Literatură ştiinţifico-fantastică românească: Michael Haulică – “Transfer”

[Ed. Millennium Books, 2012]
(ghidul cititorului de fantastic [3])

de Oliviu Crâznic
 
click here for the English version

Scriitor (Madia Mangalena, Despre singurătate şi îngeri, Aşteptând-o pe Sara, Povestiri fantastice, Povestea lui Calistrat Hadâmbu), critic (Nu sunt guru, …nici Torquemada), editor, coordonator de colecţii şi promotor al literaturii fantastice în general (incluzând aici SF, fantasy, horror), Michael Haulică se remarcă prin activismul său neobosit în domeniu şi prin rezultatele incontestabile obţinute pe toate planurile, dacă ar fi să amintim numai premiile importante care i-au fost acordate, numeroşii scriitori – consacraţi astăzi – al căror debut l-a girat, ori faptul că, ani buni, s-a numărat printre puţinii critici de specialitate de la noi care au scris cam despre toate operele de gen apărute pe piaţă, ca şi despre mişcarea SF în general.

Volumul Transfer, fie că îl etichetăm drept roman modular, fie că îl considerăm culegere de nuvele şi povestiri cu numitor comun/interconectate (numitorul comun în cauză fiind scena asasinării misterioase a unui blogăr – scriitor aspirant), formează în fapt şi fără dubiu un tot unitar, întregul curgând altfel decât fiecare segment în parte, din toate punctele de vedere, de la acţiune la stil. Astfel, cu toate că oricare dintre componente – este vorba despre patru texte: Vremea zăpuşelii, Glitcherine, O hucă în minunatul Inand şi Microtexte – îşi are sensul şi împlinirea pe cont propriu, o abordare completă asigură cititorului vasta frescă a unui univers cyberpunk fascinant, care ni se dezvăluie treptat în dimensiunile şi rosturile sale. Spun „cyberpunk”, şi nu „postcyberpunk”, deoarece în „post…”, prin definiţie, lumile zugrăvite nu îşi pierd definitiv optimismul, eroii luptând împotriva ordinii distopice existente sau încercând să împiedice deteriorarea pe mai departe a societăţii în care trăiesc. Dimpotrivă, în opera lui Michael Haulică întâlnim un cyberpunk clasic şi cu atât mai intens cu cât ne este prezentat cu mijloace stilistice noi, originale, un cyberpunk al unor destine individuale într-o lume lipsită de speranţă, dar în care frumuseţea nu a murit încă de tot, dacă ne dovedim capabili să o receptăm. Barul Josephine, zâmbetele Floare de Cais, spectacolele de glitchuri, năzuinţa de a deveni romancier într-o societate degradată şi turbulentă, toate sunt repere estetice şi liniştitoare menite a contrabalansa decorul frământat şi sumbru, înspre echilibrul perfect. Chiar şi limbajul poetic al autorului se opune artistic trivialităţii instaurate victorios în viaţa de Transfer, cuvinte „brutale” sunând, în gura personajelor şi în situaţiile expuse, uneori de-a dreptul suav.

Nuanţând precepte ale izolării, alienării şi dezagregării personalităţii într-o aventură literară în care tehnologia corupe spre nefiinţă atât fizic cât şi spiritual, asigurând totodată – în mâinile potrivite – o iluzorie şi fragilă cale de refugiu în faţa destinului, Michael Haulică pare a ne prezenta o demonstraţie vie a supravieţuirii umanităţii în cele mai vitrege condiţii pe care le pot oferi lumea şi societatea, chiar şi atunci când nu se mai poate face nimic în vederea găsirii unui nou drum, pentru că nu îl mai caută nimeni. Transpare aşadar nu ideea eroilor încrezători, care îşi dedică viaţa şi resursele „salvării planetei” (marca „postcyberpunk”), ci aceea a unor antieroi resemnaţi înaintea destrămării universului pe care îl populează şi preocupaţi strict de propria supravieţuire (marca „cyberpunk”); această supravieţuire depinde, însă, nu doar de integritatea fizică, un rol esenţial jucându-l puţinul frumos care le rămâne accesibil protagoniştilor, chiar dacă este constituit doar din fragmente, amintiri, amănunte, vis (marca „Michael Haulică”). Gibsoni (adoratori ai scriitorului de profil William Gibson, dornici în mod utopic să îi calce pe urme, dar conştientizând cu tristeţe, în adâncul sufletului, imposibilitatea atingerii unui asemenea ideal), huci („prostituate” angajate în schimbul de corpuri umane ca mijloc de distracţie şi nu numai, experimentarea trăirii într-un alt trup reprezentând aici un element-cheie al mesajului autorului), samurai-ucigaşi plătiţi, detectivi particulari cinici şi femei fatale după tipicul celor din romanele noir se confruntă prinşi într-o pânză de păianjen teribilă care are un nod central, un nod spre care îi poartă pe toţi soarta.

Transfer reprezintă unul dintre cele trei volume esenţiale pentru literatura noastră publicate de autorii români de SF&F în 2012, o lectură obligatorie pentru iubitorii de science-fiction şi de noir, o lectură recomandată pentru oricine. Despre celelalte două realizări remarcabile ale literaturii noastre, poate cu alte ocazii.