Orbecăit interdimensional

de Mihnea Avram

 

1.

Un ochi îi era concentrat pe cardul de control, citind cu mândrie ce era scris pe el, pe când alți trei globi scrutau holul de primiri al laboratorului. Era mândru de el și cine n-ar fi în locul lui?  era cel mai tânăr fizician interdimensional de pe planeta sa. Și acum lucra în cel mai renumit și cel mai mare complex de laboratoare din tot quadrantul ăsta de Galaxie. Doctorul Yart Ungholo, Înalt Celibatar de pe planeta Jtanis, urma să lucreze cu cele mai mari minți (și la propriu, și la figurat) ale Universului cunoscut. Își shimbă culoarea pielii de la un albastru spălăcit într-un roșu sângeriu, în concordață cu noua sa poziție. Citise că roșul atrage atenția mai repede decât orice altă culoare într-o revistă de la a treia lui soție antropomorfă. Nu se deplasa ea din casă, dar citea tot timpul tot felul de reviste interesante. Ar fi vrut să fie mov totuși, dar de când cu incidentul din barul de pe Maluva, asta era interzis prin Legea 3T56, sau Legea Ungholo. Gura sa posterioară zâmbi fără să-l vadă cineva, pe când cea din față afișa un aer sever, de cercetător foarte important. Bateria cu ego înregistră un flux abundent de energie și probabil va trebui schimbată în cursul acelei zile, dar asta nu-l irită. În sfărșit era cineva și ar fi vrut ca măcar trei din cei opt tați ai săi să-l vadă acum.

Introduse cardul în fanta dedicată din interiorul ascensorului și tastă un cod secret, special pentru el. Îî plăcea asta, făcut SPECIAL pentru el. Luase poziția raței din lagunele mirositoare de pe Kralt și își ridică capul în semn de megalomanie. Stătu așa vreo căteva secunde până când realiză ca nu apăsase pe nici un buton, deci liftul stătea pe loc. Rușinat, mai mult ca sigur gardienii râdeau de el uitându-se prin microcamerele de pe tavan, se abătu într-un colț și dirijă liftul către subnivelul 45. Interesant era că tehnologia care îl ducea spre măruntaiele Muntelui Înalt era bazată pe anti-gravitație, o descoperire relativ recentă, făcută pe planeta Qmun. Ironic, acolo se făceau și parașute care nu funcționau. Dar nimic din faptele astea nu-l făcuseră să se simtă mai bine pe săracul doctor. Ieși din lift cu un aer de animal înlănțuit și începu să caute biroul său. După câteva minute bune de orbecăit pe holurile interminabile, își puse ochelarii unidimensionali necesari și imediat o voce ciudată îl ghidă spre ușa corespunzătoare. Instantaneu a fost inundat de mesaje hologramice de atenție: trebuia să se prezinte de urgență în laboratorul 45C.
 

2.

Se împlineau 30 de ani galacțieni de când SupraDoctorul Ungholo muncea acolo. Azi era ziua cea mare, azi toată cariera sa lua turnura imensă pe care o aștepta. Azi testau Motorul pentru Călătoria Dimensională, și nu oricum. Vor trimite conștiința cuiva într-o altă dimensiune și înapoi. Era cea mai mare invenție a Galaxiei și el era unul dintre cercetătorii care au făcut minunăția asta posibilă. Era surescitat și nervos, își plimba degetele solzoase prin cele trei smocuri de păr slinos. Arăta trăznet, își spuse el, dar totuși avea o senzație într-o burtă. Parcă… parcă ceva va merge foarte prost. Altă burtă încerca să-i zică că a uitat să-și pună chiloți, dar n-o auzea. A treia era depresivă pentru că era în spate și nimeni n-o băga vreodată în seamă. Ieși din baie în grabă și se deplasă spre gigantica sală de testare.

Consiliul Suprem de Tehnologie era prezent și el, normal, și era foarte entuziasmat de această nouă invenție. Desigur, capetele sale erau în general plictisite, și câteva chiar dormeau, în mare parte pentru că toată lumea ținea morțiș să-i folosească întregul nume, și nu Domnul CST. Yart era în centrul atenție, explicând pe îndelete știința din spatele Motorului. Discursul său avea câteva sute de pagini și încerca să facă un rezumat pe fugă, dar bateria sa reciclabilă de ego trebuia încărcată. Din public se ridică o antenă și se flutura. Un reporter avea o întrebare.

– Domnule SupraDoctor Yart Ungholo, mă numesc Olik Frolig, sunt de la Jurnalul Scris de pe Vrol. Am o întrebare destul de importană. Este adevărat zvonul conform căruia ați folosit în experimente câini altarieni și iepurași argelieni, și aceștia s-au întors cu schizofrenie de gradul II?

– Ăăă, domnule Frolig, nu pot să comentez… ăăă legat de acest zvon, se împletici verbal Yart. Am folosit… ăăă animale, e drept, dar nu cred ca s-au întors cu schizofrenie. Ăăă… nici nu știam că animalele suferă de probleme mintale…

– Deci e adevărat! țipă creatura ciudată. Semăna cu un pește zburător, doar că avea piele, nu solzi. Ucigașilor!!

Toată zarva provocată de reporterul isteric se transformă într-una generală. De nicăieri, creaturi cu măști negre pe față scoseră la iveală puști cu energie negativă și acum trăgeau în mulțime. Domnul CST fu lovit primul, fiind și cea mai mare ființă din încăpere, dar capetele sale se catapultară spre siguranță imediat. Yart fugi în spate, sperând să se ascundă în spatele Motorului până când eco-teroriștii vor fi anihilați de către trupele de șoc din Securitate. O rază de energie negativă lovi însă capacitorul de inversiune punând astfel tot ansamblul în funcțiune. SupraDoctorul se simți brusc și iremediabil gol și foarte ușor. Își văzu propriul corp prăbușindu-se la podea și totodată trupele speciale asaltând inamicii. Era ciudat că toți din Securitate erau protali, o specie ai cărei reprezentanți nu erau cunoscuți pentru inteligența lor. Presupunea că așa funcționa Universul, cei deștepți erau oameni de știință și cei proști erau angajați ca agenți de securitate cu aruncătoare de rachete subsonice. Aruncătoare de rachete…

Conștiința lui Yart se pocni singură, formă un cerc și dispăru din acea dimensiune.

 

3.

Nu era așa de rău, era în viață. Într-o altă dimensiune și ocupând corpul unei creaturi de mici dimensiuni amfibiene, dar era în viață. Putea să o ia de la capăt aici, să ajungă iar un personaj de o anvergură mare, la fel ca în dimensiunea lui natală. Dacă ar găsi măcar un reprezentant al speciei dominante de pe această planetă. Brusc, fu prins în menghina unei creaturi ciudate, cu o piele roz și… doi ochi?

– Ah, încă o captură bună. La cât de grasă e, dacă o ling sigur ajung în alte dimensiuni, își spuse Mick pentru sine și băgă broasca proaspăt capturată în sac.

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #38 – sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.