătaie în toată nematerialitatea lui pe oricine l-ar deranja.

– Ia uite, a venit Hitler să-şi ia doza zilnică de gaz, remarcă Doamna cu Coasa. Cât m-am iubit şi cu el la eternitatea mea…

Ceasul de pe perete anunţă ora 12. Miezul nopţii. Ziua de odihnă se terminase.

– E luni iar, o luăm de la capăt! strigă, întristat, un înger beat de la o masă, anunţând tot barul de noua zi ce începe.

Doamna cu Coasa bea un ultim shot, se ridică de la masă şi îi spune Sfântului Petru, care pare a fi cherchelit:

– Mă duc. M-aşteaptă un intelectual să tragem linie şi să facem socotelile.

– Mă-ntreb, când o să obosim? Când o să ne săturăm de toţi morţii ăştia?! spune Sfântul Petru, revoltat.

Doamna cu Coasa zâmbeşte amar.

– Când ne vor ajunge Morţii Mamelor Noastre.

Îşi pune iar masca înfricoşătoare şi porneşte spre Pământ, în căutare de noi achiziţii pentru Tărâmul Sufletelor.

 

 

 

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #36 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.