libris.ro

O apariție fresh în literatura română

[Şerban Andrei Mazilu, The Angellove Society: Crux, WheelMan Press, 2013]

de Cristina Nemerovschi

 
 

Am auzit pentru prima dată de romanul lui Șerban Andrei Mazilu, Crux, pe Facebook. Înainte să aflu că a fost scris direct în engleză și publicat în afară, am aflat așadar că are mulți fani în rândul adolescenților. Ceea ce, firește, e un lucru bun, tinerii cititori fiind în general foarte selectivi și căutând la o carte ceea ce unor autori le este imposibil să pună între coperte: personaje captivante și puternice, acțiune care să te țină cu sufletul la gură, ritm alert, limbaj accesibil și autentic, idee/miză și un final pe măsură. Romanul lui Andrei are o parte din aceste ingrediente, și asta explică și succesul său, modul în care “a prins” la cititorii foarte tineri.
 

Apoi, chiar înainte să încep să citesc romanul, am participat la lansarea cărții în cadrul târgului de literatură fantasy și SF Final Frontier, unde a fost adusă în discuție particularitatea cărții lui Șerban Andrei Mazilu, anume faptul că a fost scrisă în limba engleză și, totuși, lansată și în România. Câțiva dintre cei care au luat atunci cuvântul s-au întrebat dacă „este fair” ca o carte publicată într-o limbă străină să fie prezentată publicului din România. Mie nu mi se pare nimic în neregulă aici, atâta timp cât publicul nu s-a plâns. Dacă publicul găsește acest roman accesibil, ba chiar captivant, addictive, din reacțiile pe care le-am văzut deja, nu cred că este cazul să dezvoltăm teorii pompoase și artificiale despre “ciudățenia” ca un român să scrie direct în engleză și să fie publicat de o editură americană. Este un merit care nu trebuie în niciun caz să îi fie negat autorului. Iarăși, acuzațiile de “aroganță” mi se par absolut copilărești; e foarte firesc ca un autor să scrie în limba pe care o simte cel mai potrivită pentru cartea pe care o are în minte.
 

Revenind la cartea în sine, synopsis-ul ne dă coordonatele acțiunii și ne prezintă principalele personaje: “Misterioasa planetă Crux suferă în tăcere, chinuită de un blestem străvechi. Entităţi divine şi vicleni lorzi ai infernului îşi manipulează progeniturile ca pe nişte pioni într-un nesfîrşit şi dureros joc de şah, în timp ce primul heruvim, Innanna, creatoarea acestei lumi şi salvatoarea rasei Nephalem, este întemniţată într-o dimensiune paralela, în exil etern. Enigmaticul Nilithar, singura forţă din Univers ce o poate elibera, este transportat pe Crux pentru a-şi îndeplini misiunea, dar acestă chemare cu rezonanţă magică atrage nu numai atenţia Cruxienilor, ci şi a unui grup special de pămînteni numit Angellove Society; Thomas, un muritor cu sînge de vampir, şi Andrew, un vrăjitor cu puteri nebănuite, investighează o misterioasă profeţie şi astfel se trezesc într-un tărîm fantastic, dincolo de galaxii, unde încearcă să o găsească pe Kara, unica speranţă a Nephalemilor. Puteri fantastice sînt angrenate într-o înfruntare epică: Lumina împotriva Întunericului. Crux nu se distorsionează numai pe sine, modificîndu-şi constant peisajul, ci îi transformă şi pe cei care-i calcă hotarul, metamorfozîndu-i pe cei mai neobisnuiţi (şi poate nepotriviţi) indivizi în adevăraţi eroi ce luptă pentru a împiedica anihilarea totală.”
 

Este interesant cum reușește autorul, aflat, de altfel, la debut, să manevreze abil această încrengătură de personaje și forțe. Stilul este cursiv, urmează câteva fire narative, mutând cinematografic camera de la un personaj la altul, pentru a crea complexitatea acțiunii și implicit a lecturii. Personajul cel mai bine conturat mi se pare Kara, o adolescentă cu un portret veridic în această primă parte a seriei, personaj cu umor și ironie care, probabil, își va cuceri cititorii. Foarte aproape de această performață este și Maar, un personaj cu destul de multe conflicte interioare,care devine apărător al Karei. Acesta “duce cu el de milenii povara unui jurământ, acela de a proteja orice suflet Nilithar care ajunge pe planetă și a-l ajuta să o elibereze pe Innanna (și încercări au fost destule, astfel încât au fost destule de pierderi regretabile, lucru care îl va face pe Maar să dea totul pentru a o proteja pe Kara, în care își pune ultima speranță)”, cum rezumă foarte bine Liviu pe blogul fansf.wordpress.com. Alte părți reușite ale romanului Crux mi se par unele descrieri ale senzațiilor și lucrurilor văzute de personaje care te fac să ghicești că există mai mult decât ceea ce se arată la o primă lectură: “If Maar could remember earthly seasons, he could tell it looked and smelled like autumn, being of many shades of brown, gold and rusty red, with highlights of black and white, and it was full and rich, like a lion’s mane.” Sau “around her, she could sense others and their satisfaction derived from her suffering, yet the darkness was now covering her eyes and her attackers’ voices rang like distant echoes in her ears”; “It had the body of a snake, yet transparent and smooth, devoid of scales and his head was flat and wide, like a cat’s. Its eyes burned golden as it resurfaced again and took out the second Gan’dra, ripping it to shreds with giant round teeth, then it coiled around itself and rose up in front of Farven”.
 

Șerban Andrei Mazilu are pe alocuri forța de a crea personaje și simboluri care te fac să rezonezi în timpul lecturii – le oferă o anumită măreție, un farmec indiscutabil. De pildă, descrierea catedralei în centrul căreia stă imaginea Innannei: “The cathedral stood with titanic might on top of the gentle shaped hills of Enoch, proud and glistening white. A monument of the High, the building was said to be built by the most adept of the enlightened Nephalem in hope that one day their angelic creator would return to them. It never truly happened, yet never truly failed either […] Only marble statues of angels, seraphim and other heavenly creatures adorned the edifice, yet their perfection more than spoke of what the acolytes worshipped. Just like most structures in Enoch, the cathedral was also shaped in a spherical way, including the ever present circular patterns and round forms that represented the Creator’s perfection. […] In the center ruled not an image of the High Father, but of the cherub Innanna, her giant slim wings spreading gloriously heavenward, faceless, yet shining so bright even in the dimmest of light.” Imagini puternice, dine definite, cu siguranță pe placul oricărui cititor de fantasy, dark horror sau gothic, și nu numai.
 

Sunt însă și pasaje ceva mai puțin inspirate care lasă senzația că bat pasul pe loc, unde ai nevoie de un strop de voință ca să mergi mai departe cu lectura. De asemenea, așa cum am văzut că i s-a reproșat deja tânărului autor, apar în Crux tot soiul de clișee întâlnite prea des în cărțile și filmele de gen, încât uneori ai senzația că autorul a încercat prea tare să aducă în romanul său câte puțin din toate, pentru a satisface toate gusturile. Aș spune și că nu ar strica ca autorul să mai lucreze la partea de originalitate, de mesaj personal, dacă nu aș ști că acest roman este doar prima parte a unei serii – așadar, e foarte probabil ca următoarele cărți ale seriei să întrunească și aceste cerințe. Iar, ca debut, este o carte reușită și promițătoare.
 

Una peste alta, Crux e mai mult decât gura de aer proaspăt în literatura română, o literatură în care sunt încurajate tot mai mult creațiile râncede, repetitive, potecile bătute și rețetele care merg la sigur. Șerban Andrei Mazilu riscă, vine cu o carte scrisă – probabil – așa cum îi place lui să citească, fără a ținti, așa cum fac din păcate mulți dintre debutanții români, spre generozitatea criticilor și spre râvnitele premii de gașcă. Autorul vine cu ceva inedit, cu o carte declarat orientată spre cititor, și merită, bineînțeles, toată atenția noastră. Dacă și alți tineri autori vor urma exemplul lui Andrei, literatura română va avea de câștigat prin diversitate și prospețime.

libris.ro%20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *