occident & orient [7]
de Gorun Manolescu
Stcherbatsky Teodor (1986 – 1942) a fost un specialist rus în Budism. Fedor Ippolitovich Stcherbatski, care a semnat lucrările sale scrise în engleză „Th. Stcherbatsky”, s-a născut în Kielce, Polonia şi a murit în Borovoi, Kazakhstan. A studiat filologia şi ideologia la Universitatea din Saint Petersburg cu I. P. Minaev, poetica sanskrită în Vienna cu Georg Bühler, filosofia indiană în Berlin cu Hermann Jacobi şi logica sanskrită şi tibetană cu învăţaţi (pandiţi) in India şi lamaşi din Mongolia. Între 1900 şi 1941, Stcherbatsky a fost profesor la Universitatea din Saint Petersburg. Printre studenţii săi s-au regăsit O. O. Rozenberg, E. E. Obermiller şi A. I. Vostrikov. Academia Rusă de Ştiinţe l-a ales Membru Corespondent (1910) şi apoi Academinian (1918). A fost directorul Institutului de Cultură Budistă (1928–1930) şi şeful secţiunii Indo-Tibetane a Institutului de Studii Orientale. A sa Concepţie a Nirvanei budiste (1927), scrisă în engleză, a produs senzaţie în Occident. Au urmat cele două volume ale lucrării sale de bază Logica Budistă, scrisă, de asemenea, în engleză (1930 – 32) care a exercitat şi exercită o imensă influenţă în “Budologie”.
Stcherbatsky a rămas oarecum puţin cunoscut în Rusia. Însă fluenţa cu care vorbea Sanskrita şi Tibetana a căpătat admirația fără rezerve a lui Jawaharlal Nehru şi Rabindranath Tagore. Conform cu Debiprasad Chattopadhyaya, “Stcherbatsky ne-a ajutat pe noi indienii să descoperim propriul nostru trecut şi să restabilim adevărata perspectivă a moştenirii noastre filosofice.” În 2004 Enciclopedia Britanica l-a considerat drept “cea mai mare autoritate a Occidentului în filosofia budistă”. Cartea sa Logica Budistă a ocupat (şi continuă să ocupe) un loc de frunte în “Top Ten-ul” cărţilor în domeniu, fiind multiplu re-editată. La noi în ţară, deşi citată de Anton Dumitriu (Istoria Logicii) şi Sergiu AlGeorge (Limbă şi cultură în gândirea indiană) se observă că ea nu a fost studiată cu acribie. De altfel Sergiu AlGeorge, prin bunăvoinţa căruia am putut să-mi trag o copie xerox a cărţii pe care tocmai o adusese din India înaintea de a muri, spunea că avea în plan s-o aprofundeze având în vedere interesul său pentru o Logică a simbolurilor pe care se pregătea s-o elaboreze (a se vedea şi Arhaic şi universal unde pomeneşte despre o asemenea logică). Din păcate, acest proiect nu s-a mai putut materializa.
Mai trebuie menţionat că primul volum al Logicii budiste cuprinde o prezentare şi interpretare a autorului nu numai a acestei logici ca atare dar şi o încadrare a Budismului în diversele curente filosofice din India, punctând afinităţile cu unele dintre acestea şi îndepărtarea neta de altele. De asemenea, în acest volum, se prezintă şi unele paralele între doctrina Budistă şi anumite curente filosofice din Occident. În al doilea volum sunt prezentate traduceri în engleză din sanskrită şi tibetană a unor texte de bază ale Budismului. Printre care se află şi tratatul de bază al Logicii Budiste (Scurt tratat de logică al lui Dharmakirti cu comentariile lui Dharmamottara), Dharmakirti putând fi considerat un Aristotel al Budismului, iar tratatul său un echivalent al Organonului Stagiritului, dar clar diferit de acesta, însă la fel de «logic».
Reproduc mai jos o traducere, ce-mi aparţine, din Introducerea la vol. I (§1) al „Logicii Budiste”.
„INTRODUCERE
§1. Logica Budistă
Sub titlul de Logică budistă se înţelege un sistem de logică şi epistemologie creat în India în secolele VI – VII e. n. de către doi mari învățați Budişti, Maeştrii Dignāga şi Dharmakīrti. Literatura logică Budistă, insuficient cunoscută, care a pregătit creația celor doi maeştrii amintiţi, precum şi enorma literatură a comentatorilor care a urmat în toate ţările Budiste de nord, trebuie incluse în aceeaşi categorie (i.e. sistem de logică şi epistemologie Budist). El conţine, înainte de toate, o doctrină a formelor silogistice şi pentru acest fapt el poate fi denumit logic. O teorie asupra esenţei raţionamentului şi asupra inferenţei este în India, ca şi în Europa, un corolar natural pentru o teorie a silogismului.
Dar logica Budistă conţine mai mult. Ea conţine de asemenea o teorie a percepţiei sensibile, prin simţurile comune şi, îndeosebi, a celei „pure” care, acţionând în background-ul empiricului, prin „simţ interior”, poate percepe dincolo de ceea ce vedem, auzi, pipăi, gusta, mirosi; sau, mai precis, o teorie asupra percepţiei şi senzaţiei în cadrul întregului context al cunoaşterii, o teorie a siguranţei cunoaşterii noastre şi a realităţii lumii externe. Aceste probleme sunt în mod uzual tratate [în contextual nostru cultural] sub titlul de epistemologie [considerată, mai mult sau mai puţin, ca o disciplină aparte în raport cu logica]. Prin urmare este justificat să numim sistemul Budist un sistem logico-epistemic. El începe cu o teorie a senzaţiei drept un martor indubitabil al existenţei lumii exterioare. Continuă cu o teorie a coordonării între lumea exterioară şi reprezentarea ei ca o construcţie a modului prin care o înţelegem prin imagini şi concepte. Urmează o teorie a judecăţii [raţionamentului], a inferenţei şi a silogismului. În final se adaugă o teorie asupra artei de a aborda şi conduce disputele filosofice în public [retorica la noi]. Acest sistem îmbracă astfel întreaga arie a cunoaşterii umane începând cu senzaţiile şi terminând cu aparatul complicat al dezbaterii publice.
Budiştii înşişi numesc această ştiinţă a lor o doctrină a surselor adevăratei cunoaşteri sau o doctrină a raţionamentului logic sau, mai simplu, o investigaţie a adevăratei cunoaşteri. Ea este o doctrină a adevărului şi erorii [nu numai «logice»].
În intenţia promotorilor săi sistemul nu a avut aparent nici o legătură specială cu Budismul ca religie, i.e., ca învăţătură în sensul realizării Salvării. El pretinde a fi o logică naturală şi generală a gândirii umane. Totuşi el pretinde a fi de asemenea un mod critic de a privi această gândire. Entităţile a căror existenţă nu este suficient garantată de legile logicii sunt clar rejectate şi, din acest punct de vedre, logica Budistă păstrează numai idea de la care începe Budismul. El neagă existenţa unui Dumnezeu, a unui Suflet, a Eternităţii. El nu admite nimic altceva decât curgerea neîncetată a evenimentelor şi topirea lor finală/eternă în Nirvana. Realitatea pentru Budişti este cinetică, ne statică [şi nu statică precum a noastră], dar logică. Ultimul scop al logicii Budiste este de a explica relaţia dintre realitatea mişcătoare şi constructele statice ale gândirii. Ea este opusă logicii altor curente din India cu ar fi cea a Realiştilor, a logicii şcolilor Nyaya, Vaiseşika şi Mimamsa pentru care realitatea este statică şi adecvată conceptelor gândirii [aşa cum se întâmplă şi în logica clasică occidentală plecând de la Organonul aristotelic].”