Să se audă Ulia ultimelor

de Cătălina Cadinoiu

Şi din butcă te-au culcat în living-room, Ulia.
Ţi-au pus cârjele pe umeri ca pe un soţ beat.
Te-au amăgit cu o Dunăre care te va înjura de mamă.
Să le spui oamenilor noştri că numele meu îşi caută sânul cu lapte.
Picioarele îşi caută mama.
Eu caut oul de lişiţă în care mama mea coace eternă eclere.

Ştiu, Ulia, tu vei muri pentru că pâinea nu va mai dospi pe lijancă
Ulia tu vei muri, la Galaţi fără stuful
pe care dimineaţa ştiai că eu l-am visat
Poezia mea este izvor de drept pentru pescarii
care plâng în faţa camerelor de filmat.
Poezia mea este un gard de lemn putrezit
într-un sânge care a refuzat cronicile.
Ulia, tu plângi acum la Galaţi
ca un pescar după lotcă
ca un pescar după fiu
ca un pescar după mamă
ca un pescar după întâia pereche de cizme de cauciuc.
Te-au smuls din gardul de stuf
cum m-au smuls pe mine din ghiolul nebun.

La Galaţi, ah, la Galaţi moare Ulia mea. Moare Stipan. Moare gardul de stuf.
Pentru ce te-au rupt din cer şi te-au vărsat în cadă?
Pentru ce te-au tăiat din stuf şi te-au sădit în ficus?
Te-au culcat din cuhne în living room.
Ţi-au dat berda jos şi ţi-au pus căciula omului de zăpadă
ca să râdă paţanii
care nu ştiu cum te va plânge Ivan
Ivan-crivăţul, Ivan-pescarul, Ivan-gardul de stuf.
Ulia, să le spui, puică, să le spui babo, să le spui, copilo
că ultimul stuf nu a încetat să bată!