traducere & adaptare: Monica Manolachi
John Agard este un poet născut în Guyana în 1949. Înainte de a se muta în Marea Britanie în 1977, a lucrat ca jurnalist și a publicat două volume de poezie în Georgetown. John Agard scrie o poezie solară, tandră, dar și de o satiră fină, care, dacă nu smulge câte un zâmbet, cel puțin pune serios pe gânduri când vine vorba de diferențe culturale. Atent la schimbările sociale, notează concis atât verva, cât și crizele, recurge la mitologie, dar și la observația cotidiană, combină uneori imaginația luxuriantă cu ritmul și rima, într-un limbaj accesibil. În colecțiile sale ne vom întâlni cu rebelul care întoarce toate vorbele pe dos, fie că poartă numele vestitului păianjen Anancy, cunoscut personaj povestitor cu genealogie africană, fie că la aeroport arată un pașaport cu numele Limbo Dancer, vorbind în limba păsărilor, fie că se urcă în amvonul catedralei, luându-i la întrebări pe sfinți și scormonind prin noianul de prejudecăți. Totul pentru o dreptate greu de câștigat altfel. Creația sa, inclusiv cea pentru copii, este o poezie cu sare. Aviz celor care țin regim. A câștigat mai multe premii pentru poezie, ultimul dintre ele fiind Medalia de aur a Reginei în 2012. Locuiește în Sussex, împreună cu poeta Grace Nichols. Poeziile de mai jos sunt traduse din antologia Alternative Anthem (Imn alternativ), apărută în 2009 și dedicată mamei sale, Anna DeSouza.
Să vorbim cu plantele
Vorbiți mereu cu plantele.
Stați și priviți-le cum înfloresc.
Bun sfat. Desigur, presupunem
că toate plantele vorbesc limba engleză.
Vorbiți-le rar, priviți-le cum se deschid.
La nevoie, strigați pe silabe.
Au urechiușe ca niște vase pregătite
pentru a li se turna vocalele reginei.
Nu contează dacă-i trandafir japonez
sau violetă africană.
Și mai bine, recitați-le niște versuri în engleză.
Atunci să vedeți abundență la îndemână!
Așa că i-am vorbit rododendronului meu ofilit
întocmai ca un expert de la Oxford.
Mai rău s-a ofilit. Cât despre arbustul meu veștejit,
de când îi vorbesc, atrage și mai mulți trântori.
O, plantelor, ce vă ajută oare pe voi să creșteți?
Mă uit la ce patio are vecinul meu imigrant
cu un fel de invidie disimulată.
Spuneți-mi, doriți să vă vorbesc în punjabi?
Ce crede Anancy despre ospitalitate
Fie ca inima
să fie o colibă din stuf
acoperită cu iubire
deschisă pentru vizitatori
de jos
și de deasupra
iar când un străin
vine la ușă
chiar dacă nu este
loc pe podeaua inimii
ca să-i întinzi
o saltea de dormit
amintește-ți să-i spui
(pentru orice eventualitate)
să-i spui călătorului cu talie subțire
la despărțire
Revino, prietene,
ești binevenit
în colțul
tavanului meu
și îți dau
și musca
din cana mea.
Rețetă pentru tigaie
Mai întâi violați un popor
lăsați-l să mocnească vreo câteva secole
aduceți amintirile la punctul de fierbere
înfășurați glasul tobei în folie de aluminiu
adăugați un strop de durere
în torențiala de furie
înăbușiți toba
apoi amestecați spițe genealogice diferite
la foc mic
urmăriți cum crește febra
până când energia va exploda
cu sete de ritm
tăiați bambus și lăsați-l să se zvinte
bateți bine în disperare
amestecați sunetul din coșul de gunoi
zdrobiți o mână de biscuiți la cutie
acoperiți totul într-o zonă de cocioabe
și lăsați amestecul deoparte
când va fi gata va exploda
Sfântul Mihail
Ce problemă încurcată:
cântărirea sufletelor!
Mai ales când demonii
încearcă totul ca să încline
sensibila balanță.
Totuși, cineva trebuie să o încline.
Și cine îndrăznește să conteste perfecțiunea
metricii tale angelice
care lasă totul la întâmplare?
Aș vrea și eu să știu, Sfinte Mihail,
ce atârnă mai greu, răsăritul sau înserarea?
Pana căzută sau petala?
Cum poți compara
aureola cu umbra –
Vreau să spun, kil la kil?
În talerul de cântar, cum ai măsurat
sufletul de femeie și pe cel de bărbat?
Nu te invidiez, Sfinte Mihail.
Nici un zarzavagiu n-ar încerca ce faci tu acolo sus,
nici măcar pentru niște parai în plus.
Avertisment pentru toți asceții
Există draci
în fasole.
Regele palmierilor
Pencă vin din Indiile de Vest
unii oameni din Anglia au impresia
că sunt expert în palmieri
Fincă nu vreau să rup legătura
cu rădăcinile mele (știți ce vreau să spun, nu?)
ori să-i dezamăgesc pe hămesiții ăștia după cultură
zâmbesc și io frumos așa ca o briză marină
și le zic
ce specimen
vă interesează
fincă stați de vorbă
chiar cu cine trebuie
io sunt regele palmierilor
cunosc istoria palmierilor
ca în palmă
De fapt mi-au îngropat ombilicul
sub un palmier
Dacă vi se pare că regina poate face cu mâna
încă n-ați văzut
ce poate face Roystonea Regia
– care e palmierul regal –
cu o coroană de frunze
unduindu-se calm calm
peste covorul albastru din Caraibe
a cărui înălțime regală are peste 30 de metri
Dar să trecem la treabă
Spuneți-mi ce doriți să știți
Cât de înalt crește un palmier?
Care-i cea mai mare nucă de cocos
pe care am văzut-o vreodată?
Care-i lungimea medie a unei frunze?
Să nu credeți că voi fi succint
fincă istoria palmierului
e o istorie foarte lungă
Totuși de ce vă interesează așa de mult
lungimea și circumferința?
Treburi din astea obișnuite
care nu ating esența
misterului din palmier…
Lucruri care nu prind
la un istoric al palmierilor ca mine
Dacă insistați pe statistică
de ce nu veniți
cu un pic de profunditate matematică?
Întrebați-mă ceva mai greu
cum ar fi: dacă unui turist american cu o cameră foto
îi ia 9 minute să urce în cocotier
cât îi va lua unui turist englez fără cameră foto
să urce în același cocotier?
Cam asta-i problema domnule
Așa înțeleg eu greutatea
Dacă 6 pălării de paie
și vreo 6 bikini
se înmulțesc cu același număr de cocotieri
și dau o carte poștală
de câți kilometri pătrați de pălării de paie
este nevoie ca să ridici o industrie de turism?
Aflați soluția
și uite așa vine revoluția
Dar înainte de a spune ceva
dați-i voie regelui palmierilor
să vă mai aducă la cunoștință
cum că ar vrea răspunsul în format metric
să rimeze cumva cu tropic
și bineînțeles să sune mai exotic
One thought on “poeme de John Agard [I]”