Un scriitor Steampunk desăvârşit: G. D. Falksen

de Alina Roşu/ G. D. Falksen
traducere în limba română de Alina Roşu

    Mr. G. D. Falksen este scriitor şi cercetător istoric. Lucrările lui literare includ o mare varitetate de genuri printre care lucrări istorice, steampunk, SF şi fantasy, horror, noir şi spy-fi. Din punct de vedere academic, domeniul lui de studiu are în vedere în principal secolele al XIX-lea şi al XX-lea, în special istoria tehnologiei şi impactul acesteia asupra societăţii. Lucrările lui literare au apărut în Steampunk Tales (www.steampunktales.com/issue_1.html), The Willows Magazine şi Steampunk Magazine; lucrări cu caracter non-literar au apărut în Egophobia şi The Chap şi Marie Claire Italia. A apărut de asemenea în The New York Times, The San Francisco Chronicle, Hartford Courant şi alte câteva publicaţii americane şi de asemenea la MTV.

    Mr. Falksen lucrează momentan la un roman a cărui acţiune este situată în  spaţiul creat de el,  Oraşele de Ether, carte care este reprezentată de agenţia Dystel & Goderich Literary Management agency şi care urmează să apară la Dragoncon, în Atlanta, Georgia, SUA, anul acesta. A ţinut de asemenea numeroase prelegeri despre genul steampunk şi subcultura  asociată acestuia la diverse convenţii şi va continua să facă acest lucru şi în viitor.   

[GD Falksen © 2008, photo by Tarilyn Quinn] 

    În perioada preliminară interviului, Mr. Falksen mi-a oferit cu generozitate câteva note orientative referitoare la evoluţia fenomenului steampunk. Le ofer integral cititorilor noştri alături de o invitaţie deschisă la un dialog amănunţit cu el în paginile Egophobia.

[Alina Roşu]

    Dacă steampunk-ul este numai unul din multele genuri în care scriu, totuşi datorită lucrărilor cu caracter steampunk mi s-a acordat o atenţie deosebită în ultimul timp. În special pentru că acesta se intersectează de minune cu domeniul meu de studiu academic. Pe lângă scrierea de povestiri steampunk, mă preocupă în mod deosebit conexiunile dintre literatura steampunk şi faptele istorice, acest lucru fiind probabil rezultatul interesului meu pentru tehnologia secolului al XIX-lea. Am fost întotdeauna fascinat de paralele dintre societatea modernă şi societatea secolului al XIX-lea. Deşi unele norme culturale sunt diferite, există totuşi asemănări incredibile. Epoca industrială a dus la dezvoltarea vieţii de birou, transportului în masă, a mass media, dezvoltarea deplină a clasei de mijloc, şi alte nenumărate aspecte ale vieţii pe care lumea occidentală le ia drept bune. În multe privinţe, singura diferenţă reală dintre societatea steampunk (care transpune lumea modernă din prisma victoriană) şi epoca istorică a aburului este nivelul de dezvoltare al tehnologiei pe care o foloseşte; dar în realitate, în ceea ce priveşte structura socială, multe dintre lucrurile pe care o societate steampunk le-ar imita din societatea noastră s-au întâmplat deja din punct de vedere istoric.

    Am urmărit evoluţia subculturii steampunk încă de la apariţia acesteia pe la începutul anilor 2000 şi trebuie să mărturisesc că o găsesc extrem de fascinantă. Interesul meu iniţial a rezultat din combinaţia legăturii mele cu genul steampunk, cunoştinţele mele academice referitoare la tehnologia epocii aburului şi pasiunea mea pentru stilurile vestimentare care alcătuiesc coloana vertebrală a modei steampunk. Mi-a făcut plăcere să urmăresc creşterea comunităţii steampunk online în locuri precum Steamfashion pe Livejournal (http://community.livejournal.com/steamfashion/profile). Ca o paranteză, Steamfashion este locul unde am postat câteva prelegeri bazate pe imagini despre intersecţia dintre steampunk ca gen şi ca estetică şi epoca istorică victoriană (http://squirrelmadness.livejournal.com/). 

    Unul dintre lucrurile cele mai minunate referitoare la neo-vintage este faptul că este atât de incredibil de diversificat. În mod natural, fundalul obişnuit pe care oamenii îl asociază cu steampunk este Anglia victoriană, în cea de-a doua parte sau chiar ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Acest lucru nu este surprizător şi victorienii sunt cu siguranţă un exemplu de frunte de „material steampunk de referinţă”, dar steampunk-ul se inspiră cu uşurinţă din istoria unui întreg secol, de la sfârşitul războaielor napoleoniene până la Primul Război Mondial, şi poate cuprinde chiar totalitatea culturilor lumii. Societăţile industriale ale secolului al XIX-lea au fost fascinate de numeroasele culturi non-industriale pe care le-au întâlnit  şi în schimb mare parte a lumii non-industrializate a fost afectată în timpul acestei perioade de amestecul de binecuvântare şi blestem al „modernizării” (care foarte adesea era mai degrabă spre beneficiul naţiunilor colonizatoare decât al celor colonizate). Pentru că steampunk-ul imaginează o lume în care tehnologia epocii aburului este chiar mai avansată şi mai răspândită, ne putem imagina chiar că aproape orice modă sau curent artistic din lumea acelei epocii ar fi putut fi amestecat cu celelalte şi chiar refăcut sub o nouă formă prin introducerea tehnologiei avansate a aburului. Ideea de rochii aristocratice victoriene făcute din brocart sau mătase japoneză nu e  numai o frumoasă imagine la care să ne gândim, ci şi o posibilitate foarte reală pentru tipul de lume pe care steampunk-ul îl închipuie.

    O parte a frumuseţii steampunk-ului ca  subcultură este faptul că se inspiră din epoca victoriană, perioadă când lucrurile erau făcute în aşa fel încât să reziste, să arate bine şi să fie unice. Poate că este o ironie că îmbrăcămintea pe care o considerăm noi acum elegantă, costumul din trei piese sau chiar din două piese, este un exemplu de îmbrăcăminte casual victoriană (şi de aici, îmbrăcămintea casual steampunk). Ideea de tricou şi de jeans combo este imposibil de conceput în moda steampunk, chiar şi în contextul de muncă; ideea de computere aruncate la gunoi după folosire pentru a fi înlocuite cu altele identice şi de celulare proiectate astfel încât să se demodeze rapid sunt practic imposibil de conceput pentru mentalitatea  victoriană.

    În acelaşi timp meşteşugul steampunk combină pasiunea pentru avantajele producţiei mecanizate şi chiar ale producţiei în masă cu respect faţă de meşteşugurile profesionale (foarte diferite de mentalitatea de amator pasionat a secolului al XX-lea, care respinge munca grea şi calitatea înaltă a meşteşugului în favoarea bunurilor făcute în casă care sunt „suficient de bune” mai degrabă decât „pe cât de bune posibil”). Faptul că acest curent readuce în atenţie bunurile care sunt făcute în mod profesionist, care beneficiază atât de avantajele artei meşteşugăreşti, cât şi de cele ale tehnologiei şi care sunt făcute în aşa fel încât să dureze şi să arate bine este un lucru pe care eu personal îl apreciez foarte mult. Cred cu tărie că dacă cineva doreşte să facă un lucru poate măcar să îi acorde timpul şi să depună efortul de a-l face bine, iar aceasta este cu siguranţă o perspectivă împărtăşită de oamenii secolului al XIX-lea.

    Consider că apariţia subculturii neo-vintage are loc într-un moment critic pentru societate. Suntem deja deziluzionaţi de societatea consumeristă şi de cultul pentru casual. Oamenii încep să vrea ca istoria să aibă un rol în literatura şi în fantezia lor. Şi în acelaşi timp, majoritatea societăţii se în dreaptă în aceeaşi direcţie pe cont propriu, către o estetică neo-vintage care îmbrăţişează epocile victoriană şi edwardiană în ceea ce priveşte moda şi inspiraţia vizuală. De vreme ce majoritatea îşi dau seama de această subcultură şi ambele se mişcă în direcţii paralele, tot mai mulţi oameni interesaţi de acest gen şi de această subcultură devin conştienţi de faptul că există o comunitate de oameni cu aceeaşi mentalitate cărora li se pot alătura. Personal, consider că acesta este un lucru foarte bun, pentru că reuneşte din ce în ce mai mulţi oameni cu interese comune din lumea întreagă. Mi se pare de neconceput ca un adevărat admirator al genului steampunk sau al mişcării neo-vintage să vrea să nege altcuiva şansa de  a cerceta tot ceea ce acest gen şi comunitatea dezvoltată în jurul lui are de oferit.

    Un ultim lucru pe care îl găsesc uimitor referitor la întreg curentul neo-vintage este faptul că este (aproape în mod ironic) un act de protest al tinerei generaţii. Desigur, majoritatea oamenilor nu îşi dau seama la prima vedere de acest lucru pentru că această subcultură este foarte formală, foarte structurată, foarte politicoasă şi aproape că pare a fi antiteza a ceea ce societatea modernă defineşte ca fiind „protestatar”. Este de fapt un protest împotriva protestului. Generaţia precedentă s-a angajat în propriul act de protest al tinerilor generaţii împotriva societăţii formale, a manierelor complicate şi a esteticii minuţioase a părinţilor lor şi făcând acest lucru au creat ceea ce mie îmi place să numesc „cultul pentru casual”, o mentalitate culturală care obligă oamenii să se îmbrace informal pentru simplul motiv că vor să se integreze. Dacă ţinuta tricou şi jeans era odată un semn al eliberării, acum a devenit un simbol al oprimării sociale într-o lume în care costumul şi cravata sunt privite ca fiind ciudate şi neobişnuite în afara locului de muncă. Entuziaştii steampunk şi neo-vintage resping acest tip de societate şi de modă. Ei se bucură de hainele complicate, se bucură de lucrurile frumoase, de politeţe şi de serate, se bucură de forma şi funcţia societăţii victoriene. Şi prin plasarea acestor valori în fruntea subculturii lor, ei protestează în mod deschis împotriva unei lumi care i-ar categorisi ca fiind eretici pentru simplul fapt de a îndrăzni să se gândească măcar să poarte costum cu vestă sau o rochie de zi atrăgătoare doar pentru a se duce până la magazin.  Dacă nu toţi cei care fac parte din această subcultură au un interes filosofic pentru această „mişcare”, cei care îşi dau seama că a „protesta” în maniera culturilor alternative ale sfârşitului de secol al XX-lea (fie ei hippies sau hipsters, beatniks sau grunge rockers) este pur şi simplu o altă formă de conformism. Subcultura oferă oamenilor de toate vârstele posibilitatea de a se angaja într-o adevărată revoluţionare a esteticii şi  a filosofiei, prin respingerea părerilor majorităţii în privinţa a ceea ce „protestul” este cu adevărat.

    ***

    Pentru a citi articolul precedent scris de Mr. Falksen pentru Egophobia,  vă rugăm să apăsaţi aici.

    Puteţi de asemenea vizita website-ul lui sau, pentru întrebări suplimentare îi puteţi scrie la adresa de email: gdfalksen@gmail.com.

for the English version click here