Laureații nimănui

(minDisecţii)

de iQ666

 

Printr-un concurs de împrejurări au ajuns pentru o vreme la mine cărțile câștigătoare ale unei ediții a unuia dintre cele mai importante concursuri de manuscrise pentru debutanți de la noi. Dacă tot le aveam, de ce să nu le citesc? Mai ales că printre volumele învinse la concursul cu pricina erau și două scrise de cunoscuți de-ai mei care mi se păruseră bune. Și nu doar mie, între timp băieții și le-au publicat prin alte locuri și au beneficiat de cronici majoritar pozitive. Așa că mă așteptam ca premiatele concursului să fie cărți foarte bune, mai ales că juriul care le alesese părea alcătuit din oameni serioși, iar autorii volumelor cu pricina nu erau vedete și nici nu făceau parte, cel puțin după știința mea, din vreo grupare literară care să le asigure șutul în fund necesar saltului decisiv înspre cariera scriitoricească.
 

Citisem undeva un zvon, cum că un universitar din juriul concursului respectiv ar fi fost îndrumătorul unei lucrări finale a unuia dintre câștigători, dar nu l-am băgat în seamă. Putea fi o simplă coincidență. Ce să facă omul dacă manuscrisul studentului său era cel mai bun, să-l penalizeze doar ca să evite orice discuții, deși regulamentul concursului nu prevedea nimic în acest sens? Mi-am propus să citesc cele trei cărți fără prejudecăți. Am început cu cea de proză scurtă. Era mai slăbuță decât mă așteptam, cam unul din trei texte mi se părea relativ reușit, altul o compunere mai răsărită, iar celălalt o notiță personală neinteresantă. De la un moment dat m-am chinuit, dar am citit până la capăt. În total doar vreo două povestiri mi s-au părut bune, restul – cum ziceam. Dar nu se i poate cere unui debutant să fie Hemingway, mai ales într-un gen neglijat pe la noi. Chiar m-am gândit ce sarcină dificilă trebuie să fi avut săracii jurați dacă aleseseră acel volum spre publicare, ce năzdrăvănii mediocre fuseseră nevoiți bieții de ei să citească. Nu că i-ar fi obligat cineva să facă parte din juriu, dar orișicum.
 

M-am gândit că începusem cu cea mai slabă carte dintre laureate și mă așteptam de la celelalte două să-mi confirme părerea. Am trecut apoi la volumul de versuri. Ei, dacă asta ar fi fost prima carte de gen pe care aș fi deschis-o, n-aș mai fi pus ochii pe vreo poezie în viața mea. Dar nu era cazul, așa că i-am mai dat niscaiva șanse, chiar dacă după primele pagini am avut de mai multe ori tendința s-o arunc în soba lângă care mă așezasem comod în speranța unei lecturi plăcute. În plus, nu era cartea mea. Avea ceva experimental în ea, se vedea că nu era scrisă de un analfabet literar ci de cineva care cunoștea cum se pune problema în domeniu și voia să producă ceva necălcând neapărat căile prea bătătorite, însă pentru a scrie poezie e nevoie și de talent, printre altele. Iar persoana al cărei nume era trecut pe coperta cărții pe care până la urmă am renunțat să o citesc, chiar și pe sărite, e total lipsită de așa ceva.
 

Mi-a rămas romanul și speram ca el să mă facă să uit de dezamăgirile dinainte. Premisa lui părea interesantă, era anunțat drept foarte amuzant, așa că am purces la citit animat de cele mai bune intenții. Ar fi prea mult să spun că mi-a stricat seara, dar cam asta e ideea. M-am chinuit să citesc douăzeci de pagini din el, am mai încercat câteva pe sărite și m-am declarat păgubaș. L-am sunat pe proprietarul celor trei cărți și i-am cerut voie să-l scap de ele, soba era foarte aproape. N-a fost de acord, voia să se distreze și el cu ele. Sper că măcar pe el l-au amuzat. Apoi le-am scris celor doi respinși la concurs pentru a-i felicita că nu debutaseră într-o asemenea companie. Fiecare citise cartea care-i bătuse propriul manuscris și mi-a dat dreptate, însă din motive evidente au preferat să nu facă și public acest lucru. Deci nu era vorba doar faptul că eu aș fi excesiv de pretențios, li s-au părut și altora de necitit cărțile.
 

Google zice că au fost vreo mână de cronicari care au văzut altceva în ele, însă din recenziile lor mie îmi reiese mai degrabă că oamenii le-au scris fără să le citească, ca să nu zic că la comandă, bazându-se pe prezentările editurii. Care nu este una de trei lulele a vreunui poet respins de cele serioase care mai face un ban publicând contra cost elucubrațiile altor confrați de valoare apropiată, ci una de top, care rareori bagă în seamă autorii români contemporani insuficient de faimoși. Rămâne un mister de ce nu a delegat în juriu pe cineva cu drept de veto, dacă tot și-a pus numele la bătaie. În plus, oricine accesează portofoliul acestei edituri observă imediat că ea nu publică experimente literare decât după ce acestea trec cu succes proba timpului și a publicului.
 

N-o să-mi bat acum capul cu calculele editurii legate de acest concurs, până la urmă cărțile premiate la el trec practic neobservate în enormul ei portofoliu. Însă nu-mi dau seama ce a fost în capul celor care le-au declarat câștigătoare. N-am nimic cu experimentele, multe dintre ele au dus la progrese remarcabile în diverse domenii, însă când e vorba de literatură eu am pretenția ca măcar să pot citi ce e scris în cartea pe care o am în față. Dar se pare că organizatorilor acestui concurs literar puțin le pasă dacă volumele premiate de ei și scoase ulterior pe piață au sau nu cititori. Păcat. Să ne mai mirăm că la noi o carte din care se vând în medie măcar douăzeci și cinci de exemplare pe județ e cotată drept bestseller?

2 Comments

  1. Pingback: blogul lui iQ666 » Blog Archive » Laureații nimănui

  2. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #37 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.