Serile Yalom

de Ștefan Bolea

I Serile Yalom

Organizate de librăria Cărturești, ATU Consulting și HUMANCO, cele trei seri dedicate psihoterapeutului existențialist Irvin D. Yalom au strâns un public numeros la Cluj. Datorită numărului mare de participanți, evenimentul a fost mutat de la Iulius Mall la Platinia, unde s-au adunat în jur de 200 de persoane interesate. Gândite ca evenimente interdisciplinare, pentru că existențialismul este un curent care s-a concretizat în mai multe discipline – fiind uneori mai elocvent în literatură decât în filosofie –,  cele trei conferințe interactive dedicate lui Yalom au fost ținute de doi psihoterapeuți (Liana Don și Paul Chetreanu), un biolog (Alexandru Stermin) și un filosof (Ștefan Bolea).

 

Liana Don, psihiatru, psihoterapeut, formator în psihoterapie pozitivă, a îndreptat dezbaterea legată de subiectul primei seri (libertatea) pe distincția dintre libertate (responsabilă, din punct de vedere existențial) și facticitate. În cea de-a doua seară, pornind de la o altă distincție, cea dintre singurătate și solitudine (altfel spus, dintre lonely și alone), Liana Don a abordat subiectul umbrei jungiene – care corespunde aproximativ id-ului freudian – și al antitezei dintre identitate și alteritate. „Infernul sunt ceilalți”, sloganul lui Sartre din Cu ușile închise, amintit de Liana, pare să indice preferința acesteia către solitudinea care împlinește, către identitatea cu un nucleu puternic, impermeabilă la valurile de post-structuralism „schizoid” și „deleuzian”. Paul Chetreanu, psihoterapeut, poet, filosof și fost mare baschetbalist (a participat și la All Star Game), cunoscut pentru stilul său defensiv agresiv, asemănător cu cel al lui Dennis Rodman, a fost moderatorul conferințelor. Îmi amintesc cu plăcere de incursiunile sale în filosofia lui Nietzsche (prin intermediul celebrului roman al lui Yalom), în fenomenologia heideggeriană (ne gândim la Geworfenheit), în teoria temporalității husserliene și mai ales de exercițiul hipnotic din ultima întâlnire dedicată morții, dacă e să refuzăm limbajul eufemistic.

Sincer să fiu, Alexandru Stermin era probabil singurul om de știință prezent printre noi. Pentru că filosofia oscilează între știință, religie și literatură – pe când psihologia nu poate avea un statut de știință, atâta vreme cât nu definește precis psyche-le și cât nu cunoaște – prin neuroimagistică de pildă ­– cauza precisă a nebuniei. Or, psihoterapia, care se bazează pe empatie, compasiune (a recunoaște propria esență în celălalt) și pe un soi de dialog între suflete ori relevarea unui adevăr ascuns, îmi pare mai apropiată de magie. Îți trebuie nu numai pregătire clinică pentru a deveni terapeut, ci un miros extrem de fin (o intuiție specială) și capacitatea de a nu te minți niciodată pe tine. Alexandru Stermin, un biolog excelent, care se formează și ca terapeut și care plănuiește un doctorat în filosofie, a demontat câteva din miturile existențialismului privind libertatea, autenticitatea, singurătatea și moartea imanentă vieții, ghidându-ne spre „principiul realității” biologice, de care uităm atât de des în speculațiile noastre. Cât despre autorul acestor rânduri, vreau doar să spun că am simțit o mare nevoie de existențialism (ca psihologie și filosofie practică) în rândul publicului și că aș vrea să le reamintesc celor interesați de acest curent ideea din Ikiru al lui Kurosawa: „Lăcomia nu este un viciu, mai ales lăcomia de viață”. În partea secundă a editorialului, voi reaminti câteva reflecții legate de ostracizare cu aplicare directă pe homosexualitate și familie tradițională din cadrul serilor Yalom.

Prima seară Yalom (video integral)

II Homosexualitate & familie tradițională

Referindu-ne la ostracizare din perspectivă jungiană, cel care are o persona deficientă va fi ținta proiecțiilor generale (exemplul țapului ispășitor). Cel care are mai puțină mască este cel care minte cel mai puțin. Ne amintim de distincția lui Sanford dintre Jekyll (persona) și Hyde (umbra). În ochii lui Dumnezeu, Hyde (personajul negativ) este mai autentic, pentru că Jekyll, cu falsitatea lui, este un mort viu, un cadavru neputrezit.

După Jung, umbra este încărcată afectiv. Atunci când urâm pe cineva intens, urâm o parte din noi pe care o proiectăm în celălalt. Astfel, cel care este violent homofob, se confruntă cu propria homosexualitate refulată. De asemenea, cel care este violent anticreștin, se confruntă cu propriul creștinism neconsumat. Sfârșitul lui Nietzsche e hristic. Îmbrățișează un cal biciuit în Piazza Carlo Alberto din Torino: se prosternează în fața inferiorului, a măruntului, a celui dezavantajat.

După Freud, toți suntem de la natură bisexuali. Mai mult, în orice prietenie intervine un element homoerotic: ne selectăm de multe ori prietenii pe criterii estetice. Revenind la concepția jungiană asupra umbrei, violența față de celălalt, este un simptom al războiului cu mine însumi. Tratându-l pe celălalt cu blândețe, ne vindecăm pe noi înșine.

Referindu-ne la familia tradițională…

Tradiția ne-a învățat

• să ardem oameni pe rug;
• să spânzurăm vrăjitoare;
• că nu există nici o tangență între maimuță și om;
• că femeile sunt inferioare bărbaților;
• că proletarii au porniri criminale;
• că rasa albă merită să domine pământul;
• că soarele se învârte în jurul planetei noastre;
• că bătaia e ruptă din rai.

Or tradiția trebuie amendată, altfel am fi rămas și azi sub nivelul ei.

Jean Genet susținea că familia e prima celulă criminală. N-aș merge atât de departe, dar familia poate fi caracterizată ca un soi de egoism în 2, 3, 4 etc., cum arată Mill. Și trebuie să transcendem cândva cătușa familială. Pe de altă parte, familia poate să sufoce dezvoltarea individuală. Dacă sunt produsul genelor părinților mei, nu trebuie să fiu și produsul deciziilor părinților mei.

Mai mult, în discuția privind referendumul se tot amintea de Adam și Eva. Nu era nimic tradițional în mariajul primilor oameni. Ne putem imagina un threesome cu Adam, Eva și Șarpele (venerat de ofiți) sau chiar un foursome cu Lilith, mama lui Cain, după anumite evanghelii apocrife. Deci n-aș zice chiar fuck tradition – deși e o opțiune serioasă –, dar nici nu mă pot înclina în fața unei tradiții a urii.