Curbă periculoasă

de Radu Părpăuţă

   Pierduţi în spaţiul din spatele blocului şi-au tot dat târcoale, ca doi câini ce vor să se miroase. Pe urmă, vrând-nevrând, s-au apropiat ca să se uite la porumbeii de pe bara de bătut covoare. I-au admirat cu ochii strălucind de încântare. Apoi, lăsând ochii în jos, fără să se uite la celălalt, Cristinel începe să se fălească:

   -Eu am la ţară la mamaia paisprezece.
   Florinel nu se lasă mai prejos:
   -Eu am o grămăzimea în pod la bloc. Nici nu mai ştiu să număr câţi am.
   -Da, da’ nu sunt ai tăi.
   -Ba-s a mei, dacă-i ţin în cuşti. Tata meu le-o făcut cuşti din şipcile de la lăzile de roşii. Eu am şutit lăzile de la piaţa Nicolina.
   -Eu îi ţin într-o hulubărie din scânduri groase uite aşa!
   -Da, da’ eu am guleraţi.
   -A mei îs voiajori… am să-i fac porumbeii păcii.

   O vreme tac. Florinel nu înţelege cum vine chestia cu ”porumbeii păcii” şi nici nu găseşte alte argumente în favoarea lui. Apoi:

   -Înainte le dădeam coji de pâne, da’ acu le-o adus tata meu o servietă plină de grâu dintre şine de la gară. Plină cu vârf!
   -Mamaia nu le dă decât grâu şi câteodată orez, care-i mai scump. Îs graşi-graşi! Măroi!
   -A mei îs mai graşi… umflaţi. Din două bucăţi mă satur. Fac o burtăăă!
   -Noi nu tăiem porumbeii. Mamaia zice că-i păcat… Numai flămângioşii taie porumbei.

   Florinel rămâne interzis. Tace. Apoi:
   -Tata meu le rupe gâtu’ cu mâna, uite-aşa!
   -Da, da’ eu nici n-am tată. Îs făcut din flori, sâc!
   -Hâ, icneşte bucuros Florinel. Eşti făcut din pizda la mă-ta, nu din flori.

   Cristinel îl îmbrânceşte. Florinel dă câţiva paşi înapoi mai să cadă, dar nu se lasă şi zice victorios:
   -Tata meu vine acasă curentat rău. Vai ce curentat îi! zice Florinel, ţinându-se cu mâinile de cap, aşa cum văzuse că face maică-sa. Cristinel nu înţelege.

   -Vine acasă beat mort, îl lămureşte Florinel. Se tăvăleşte ca un porc şi înjurăăă…mamă-mamă! Aruncă în noi cu ce apucă!
   -Eşti un minţitor!
   -Eu, minţitor?

   Cristinel însă nu îl mai ia în seamă. Se întoarce cu spatele şi începe să sară într-un picior  pe şotronul trasat cu cretă pe asfalt. Şi, parcă din senin, Florinel îi trage un pumn celuilalt drept în nas. Cristinel îşi apucă adversarul de mâini şi îl scuipă, dar nu reuşeşte mult timp. Florinel îşi eliberează mâinile şi începe să-i cărăbănească la pumni pe unde apucă. Simţindu-se mai slab, Cristinel fuge. De la distanţă începe să strige în timp ce se şterge la nas:

   -Flămângiosu! Flămângiosu! Sâc-sâc!
   -Pizdă la mă-ta! Pizdă la mă-ta!

   Florinel începe să arunce cu pietre în celălalt. Cristinel la fel. Păstrând distanţa, au tot aruncat cu pietre şi s-au înjurat. Apoi au plecat, fiindcă se întunecase de-a binelea.

                                                  *

   Înarmat cu o vărguţă, Cristinel vine a doua zi în spatele blocului. I-o dăruise maică-sa de Moş Nicolae, alături de bomboane de ciocolată şi de nişte ciorăpei: ”Să fii cuminte, mamă, că iei bătăiţă.” Cristinel dă peste Dorinel, un ţânc cu muci la nas, care se joacă de-a ”lăboiul” cu o mitralieră de plastic:

   -Tr-tr-tr! Trrrr! La lăboi! La lăboi!

   Cristinel îi arde câteva vărguţe peste picioare. Dorinel începe să scâncească. Apare Florinel înarmat şi el cu o biciuşcă uitată de un căruţaş în faţă la ”Non-stop”.

   -Cin’ te-a bătut, mă?
   -Ngâ-ngâ! Chitinel! se smiorcăie Dorinel.

   Florinel îl ajunge pe Cristinel la capătul dinspre şosea al blocurilor şi începe să-l şfichiuiască peste picioare cu biciuşca:

   -De ce dai în ăla mic, mă? Pizdă la mă-ta! Pizdă la mă-ta!

   Cristinel urlă de durere şi fuge la blocul 5, unde se întâlneşte cu Ştefănel, colegul lui de bancă. Cei doi se întorc asupra lui Florinel înarmaţi cu vergi de la fier-beton. Florinel strigă, chemându-l pe frate-său mai mare. Acesta sare din balcon de la etajul I şi îi bumbăceşte pe Cristinel şi pe Ştefănel:

   -Aşa vă trebuie, dacă săriţi la bătaie!

   Prevenită de vecine, mama lui Cristinel vine în goană şi îl trage de păr pe Florinel, dându-i pe deasupra şi câteva ”castane” în freză. Apoi zice înspre Cristinel şi Ştefănel:

   -Nu vă bateţi, mamă, că nu-i frumos!
   -Huooo, curvo! îi strigă fratele lui Florinel şi fuge la o distanţă convenabilă.
   -Las’ că te prind eu şi-ţi pun chelea pe băţ, strigă mama lui Cristinel.

   Fratele lui Florinel îi arată degetul mare printre arătător şi mijlociu.

   -Un golan ca şi tat-su, strigă madam Netcă de la 8.
   -Golanule! răcneşte şi mama lui Cristinel.

   -Cucoană! strigă dom’ Petrică, aplecându-se peste balcon. Nu suntem obligaţi să ascultăm răcnetele dumitale. Sunt oameni care vin obosiţi de la servici.
   -Daaa, de la serviciu. Ştim noi! De la pocheraş, nu de la servici, face mama lui Cristinel.
   -Corect! punctează madam Netcă.

   Lui dom’ Petrică îi piere piuitul:

   -Nu-i frumos aşa, dom’le! mai zice intrând în apartament.

   Între timp Florinel, miţuit de mama lui Cristinel, îl aduce în ajutor pe taică-său. Acesta, în maiou şi cu bătătorul de covoare sub braţ, vine cu paşi mari.

   -Ce ţi-i, cucuoană? Iar te mănâncă între picioare?
   -Golanuleee! Beţivanuleee! Să vină poliţiaaa! urlă mama lui Cristinel.
   -Corect! aprobă madam Netcă.

   Tatăl lui Florinel începe să-i cărăbănească pumni mamei lui Cristinel.

   -Săriiiţi, mă omoarăăă!
   -Taci dracului! Îşi rup gâtu’, tu-ţi morţii mă-tii! o ameninţă tatăl lui Florinel, pocnind-o în cap cu bătătorul de covoare.

   Tocmai în acest moment trece pe acolo un poliţist cu o mapă sub braţ.

   -Tu mergi cu mine la circă, se răsteşte poliţistul la tatăl lui Florinel şi ia bătătorul de covoare –  e corp delict!
   -Pe sufletul meu dacă am făcut ceva, dom’ comandant. Putoarea asta…
   -Gura! Tu eşti ăla care ai zis: ”Tu-vă-n cur de poliţari!”
   -Când?
   -Acu’ două zile.
   -Nu sunt eu, pe sufletul meu mă jur!
    -Hai, mergem la poliţie!
    -Mergem, dom’ şef. De ce să nu mergem? îşi oferă serviciile mama lui Cristinel.
    -Mergem, dom’ comandant, dacă aşa ordonaţi, da’ eu… putoarea asta…
    -Gura! La circă!
    -Corect! Jubilează madam Netcă.

    Poliţistul, mama lui Cristinel, tatăl lui Florinel în maiou şi o echipă de cetăţeni curioşi după ei pornesc spre circa de poliţie de peste şosea. În urma lor se face linişte în spatele blocului. Se aud iarăşi porumbeii giugiulindu-se pe bara de bătut covoare.
  
                                                *

   Văzând poliţistul şi puhoiul de lume după el, ţiganii de la rond, care în privinţa stupiturii eminesciene, mai trebuie spus vând ilicit ţigări, îşi închipuie că toţi aceştia vin să le administreze o corecţie populară, aşa că o rup la fugă, aruncând ţigările. Trecătorii se reped să le recupereze, bucuroşi de o asemenea pomană ţigănească. Două ţigăncuşe se desfac la bluzele înflorate, ca să scoată mai repede cartuşele de ţigări. Vatmanul de pe tramvaiul care vine în goană dinspre Centru îşi desprinde privirea de pe linie şi se uită după ţigăncuşe, mai bine zis după ţâţele zgâlţâite ale acestora. În acest moment un moşulică tare ramolit tocmai vrea să dea colţul, dar vede ca prin sită o pată de lumină: un anunţ! Interesat de prezumtivul anunţ, moşulică, aflându-se exact între cele două linii ale tramvaiului, îşi scoate ochelarii din tioc, îşi trage pe după urechi sârmele ce ţin loc de rame şi mai apucă să citească: ”Atenţie! Cur…”, după care dă colţul cu adevărat, fiind turtit de tramvai pe asfalt ca o bilă de aluat sub sucitorul unei gospodine. Se prăvăleşte în neant fără să mai afle finalul funestului anunţ: ”… bă periculoasă”.
                                               *

   Dacă blestemaţii de porumbei nu s-ar fi giugiulit pe bară, Cristinel nu s-ar mai fi fălit şi nici Florinel nu l-ar mai fi pocnit şi nu s-ar mai fi bătut amândoi cu pietre; dacă Cristinel n-ar fi primit vărguţa de Moş Nicolae, nu l-ar mai fi plesnit pe ăla mic, iar dacă beţivanul de căruţaş n-ar fi uitat biciuşca, Florinel nu l-ar fi cotonogit pe Cristinel; dacă fratele lui Florinel ar fi avut servici, ar fi mers la servici şi n-ar mai fi bumbăcit pe Cristinel şi pe Ştefănel, iar mama lui Cristinel n-ar mai fi flocăit pe Florinel şi dom’ Petrică nu s-ar mai fi băgat unde nu-i fierbe oala (ca şi madam Netcă, de altfel); dacă poliţistul n-ar fi trecut întâmplător pe acolo, gloata n-ar mai fi pornit spre Şosea, iar ţigăncile nu s-ar mai fi dezbumbat în grabă, iar vatmanul nu s-ar mai fi binoclat după ele, iar bietul moş ar fi putut citi în linişte anunţul: ”Atenţie! Curbă periculoasă.”

   Iată unde duce violenţa în familie şi în afara acesteia, oameni buni!

Curbă periculoasă

2 thoughts on “Curbă periculoasă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top