(egoRainbow)
traducere & prezentare: Monica Manolachi
Grace Nichols este cea mai cunoscută poetă contemporană britanică originară din Caraibe. S-a născut într-un sat din Guyana în anul 1950. Înainte de a emigra în Marea Britanie, împreună cu soțul său, poetul John Agard, a lucrat ca profesoară și jurnalistă în țara natală. Versurile sale evocă ritmuri, teme și simboluri specifice culturii caraibe, cu influențe din folclorul guyanez, amerindian și african, dar și din cultura europeană, ale cărei valori sunt puse sistematic sub semnul întrebării. În aproape toate colecțiile de poezie semnate de Grace Nichols se pot identifica diverse aspecte cheie ale feminității caraibe: apropierea de mediul natural, înclinația spre muzicalitate și oralitate, diversitatea culturală, spiritul deschis, sacralitatea devenirii în ciuda traumei culturale din perioada colonială etc. Extrase și traduse din volumul său de debut, I is a long-memoried woman, apărut în 1983 și răsplătit cu Premiul Comunității Britanice, versurile de mai jos exprimă, printre altele, frânturi de istorie personală pe fondul marii istorii, cu ecouri ce amintesc de Drumul Sclavilor (Middle Passage), de negoțul transatlantic cu sclavi început în sec. al XVI-lea și abolit abia la mijlocul sec. al XIX-lea.
Laudă
Peste tot îi aud șoptind
pe tonuri sparte de melancolie
voci îmboldite de briza mării
străfulgerându-mă ca durerile de cap
cadențe ca vioaiele
parabole ale morților
Da sufletele
Da sufletele
Da sufletele
prinse în uitare
pe Drumul Sclavilor
cei ce au murit
care nu au murit
cei ce dorm
care nu dorm
cei neliniștiți
acei sinucigași
care sar…
cei mai triști
dintre toți cei care se zvârcolesc
și gem
cu fiecare biciuire a spumei
de mare
Peste tot îi aud șoptind
pe tonuri sparte de melancolie
voci îmboldite de briza mării
străfulgerându-mă ca durerile de cap
Cadențe ca vioaiele
parabole ale morților
Da sufletele
Da sufletele
Da sufletele
prinse în uitare
pe Drumul Sclavilor
Cum aș putea să laud numele lor?
Ce dans întru jelire aș putea dansa?
Dayadu, Ishiodu, Anamadi
v-ați aruncat înnebuniți
în apele destinului
Kobidja, Nwasobi, Okolie
v-ați înghițit limbile
reci și nemișcate pe lanțuri
Cum aș putea să laud numele voastre?
Ce dans întru jelire v-aș putea dansa?
Pată
Dar am fost furată de bărbați
cu pielea de aceeași culoare ca a mea
dusă departe de bărbați ale căror călcâie
deveniseră copite
ale căror mâini deveniseră gheare
m-au pus la pământ
pe cărarea
întunericului
Dar am fost vândută de bărbați
cu pielea de aceeași culoare ca a mea
vândută ca pe o găină ca pe o capră
ca un sac cu mieji am fost
vândută
pe mărgele pe tigăi
pe zorzoane?
Nu nu e ușor să uiți
ceea ce refuzi să-ți aduci aminte
Zilnic îmi spăl pata
trădării de pe gură
…protestau ca niște fantome
Aseară am avut un vis
groaznic
am visat cum niște zei mă forțau
să beau sânge din craniul tatălui meu
mă forțau să mănânc pământ
Și când am încercat să fug șefii de trib
și bătrânii au venit după mine
protestau ca niște fantome
În vis îmi vedeam chipul
sălbatic și pământiu de la teroare
Ce speranță să am dacă vârstnicii
se întorc în vis împotriva mea
O văd pe bătrâna uscățivă
cum se sprijină în sapă
chinuită și tremurând ca o insectă
schilodită
Mă uit la pielea ei distrusă, la dungile
de putregai unde biciul a lovit
greu
Îi văd degetul lipsă de la picior, osul
șoldului ieșit în momentul în care
s-a prăbușit
O văd pe bătrâna uscățivă
cum se sprijină în sapă
chinuită și tremurând ca o insectă
schilodită
Îi văd prăpastia din ochi
Aud cum îi zornăie oasele cum râde
încât mă trec fiori pe șira spinării
Odinioară și ea a fost femeie
înveșmântată
în cea mai frumoasă și feminină
piele ușor strălucitoare
de la uleiuri cu sâni care dădeau țâță
vântului
Ca Anansi
Eram păienjenița Ashanti
femeia cu tezaur
de vise
tenace
opalescentă
cu ochi întunecați
neclintiți
așteptam
cu o furie enormă
și pură
atunci ai venit
ca Anansi
ai venit
calm și viclean
ca un nebun
nici pe departe
ceea ce mă așteptam să fii
zornăiau clopoței
de brâul tău subțire
un flaut împodobit
aveai mărgele și pene
prinse la tichie
și am râs de tine
Cu șiragul de mătănii
Neiertătoare precum cursul justiției
de neșters precum cicatricile și soarta
sunt aici
o femeie… cu toate viețile mele
întinse ca mătăniile pe ață
înaintea mea
Ceea ce caut nu este
favoare sau milă
nu caut respect ori protecție
fericire de-o clipă sau puritate
ci
forța de a fi ceea ce sunt / o femeie
trasându-și viitorul / o femeie
cu șiragul de mătănii în mână
Epilog
Am trecut oceanul
limba mi-am pierdut
din vechiul cotor
alta mi-a crescut
One thought on “poeme de Grace Nichols”