poeme de Fred D’Aguiar

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Fred D’Aguiar s-a născut în Londra în 1960 într-o familie guyaneză, și-a petrecut copilăria în Guyana și s-a întors în Marea Britanie în adolescență. Înainte de a urma studii africane și caraibe la Universitatea din Kent, în Canterbury, s-a specializat ca asistent medical de psihiatrie. Volumul său de debut, Mama Dot (1985), reflectă cu nostalgie viața și obiceiurile din Guyana prin intermediul unui personaj feminin exemplar. Cu volumul Airy Hall (1989), dedicat satului unde a fost crescut de bunici, D’Aguiar a primit premiul național pentru literatură în Guyana. British Subjects (1993) abordează problematica migrației și a multiculturalismului prin prisma interiorizării conflictelor sociale și a memoriei personale racordate la cea colectivă. Bill of Rights (1998), un volum despre trauma transculturală produsă de masacrul din Jonestown (Guyana) din 1978, a fost nominalizat pentru premiul T. S. Eliot. Poemul narativ Bloodlines (2000) tratează despre dragostea dintre o sclavă și fiul unui proprietar de plantație din sudul Statelor Unite ale Americii. Fred D’Aguiar este și autor de romane și piese de teatru cu tematică postcolonială. De pildă, romanul Feeding the Ghosts (1997) are la bază istoria unui băiat care a supraviețuit unui transport de sclavi transatlantic, când a fost aruncat peste bord împreună cu alți 132 de oameni. În prezent, D’Aguiar este profesor de engleză și director al programului de scriere creativă la Universitatea din California, în Los Angeles.

 

Scrisoare de la Mama Dot

 

I

Scrisorile și pachetele de la tine ajung

La noi din ce în ce mai greu. Le desfac

Autoritățile (și cine o citi asta, deși

Nu s-ar cuveni, sper să-l stuche aghiuță

Între ochi). Semănăm tot mai mult

Cu o dictatură din America de Sud

Și tot mai puțin cu o țară din Caraibe.

Acum că importăm orez (orez, care odinioară

Creștea pârloagă!), stăm la coadă aproape

Pentru orice: făină, lapte, zahăr, orz și fructe

Pe care nu le mai putem culege. Mă duc și eu

De la 5 dimineața, fiindcă se deschide la 9,

E omor de lume, se iau la bătaie

Și jumătate pleacă acasă cu mâna goală,

Cu te miri ce firfirei în buzunar.

În ultima vreme mâncăm numai batog.

Ba îi punem și curry. Trimite-mi un pachet. Pune

Esențialul: făină, pentru turte; lapte praf;

Și vești despre ce se întâmplă pe aici.

Fără lux, te rog, că mă bârfește lumea, pantofii

Pot să aștepte până se mai îndreaptă lucrurile

(E musai, că nu poa’ să hie mai rău!)

S-au săturat toți, asta e! De la independență încoace

Țara asta merge numai în spate, ca racul;

Iar dacă pleci, îți pierzi drepturile de la naștere.

Și cu toate gogoșile naționale, nouă tot ne e foame.

Neil a intrat în armată, degeaba am stat cu gura pe el.

Pentru masa de duminică, ne aduce sardine

Păstrate din rația lui; poartă cele mai bune cizme

Din oraș. La târg e plin de tombole cu premii,

Pe care în zilele bune le aruncam, și toți câștigă

Nuci de cocos. Nu-i doresc asta nimănui,

Dar fără tine aici e parcă și mai rău.

Scrie-ne! Ne ospătăm cu scrisorile tale.

 

II

Pentru ei, tu ești doar un călător.

Unul din Indiile de Vest care lucrează în Anglia.

Un Vineri, un Tonto, unul care le face vânt;

Trăind pe cheltuiala statului. Limbile noastre

Rămân hibride, la fel ca lumea subdezvoltată,

Întunecată, a treia. Vreau să spun, le place

Să se uite la privirea bovină și la burțile umflate

Ale copiilor noștri din fotografii, grupați sau singuri,

Și goi, cu tonuri închise între picioare.

Și apoi îi vezi cum fac pe filantropii: cecul

Îl trimit din an în Paște (când îi ajunge din urmă

Câte un muson personal), îl trimit undeva,

Într-un colț de lume pe care nici nu știu să-l pronunțe.

Le-ar plăcea să rămânem acolo,

Să nu le fim vecini, casa ta să nu se sprijine

De a lor. Cu floarea soarelui întinzându-și gâtul

Peste gard, către soarele care apune

Pe partea lor. Cu begoniile care le aparțin

Făcându-și loc cu umerii printre razele dese.

Astfel li se amestecă rădăcinile.

Așa că atunci când îți rânjesc arătându-și colții,

Adu-ți aminte că în alt context ar putea

Fi numai o grimasă: somnul de pe urmă

În care tot mai des cădem în floarea vârstei

(Ne amintim de incendiul vostru din New Cross);

Noi, care azi visăm un vis de pace.

Tu știi Anglia mai bine, te-ai născut acolo, trăiești

Ca să mori acolo, cu rădăcinile smulse odată

Pentru totdeauna. Să-mi scrii curând,

Doar mă știi. Munții înalți au văi adânci.