“Nu cartea te face poet ci poezia pe care o scrii”

[Interviu cu Stoian G. Bogdan]

de Cristina Nemerovschi (Morgothya)

momentan am câştigat o oarecare vizibilitate şi câţiva fani

EPH: Preferai să primeşti întrebările prin e-mail înaintea interviului sau e-n regulă aşa?

SGB: Preferam să primesc întrebările pe mail înaintea interviului, dar e ok şi aşa.

EPH: Ai lansat în vara asta primul tău volum de poezii, Chipurile. Ce a adus această lansare în plus în viaţa ta, ce ai câştigat, ce ai pierdut?

SGB: De pierdut n-am pierdut nimic, momentan am câştigat o oarecare vizibilitate şi câţiva fani.

[SGB © 2009 Morgothya]

EPH: Crezi că, odată lansată o carte, îţi devine puţin străină, încetează să-ţi mai aparţină în totalitate?

SGB: Da, eu aşa simt în legătură cu cartea mea. O citesc ca şi cum n-aş fi scris-o eu… dar am mai vorbit despre asta şi într-un alt interviu.

EPH: Cât timp ţi-a luat să o scrii?

SGB: Doi – trei ani. Cel mai vechi text din carte cred că e din 2006…  deci vreo 2 ani.

EPH: Ce text din Chipurile te-a chinuit cel mai mult, nu se lăsa nicicum terminat?

SGB: Am un text acolo pe care îmi dau seama că n-ar fi trebuit să-l bag totuşi în carte, se cheamă Prima gură de aer a lui Sadail. L-am început foarte beat şi l-am terminat treaz, şi cred că nu l-am terminat cum ar fi trebuit să-l termin.

EPH: Cum scrii? Eşti de acord cu ce spunea Bukowski, că este important să nu alergi tu după poezie, ci să aştepţi să vină ea la tine? “Aştepţi, şi dacă nu se intâmplă nimic, mai aştepţi un timp”. Tu o aştepţi sau faci uneori primul pas?

SGB: Acu’, de când am publicat cartea asta, o aştept… până atunci o mai şi căutam.

EPH: Ţi-au scris cititorii? Ai fani? Te intâlneşti cu ei?

SGB: Da, chiar m-am întâlnit cu câteva fete care m-au contactat pe messenger. A fost plăcut.  E mişto să ai fani.

EPH: Îţi ştii pe de rost poeziile sau le citeşti când ai lecturi publice?

SGB: Da, le ştiu pe de rost, dar întotdeauna când citesc în public am cartea sau un suport. Citesc în public destul de rar, de altfel.

EPH: De unde ţi-a venit ideea construcţiei cola necenzurată?

SGB: Nu ştiu dacă se cunoaşte, probabil că da, la origine coca-cola nu avea cofeină, ci cocaină în compoziţie. De asta am folosit expresia respectivă.

EPH: Au existat Riki şi Monica?…

SGB: Da, au existat. De fapt, Riki a existat şi a murit exact aşa cum am scris, Monica înca mai există şi e la bunică-mea care şi ea există şi sper să mai existe în continuare.

“Chipurile” e o combinaţie de poezie, proză şi dramaturgie

EPH: Ai afirmat undeva despre Chipurile că e primul volum de versuri pe care l-ai scris. Poemele pre-Chipurile nu le-ai considerat demne de-a fi adunate într-o carte?

SGB: Puteau fi adunate într-o carte, da’ ieşea o carte proastă. Două dintre poeziile pe care le-am trimis acum la EgoPHobia, anume Wanda şi Toată viaţa am alergat după un cal verde, vor fi cuprinse într-o viitoare carte. Deşi mă mai gândesc. Restul sunt aşa, să fie.

[SGB © 2009 Morgothya]

EPH: Crezi că pentru a te considera poet trebuie să publici cel puţin o carte, sau este suficient să scrii poezie?

SGB: Poţi fi poet şi fără să fi publicat nicio carte. Nu cartea te face poet ci poezia pe care o scrii. Pentru că nu orice pare a fi poezie chiar este. Adică dacă ai scris şi tu un text gen, fii atentă, free style:

nebuniei mele i-a căzut proteza-n strachina cu fasole/

ca un pahar calmul meu se sparge căzut de pe role/

şi cioburile lui sunt nervi etc.

nu-nseamnă că ai scris poezie, deşi pare. Deci, ai înţeles…

EPH: Ar fi putut fi Chipurile roman?

SGB: Chipurile e o combinaţie de poezie, proză şi dramaturgie. Este o carte care poate fi citită mai mult ca o carte de poezie, dar nu mai puţin ca una de proză.

EPH: Cât de importante sunt opiniile criticilor pentru receptarea unei cărţi? Crezi mai degrabă în relaţia directă cu cititorii sau în cea intermediată de critici, de recenzii?

SGB: Uneori cititorii de poezie nu au datele necesare să recepteze o carte şi-atunci criticul este cel care explică ce şi cum, despre cartea respectivă. Deci rolul criticului este unul aproape esenţial în receptarea unei cărţi. În plus, în România zilelor noastre, cum spunea un alt scriitor, Dan Sociu parcă, dacă despre o carte nu s-a scris, din nefericire cartea nu există, sau dacă există, există pentru un public mai mult decât restrâns, un public format din, editor, autor, câţiva prieteni şi cam atât.

EPH: Există o deosebire esenţială între criticii literari profesionişti şi cititorii care devin critici de ocazie, postând pe blogurile personale recenzii ale unor cărţi?

SGB: Depinde ce fel de cititor eşti. Dacă eşti obişnuit să stai toată ziua pe net, vei lua de bună orice recenzie pe care o găseşti, pe orice blog. Dacă eşti cititor de reviste culturale, cărţi de critică, vei fi mai selectiv cu recenziile peste care dai.

EPH: Apropo, a existat recent o confruntare între tine şi Sociu pe clubliterar, există o rivalitate între voi?

SGB: A, nu, doamne fereşte. Eu sunt la cartea de debut momentan, iar Sociu e deja un scriitor destul de consacrat. Atunci cred că am avut amândoi o zi mai proastă. Şi oricum, să nu credeţi tot ce vedeţi pe club, mă refer la scandaluri, pentru că multe dintre ele sunt făcute de dragul ratingului.

o carte de poezii e un lucru concret, material şi când îl ţii în mână altfel citeşti şi poezia respectivă

[SGB © 2009 Morgothya]

EPH: Blogul e strict pentru promovarea volumului Chipurile sau cu timpul se va transforma-n blogul tău personal?

SGB: Am creat blogul Chipurile ca pe o punte de legătură între mine ca autor şi eventualii cititori. În general nu prea bat cu blogăreala, dar mi s-a recomandat să fac figura asta şi am făcut-o. Acum nu ştiu dacă chipurile.blogspot.com va rămâne blogul meu personal… mă mai gândesc la asta.

EPH: Crezi că poezia ar putea fi promovată exclusiv prin astfel de mijloace: bloguri, site-uri ale autorilor, reviste online? Chiar am citit recent un articol semnat de Patrick Călinescu care vorbea despre ascensiunea literaturii online…

SGB: Sincer, nu mă interesează.

EPH: Ok. Crezi însă că există o luptă pentru supremaţie între cultura tipărită şi cea online? Cum vezi relaţia asta în viitor?

SGB: Nu cred că poezia va fi în curând promovată doar pe internet, pentru că o carte de poezii e un lucru concret, material şi când îl ţii în mână altfel citeşti şi poezia respectivă. Cred că monitorul creează o piedică în receptarea unui text, eu aşa simt. Dacă există o luptă între cele două tipuri de cultură, nu e problema mea.

EPH: Şi totuşi, ai o revistă online preferată?

SGB: O revistă online preferată chiar n-am, dar citesc EgoPHobia, Tiuk!, Respiro şi altele.

EPH: Prin ce va rămâne generaţia 2000 în literatură?

SGB: Prin decongestionarea limbajului poetic.

EPH: Ţii mai mult să fii înţeles de cei din generaţia ta sau aspiri la o receptare universală? Crezi în poezia care se adresează exclusiv unui anumit public?

SGB: Cred că orice scriitor ţine la o receptare universală, oricui i-ar plăcea să fie citit şi în America, şi în China, din păcate pentru scriitorul român acest lucru este foarte greu. Organele abilitate, ICR-ul de exemplu, nu prea creează pârghii scriitorilor şi cu atât mai mult tinerilor să accedă la receptare universală.
Poezia mea se adresează oricui însă cred că am un public destul de restrâns şi tânăr, deşi suprinzător eu am fost publicat de aştia mai bătrâni. Concursul Uniunii Scriitorilor pe care l-am câştigat avea un juriu compus din scriitori bătrâni cum e Dimisianu, Dan Cristea, Radu Aldulescu şi cine mai era pe acolo. Mi-a spus Ioan Es. Pop că i-a plăcut cartea mea, Angela Marinescu la fel. Le place şi tinerilor, le place şi bătrânilor, deşi eu am un limbaj destul de obscen în poeziile mele.

EPH: Oarecum legat de asta, spuneai într-un interviu că muzica hip-hop te-a influenţat în scrierea unor versuri. Te-ai gândit că poeziile tale ar putea fi puse pe o astfel de muzică?

SGB: Poeziile mele din Chipurile n-ar putea fi puse pe muzică dar, la cerere, aş putea să fac un text de hip-hop foarte bun. De altfel, am vrut la un moment dat să îmi scot un album, dar noroc că am fost deştept şi n-am făcut asta.

EPH: De ce?

SGB: De ce? Pentru că eu aspir la un alt fel de existenţă. Nu mi-ar plăcea să fiu un artist hip-hop pentru că e prea puţin pentru mine.

EPH: Cum ştii că un text trebuie rescris? Îţi dai seama imediat dacă ai scris o poezie mişto?

SGB: Eu în general scriu poezii mişto. Chiar dacă mai scriu şi unele slabe. Îmi citesc textele de sute de ori până să le public într-o revistă sau într-o carte şi-mi dau seama singur de eventualele hibe. Şi dacă nu-mi dau eu seama, am prieteni care mă trag de mânecă: Cosmin Ciotloş, Claudiu Komartin, Gelu Vlaşin, etc.

EPH: Ce gen de literatură nu te atrage deloc?

SGB: Doctrina în general.

am un limbaj care ar putea fi considerat obscen în textele mele, dar asta nu mă face un poet pornografic

[SGB © 2009 Alice]

EPH: Odată cu dezinvoltura din rândul poeziei tinere a luat amploare şi o reacţie opusă, o anumită pudibonderie în rândul criticilor şi chiar a unei părţi a cititorilor. Ce părere ai de caracterizarea ta ca fiind “un poet pornografic”? Poate fi utilă până la un punct pentru un scriitor această etichetă?

SGB: Nu cred că e o etichetă care mi-ar aduce avantaje, nu ar fi indicat să fiu caracterizat astfel. De altfel eu nici nu sunt un poet pornografic, ce inseamnă un poet pornografic? Cred că nu e o etichetă utilă pentru nimeni.

EPH: Se refereau la poemele apărute în Tiuk!.

SGB: Aha, alea… Când eram puşti, mai scriam şi poezii pornografice, dar nu prin asta am devenit eu poet. Am un limbaj care ar putea fi considerat obscen în textele mele, dar asta nu mă face un poet pornografic.

EPH: Te-ai gândit că ai putea rescrie Craii de Curtea Veche, plasând acţiunea în zilele noastre? Se împlineşte un veac de la aventurile descrise de Mateiu Caragiale în Crai şi ar fi interesant de reconstruit întâmplări asemănătoare Crailor, într-un Bucureşti din 2010. De fapt, ideea mi-a venit citind povestirea ta Lupancii.

SGB: Nu. Craii e într-adevăr o carte pe care mi-ar fi plăcut s-o fi scris, dar s-o rescriu, ar fi păcat, mai ales că Mateiu a reuşit cartea aia. În plus nici nu am stilul lui şi nici Bucureştiul lui.

EPH: Ce poem 2000’ist ţi-ai dori să-l fi scris tu?

SGB: Cred că niciunul. Mi-ar fi plăcut să fi scris un poem optzecist, anume Budila Express al lui Alexandru Muşina, mi-ar mai fi plăcut să fi scris Levantul lui Cărtărescu, la fel şi Ieudul fără ieşire al lui Ioan Es. Pop, dar poeme 2000’iste nu cred.

EPH: Ţi-ai vândut până la urmă bemweul?

SGB: Da, şi am suferit foarte mult. E greu să fii pieton dar am să-mi cumpăr o nouă maşină.

EPH: Ai o poezie preferată all-time?

SGB: Da, îmi place Tărâmul pustiirii al lui T. S. Eliot. E o poezie pe care mi-ar fi plăcut s-o fi scris. Mi-ar fi plăcut sa fi scris şi Luceafărul, îmi place Luceafărul deşi e clasic şi e de Eminescu, care Eminescu e cam tabu prin rândul tinerilor.

EPH: Următoarea carte semnată SGB va fi diferită de Chipurile?

SGB: Dacă următoarea carte va fi romanul pe care-l scriu, nu va fi diferită ca limbaj. Dar sigur, alta va fi acţiunea şi altele vor fi personajele. Dacă următoarea carte va fi tot de poezie, atunci va fi diferită fiindcă încerc să explorez alte locuri.

să mă lansez în politică e unul dintre visurile mele şi o să fac asta la un moment dat

[SGB © 2009 Alice]

EPH: Printre avocaţi se ştie că eşti şi scriitor?

SGB: Printre avocaţii pe care îi cunosc eu se ştie. Printre avocaţi în general, nu.

EPH: Ce spui când eşti întrebat cu ce te ocupi? Că eşti avocat, poet, scriitor, …?

SGB: Depinde cine mă întreabă. Dacă simt eu că respectivul interlocutor ar fi interesat de mine ca avocat, spun că sunt avocat, dacă e interesat de altceva îi spun că sunt scriitor. În general nu-mi place termenul de „poet”, prefer să spun „scriitor”.

EPH: Cunoşti şi alţi avocaţi care scriu – nu neapărat poezie?

SGB: Da, dar scriu doctrină juridică. Sunt mulţi, da.

EPH: Cum se împacă poezia cu avocatura? Jobul tău îţi oferă subiecte pentru scris?

SGB: Ca două bune prietene. Pe mine mă ajută mult poezia în avocatură, în sensul că fac uneori nişte pledoarii de tremură instanţele de judecată. Cineva spunea că pledoaria poate să împrumute accente de la vers, calitate de la satiră şi culori de la poezie, ori la mine aceste trăsături sunt prezente mai tot timpul în pledoarii.

Chiar am auzit zilele trecute o povestire pe care o voi scrie, pentru că vreau să public şi povestiri, despre un tip care avea jumătate dintr-o casă în Piaţa Romană. A făcut o cerere de ieşire din indiviziune, s-a terminat procesul, instanţa a decis că el va rămâne cu imobilul dar… (Continuarea întâmplării o veţi citi în povestirea pe care o va publica autorul – n. red.).

EPH: Crezi în personaje inspirate din realitate sau în cele inventate? Ar putea fi cititorul impresionat mai mult de un personaj care există doar în mintea autorului?

SGB: Cred în personaje în general. De altfel eu am şi personaje inspirate din realitate, foarte multe dintre ele, dar şi inventate. Cred că e mai important cum redai tu personajul în povestea pe care o scrii decât dacă a existat vreodată el sau nu.

[SGB © 2009 Andrei Voica]

EPH: Dat fiind faptul că tot mai mulţi scriitori au un job diferit de cel de scriitor, scrisul rămânând o pasiune exercitată în timpul liber, crezi că viitorul literaturii este să fie mai degrabă un hobby decât o profesiune? Ţie cât timp îţi rămâne pentru poezie?

SGB: Literatura va continua să existe chiar dacă momentan, în România, un scriitor nu poate trăi din scris. Mie personal, de când am început să practic avocatura, îmi mai rămâne puţin timp să scriu poezie. Dar, oricum, viaţa mea e o adevărată poezie.

EPH: Te-ai gândit să emigrezi sau să te lansezi în politică?

SGB: Să emigrez nu m-am gândit, îmi place ţara asta aşa cum e. Să mă lansez în politică e unul dintre visurile mele şi o să fac asta la un moment dat.

EPH: La pana mea te ocupai de selecţia textelor primite sau de conceperea numerelor revistei? După ce criterii selectaţi textele? Aveţi în plan repornirea revistei?

SGB: Mă ocupam de selecţia poemelor care urmau să apară în reviste, uneori. De conceperea numerelor se ocupa Un_Cristian. Nu ştiu dacă vom reporni revista. Momentan nici unul dintre noi nu are timp, iar vremurile sunt destul de grele…

bănuiesc că voi lua nişte premii [pentru “Chipurile”], dar, sincer, nu mă interesează asta.

EPH: Crezi că literatura este slab promovată în România şi de aici dezinteresul publicului, sau din start publicul nu arată interes astfel încât nu există nici impulsul de a o promova?

SGB: Cred că amândouă. Editurile nu prea promovează literatura în general, nu ştiu de ce, iar publicul este dezinteresat, nici nu prea are timp şi sunt şi alte mijloace de divertisment, internet, filme. Pe vremea lui ceauşescu era altfel, asta din cauză că erau 3 ore de program la televizor şi nu prea aveai ce face în rest. Lumea nu prea are timp să citească, e ocupată să facă bani.

EPH: Dacă ţi-ar spune un editor că trebuie să îţi schimbi radical cartea dar îţi promite că vei scoate o grămadă de bani, ai face-o?

SGB: E o întrebare grea. Nu ştiu. Nu cred, mai degrabă aş scrie alta. N-aş schimba nimic.

EPH: Cum ai scăpat din Comăneştiul fără ieşire?

SGB: Greu, cu greu. Comăneştiul e un oraş care nu îţi oferă posibilităţi. Dacă rămâi acolo, rămâi îngropat. Ca sa pleci însă trebuie să ai cu ce să pleci, pentru că e greu să-ţi începi o viaţă în altă parte. Eu am scăpat din Comăneşti plecând la facultate.

EPH: Te-ai supărat pe noi când ţi-am publicat poemele din #5 semnate de Bogdan G. Stoian? Ulterior am modificat…

SGB: Nu m-am supărat, dar m-a deranjat lucrul ăsta. Deşi probabil că nu se va mai întampla pe viitor.

[SGB © 2009 Alice]

EPH: Iniţial spuseseşi că ne dai un fragment dintr-un roman la care lucrezi pentru acest număr din EgoPHobia. În ce stadiu e acest roman şi când crezi că va ajunge-n librării? Estimezi că vei găsi uşor o editură dispusă să-l tipărească?

SGB: Da, iniţial spusesem că o să vă dau un fragment dintr-un roman însa m-am gândit să nu vi-l mai dau, pentru că nu vreau să-l arăt nimănui. De altfel, nu l-a văzut nimeni şi îl voi păstra ca pe o eventuală surpriză. Romanul are vreo 40 de pagini de word şi preconizez că va avea în total vreo 150 de pagini de word. Cred că voi publica tot la Cartea Românească sau la Polirom, fiindcă eu sunt un autor destul de vizibil, cartea mea se vinde bine, am cronici, nu văd niciun motiv să nu fiu publicat tot la Cartea Românească sau la Polirom.

EPH: Se vorbeşte deja despre douămiizecism în literatură. Prin ce crezi că se va deosebi de douămiism?

SGB: Îţi spun dacă-mi spui prin ce se deosebeşte doămiismul de nouăzecism.

EPH: O să-ţi scriu un eseu :). Femeia ideală – avocată, poetă sau niciuna din astea două?

SGB: N-am o femeie ideală. Caut o femeie care să mă iubească, să mă respecte, aşa cum caută toată lumea. Nu are importanţă dacă e avocată, poetă, chimistă, etc, important e să mă înţeleg eu cu ea, să îmi placă, să mă placă.

EPH: A fost o afirmaţie într-o recenzie că, deşi avocat, locul tău pare să fie mai degrabă în boxa acuzaţilor. Eşti mândru de afirmaţia asta? Ai putea-o folosi ca motto :D.

SGB: Da, Paul Cernat a făcut afirmaţia asta într-o recenzie din Observator Cultural, recenzie pentru care şi-a şi pus lumea-n cap, dar după afirmaţia aia a scris: „Glumesc”. N-am fost nici mândru, dar nici dezamăgit şi mă mai gândesc dacă o voi folosi ca motto.

[SGB © 2009 Morgothya]

EPH: Crezi că vei mai lua premii cu volumul Chipurile?

SGB: Bănuiesc că voi lua nişte premii, dar, sincer, nu mă interesează asta.