Florin Pîtea: O introducere în opera lui Liviu Radu

(ghidul cititorului de fantastic)

de Oliviu Crâznic

 

Florin [Corneliu] Pîtea (n. 1971) este scriitor (Necropolis, 2001; An/Organic, 2004; Gangland, 2006; Anul terminal, 2012) multipremiat („ARSFan”, „Vladimir Colin” ș.a.), critic literar (An Introduction to 20th Century British and American Fiction, 2008; Art Wasn’t Quite Crime – the Context, Themes and Consequences of (Post)Cyberpunk Fiction, 2010), traducător, realizator de emisiuni TV (Deschide cartea!, în colaborare cu Alexandru Mironov; Ce citim astăzi?), publicist și, nu în ultimul rând, lector universitar,  doctor „summa cum laudae” în filologie engleză.

Raportat la teoria literară, O introducere în opera lui Liviu Radu (Editura Millennium Books, 2014) este o lucrare aparţinând stilului funcţional publicistic, genului literar istoric, speciei literare (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) a monografiei bibliografice.

Monografia oferă o privire de ansamblu asupra operei unuia dintre cei mai importanți scriitori contemporani (a se vedea, în acest sens, și Oliviu Crâznic, Liviu Radu, un scriitor prolific şi complet, în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice Anticipația nr. 5/2013, Editura Nemira), creația lui Liviu Radu fiind analizată și etichetată din mai multe perspective: cronologic, cantitativ, calitativ, tematic, stilistic, universal valoric.

Nu mai puțin de douăzeci și una de cronici de carte, dedicate volumelor publicate de Liviu Radu de-a lungul carierei sale (până în momentul finalizării monografiei, desigur), oferă cititorului posibilitatea de a se familiariza cu personaje și cu subiecte remarcabile: Trip-Tic (1999), Spre Ierusalim! și Constanța 1919 (2000), Manipularea maselor – Cazuri celebre din ultimul mileniu (2003), Opțiunea [ciclul romanesc Glia], Spaime și Babel (2004), Cifrele sunt reci, numerele-s calde (2006), Waldemar [tetralogia Waldemar] (2007), Blocul câș [tetralogia Waldemar] și Povestiri fantastice (2008), O după-amiază cu bere și zâne [tetralogia Waldemar] (2009), Modificatorii, Ghicit de seară – 77 de povestiri foarte scurte și Lumea lui Waldemar [tetralogia Waldemar, integrală] (2010), Singur pe Ormuza și Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade (2011), Vânzoleli nocturne [tetralogia Waldemar] și Armata moliilor [ciclul romanesc Glia, trilogia Taravik] (2012), La galop prin piramidă [ciclul romanesc Glia, trilogia Taravik] (2013), Golem, golem și alte povestiri fantastice (2014).

Un amplu interviu, intitulat Chestionar pentru modificatorii opțiunii, în cadrul căruia Florin Pîtea și Liviu Radu comentează, cu har, fiecare operă în parte, aduce volumului un plus de valoare incontestabil.

Fără a intra în detalii cu privire la cele de mai sus (lăsăm cititorului plăcerea să afle respectivele detalii, parcurgând cartea), găsim de cuviință a menționa aici că, ulterior finalizării monografiei, Liviu Radu a mai publicat Înfruntarea nemuritorilor [ciclul romanesc Glia, trilogia Taravik] (2014) și Între cer și pământ (2015) și că, în ceea ce ne privește, considerăm Opțiunea drept cea mai valoroasă operă a îndrăgitului scriitor (a se vedea, în acest sens, și Oliviu Crâznic, Liviu Radu: Glia, în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice Anticipația nr. 29/2015, Editura Nemira).

În încheiere, precizăm că O introducere în opera lui Liviu Radu nu se adresează mediului academic, motiv pentru care autorul a preferat un stil simplu, concis și clar, accesibil publicului larg. Fără îndoială însă, monografia în cauză reprezintă un instrument de lucru extrem de util pentru orice teoretician, critic sau istoric literar preocupat de literatura fantastică românească, și un excelent ghid de lectură pentru cititorul împătimit.

 

*

 

Despre autorul rubricii:

 

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; fotografie realizată de Mihaela Nazarie) este scriitor de literatură fantastică, publicist şi consilier juridic. În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea), declarat de M. Pricăjan (în revista culturală Familia) „Momentul Walpole în literatura română”. Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, dintre care amintim PREMIUL GALILEO 2011 pentru Cel mai bun volum al anului 2010 şi Premiul Societăţii Europene de Science Fiction, ENCOURAGEMENT AWARD EUROCON 2012. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane, precum George R.R. Martin, Paolo Bacigalupi sau Ian R. MacLeod. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă, unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă. Este unul dintre lectorii Atelierului de scriere creativă SF&Fantasy organizat de Revista de povestiri în colaborare cu Bookblog și este invitat anual să vorbească studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București despre Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. XIX: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală.

 

„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!”
[Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012]

Florin Pîtea: O introducere în opera lui Liviu Radu

One thought on “Florin Pîtea: O introducere în opera lui Liviu Radu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top