flux

[fragment din volumul cu acelaşi titlu, în curs de apariţie la Editura Herg Benet]

de Mihai Curtean

 
[…] căldura ameţeşte căldura apasă merg pe străzi clătinându-mi capu parc-aş fi un hidrocefal dezorientat eliza îmi spune dragostea mea eliza vrea să mă ducă să mă-nchidă-ntr-o cutie imensă cu oameni şi infernuri pe alese din toate epocile infernuri brutale infernuri şic infernuri carnale infernuri de plastic io nu mă iau în seamă când îs cu eliza puiu de şobolan mort devine de la zi la zi tot mai plat şi mai acoperit de praf acum nu-l mai pot vedea oamenii-s tot mai puţini copii nu există organisme parazite îmi atacă picioarele şi pe străzi miros de moarte şi gunoi io şi eliza respirăm aeru second hand unu din gura celuilalt dacă ne atingem căldura ne topeşte pielea n-avem voie să ne-atingem molii arse în farfuria din care mâncăm în fiecare zi pâine veche stăm aproape nemişcaţi mâncăm ardem ne uităm unu la altu mestecăm încet ardem ne uităm unu la altu încet ardem ne gândim la sex până nu demult sexu era pentru mine o victorie a unui trib împotriva altui trib eram lacom de experimente amintirea lor o luam o decupam ca pe-o ureche caldă încă de sub tâmpla unei căpetenii învinse şi mi-o puneam la gât lângă restu experimentelor înşirate pe care le purtam cu mare fală faţă de mine însumi acum colieru ăsta de urechi uscate-mi face silă şi-mi face silă mai ales de mine şi de oamenii care vor să facă la fel să urmeze un drum presărat cu extaze brutale psihoze şi moarte sex is a near death experience[1] cum faci sex cu o femeie care-o făcut sex cu altă femeie vreme de 4 ani ce vrea o astfel de femeie cât ascunde o astfel de femeie câte frici câte complexe câte nevroze câte obsesii pe câte din toate ăstea le poţi simţi când te uiţi la ea ce poate să vrea de la tine cât de mult te sperie sexualitatea ei cât de vinovat te simţi pentru că i-ai spus lu ana că-i liberă vina asta îi tot ceea ce simţi mai poţi iubi pe cineva mai poţi face sex cu cineva mai poţi suporta căldura asta cât de ce cum până unde se-ntinde abrutizarea şi unde-ncepe iubirea cine mai poate şti şi mirosu lu eliza acum pe mâinile mele lumina mă ameţeşte de-abia ţin ochii deschişi suntem dezhidrataţi dacă aş linge pielea lu eliza i-aş simţi gustu oaselor dacă eliza ar sta pe mine oasele picioarelor ei mi-ar intra prin piele uşor ca-ntr-un aluat după aia am arde şi-am rămâne aşa liniştea asta de pe străzi mă face să-mi pierd echilibru fumu de la corpurile arse ofrande pentru zei pe care şi le iau singuri oamenii ard în linişte azi moartea nu mai înseamnă nimic vulgaritate tabu violenţă disperare nimic moartea nu mai înseamnă nimic într-o zi-n care nu se mai nasc copii moartea-i un dejun pe iarbă toate lucrurile se petrec încet în reluare ca şi cum ai fi beat atunci toate lucrurile care se desfăşoară rapid ţi se pare că se-ntâmplă-n reluare odată am primit un înger de porţelan de la o femeie şi m-am îmbătat am dat să-l scot din buzunar şi mă uitam la el cum zboară prin aeru-mbâcsit cum se roteşte cu aripile deschise cum radiază cum străluceşte-n bătaia becului cum plonjează şi cum se desparte încet în zeci de bucăţi care se rostogolesc pe jos în timp ce mă uit la ele în timp ce se rostogolesc pe jos în timp ce mă uit la ele până timpu nu mai înseamnă nimic ce n-aş da acum pentru un pahar plin cu apă se mai întâmplă să vedem câte-un tufiş nears frunzele aproape uscate nu mai conţin multă apă da-s mai bune decât nimic câteodată apa care se evaporă din noi când căutăm frunze-i mai multă decât apa pe care-o luăm din frunzele găsite ne acceptăm moartea şi mortificarea forţată ne-am obişnuit cu ele dacă aş linge pielea lu eliza aş simţi gust de moarte eliza mai nou vrea să mă introducă în infern cum ai introduce un biscuit în cana cu lapte erau vremuri când aş fi vrut să trăiesc viaţa prin fiecare om organismele parazite îmi atacă pielea de pe picioare mâncărime şi căldură o frenezie lucidă eliza şi stările delirului tentaţia somnului lucid despre care-i scrisesem în urmă cu 4 ani zilele-s nişte foi goale pe care nu le mai umplu cu nimic le dau foc şi trăiesc totu de la capăt m-am simţit liniştit şi împăcat ştiind că o să trec pe lângă locu-n care stă cadavru pisicii că o să-i văd iară craniu intact colţii albi şi-o să mă gândesc că sufletu meu îi la fel îmi aduc aminte de verile-n care simţeam miros de frunze eliza nu mai înseamnă nimic mă mint că eliza nu mai înseamnă nimic eliza înseamnă neputinţa şi remuşcarea mea îmi spune că în visu ei o trăgeam de păr după mine printr-o curte plină de oameni şi-i spuneam la ureche că mi-i ruşine cu ea un vis de dimineaţă bulimic şi monstruos eliza înseamnă agresivitate pasivă eliza înseamnă colaps violenţă latentă confuzie şi moarte io n-am vrut să fiu cu ana pentru că ana reprezintă calea cea uşoară şi io n-am vrut să aleg calea aia pentru că-s prea mândru şi masochist şi pentru că oricât m-aş eschiva în faţa mea io-s încă un european cu mentalitate de cuceritor dintr-un lung şir de europeni cu mentalitate de cuceritor vreau imperii vreau dominaţie războaie bacanale distrugere şi autodistrugere cu premeditare nu ştiu să-mi trăiesc viaţa decât greu cu piedici necazuri nefericiri pe care le strâng le provoc le iubesc the troubles that i embrace[2] dimineţile galbene şi chinuite în care-i adulmec frustrarea grimasele şi pufnelile surde în timp ce se uită la mine în timp ce tremură în timp ce stăm unu-n faţa celuilalt ca înfăşuraţi în saci de nailon încercând să ne atingem cumva străzile-s în flăcări o moarte albă şi liniştită am pielea uscată organismele parazite îmi fac pielea din ce în ce mai uscată şi mai lucioasă îmi înaintează pe pulpe în curând o să am pielea albă în fiecare zi se albeşte câte puţin şi venele mi se-nnegresc când mă mişc când soarele-i cel mai aproape de pământ când mă mişc îmi simt pielea ca pe un corp străin simt cum mi se desprinde de carne câte puţin şi am vorbit despre rigiditate inhibare desigur io-s cauza agresivităţii ei cum zice ea şi din cauza mea ea-i frustrată şi rigidă zice că noi avem o pseudorelaţie îi zic că io vroiam un refugiu îi zic frumuseţea din tine eliza io n-am mai putut s-o văd îmi spune că io de pe tot pământu îs singuru om care-o poate salva îi zic că ea nu se lasă ajutată îmi zice că i-i frică să fie dependentă de cineva şi io zic câteodată am impresia că te-ai agăţat de mine pentru că n-ai întâlnit pe cineva mai bun şi ea zice du-te dracu şi io zic simt că suntem bătrâni amândoi suntem trecuţi prin războaie nu mai avem energie nu mai vedem viaţa ca pe-o pradă nu mai avem vitalitatea şi impertinenţa de-a lupta cu toate nu mă mai simt tânăr şi frumos şi ea zice cu mine sau în general şi io răspund da şi da şi zice că de 35 de zile ea se simte ca un câine famelic canis famelicus ego[3] mă întreabă dacă mai am ce căuta în ea dacă mai simt îmi spune că avem aceleaşi probleme şi căutăm aceleaşi lucruri şi-i zic că asta nu-i bine căldura îmi topeşte organele în starea asta nu se poate dormi şi nu se poate sta treaz căldura şi privarea de somn mă fac să mă uit în puncte fixe simt o arsură pe şira spinării cum urcă am senzaţia aia din copilărie când mă-ntorceam de-afară cu mâinile-ngheţate de la făcut bulgări şi dădeam drumu la apă fierbinte pe ele senzaţia din şira spinării urcă îngheţat şi fierbinte-n acelaşi timp acum dinspre osu sacru o explozie care-mi umple bazinu energia urcă îmi ajunge-n piept trepidez nu văd decât punctu fix în care mă uit mi se deschide al treilea ochi prin piele mă uit la eliza mă uit la oamenii pe care i-am cunoscut le văd interioru organismele parazite caută apa din corpu meu o extrag din fiecare celulă acum 3 nopţi m-am trezit cu o umflătură pe încheietura mâinii drepte m-am gândit s-o numesc eliza mă uit la ea şi îi spun eliza o apăs ea îmi apasă tendoanele tendoanele-mi apasă carnea din ce în ce mai albă acum 2 ani când eram cu sonia şi vedeam atâtea asemănări între ea şi mama am început să văd de la un punct încolo asemănări între mine şi tata o uram şi pe ea şi pe mama şi pe mine şi pe tata ne transformam amândoi în părinţii mei organismele parazite mă îmbătrânesc pielea îmi seamănă cu o piele de şarpe uscată lăsată în urmă îmi dau seama că n-am văzut niciodată un şarpe tre să ies din oraş tre să caut un şarpe oricum clădirile nu mai au mult până se prăbuşesc de tot oraşu va fi înghiţit de nisip în curând dacă mor organismele parazite îmi vor seca corpu până la ultima picătură dacă ard o să ardă şi ele odată cu mine tre să caut un şarpe în afara oraşului dintotdeauna am crezut că mă asemăn cu un şarpe mi se deschide al treilea ochi creieru mi se inundă de vasopresină tensiunea îmi creşte simt energia rece ieşindu-mi dintre sprâncene îmi simt toată fruntea şi ochii în valuri de energie îngheţată corpu meu tre să reţină apa neurohipofiza îmi secretă vasopresină în exces organismele parazite îmi drenează celulele tot mai repede în fiecare oră şi arterele-mi trepidează mi se deschide al treilea ochi mă simt pregătit să plec în afara oraşului cadavrele clădirilor îmi oferă un ultim adăpost împotriva soarelui rinichii mă dor încearcă să reabsoarbă apa din corp nivelu de toxine creşte vasopresina din creier face ca temperatura să-mi scadă fruntea mea emană energie diamantu din spatele chiasmului optic emană energie arşiţa asta şi procesele metachimice din mine mă vor învăţa esenţa vieţii am întrebat-o odată pe eliza dac-ai rămâne singuru om de pe pământ te-ar mai interesa cum arăţi masca persoana mecanismele de apărare homo et persona[4] ce-ai face dacă-ntr-o zi ai rămâne singură pe pământ fără cineva cu care să vorbeşti fără cineva care să te vadă fără micile tale jocuri fără micile tale pseudotragedii actorii joacă rolu unor oameni oamenii joacă rolu unor actori adică oamenii joacă rolu unor actori care joacă rolu unor oameni care joacă rolu unor actori persoane şi măşti după măşti ce-ai face dac-ai rămâne singuru om de pe pământ eliza te-ar mai interesa atât de mult felu-n care arăţi şi ea-mi răspunde invariabil da aşa cum mama îmi răspunde da aşa cum ana-mi răspunsese tot da aşa cum orice femeie ar răspunde da adăugând pe mine nu mă interesează cum arăt pentru alţii ci pentru mine şi totuşi asta ar fi ca şi cum actorii ar juca pentru ei înşişi actorii persoanele măştile oamenilor joacă pentru ceilalţi l’enfer c’est les autres mais je est un autre t’est en enfer quand tes rapports avec les autres sont infernaux mais je est un autre[5] nu poţi afla cine eşti decât închipuindu-ţi că eşti singuru om rămas pe pământ nu poţi deveni tu decât făcând abstracţie de impusele pseudoinfernuri ale celorlalţi asupra ta nu există zoon politikon există doar o gloată amorfă un maldăr de carne într-un polis zootikon[6] universal şi cei care vor să se găsească pe sine îşi sapă-n carne după suflet ca şi cum de-acolo ar putea încolţi ceva îşi sfârtecă pielea şi carnea îşi despică venele şi oasele ca să-şi găsească acolo pneuma psychikon[7] se dau cu capu de ziduri urlând îşi smulg păru din cap şi-şi crapă craniile crezând că le vor găsi a doua zi înflorite gestatio in cerebro[8] pentru asta tre să fim singuri fiecare şi după aia să fim împreună singuri separat fiind şi fiecare în propriu lui amphitheatrum chemicum[9] nu există nuntă fără purificare essentia et persona non idem sunt[10] fără purificare suntem sterili suntem un pământ sterp omu tre să se nască a doua oară să fie iară copil ca să poată fi una cu sufletu lui purificare topire coagulare şi sinteză mă gândesc acum că nu puteam vedea inocenţă în ana echilibru în sonia şi frumuseţe în eliza în zilele ăstea poţi să pierzi toată apa din corp n-ar trebui să ai nevoie să plângi să scuipi să ejaculezi să urinezi să transpiri să respiri nu asta te face om nu asta ar trebui să te facă om […]