de Ștefan Bolea
A cincea ediție a Festivalul de poezie Z9 (13 Iulie 2019) a început la ora 19 în curtea interioară a Teatrului Gong din Sibiu: crepusculul e un moment propice pentru un „maratonul” de poezie, pentru că relaxează cenzura și te pregătește pentru noaptea întunecată a id-ului. După cum susținea Livia Franchini, poetă italiană, care activează la Londra, e plăcut să citești versuri în soarele vesperal, mângâietor al Sibiului, în contrast cu atmosfera de capac doom din capitala Regatului Unit, în care ești încapsulat sub cerul noros și ploios.
Câțiva din cei 14 poeți invitați m-au impresionat în mod special. Notația caustică, dezesperantă a Ioanei Vintilă din volumul ei de debut, Păsări în furtuna de nisip, are ceva din directețea răposatului milenarism, dar și ceva în plus: peste infernul schopenhauerian al lui Bruegel, camera este ridicată tot mai sus, de unde poeta survolează maximum de durere cu un minimum de patos. Avem un eagle’s eye view similar cu cel din Tratatul de descompunere: pornești din punctul exploziei și ajungi pe bombardierul care lasă în urmă peisaje devastate. „nu cred// în ciroza lui Roberto și în lista de transplant/ în monoxidul de carbon din plămânii Sylviei & Annei/ în convingerile fasciste ale lui Ezra & ușa de oțel a salonului/ în infarctul lui Julio/… am putea să ne aruncăm de pe stâncile cele mai înalte/ în lagunele cu recife strălucitoare// și să privim totul// cum privești un șobolan într-o stepă din Mexic// care/ se/ zvârcolește/ în/ gura/ unei/ reptile//” (matricea I10).
Textele queer ale lui Richard Scott, ca și modul relaxat, în care și-a citit poemele, au adus un prim climax al festivalului. „In the library where there is not one gay poem,/ not even Cavafy eyeing his grappa-sozzled lads/ – I/ open again the Golden Treasury of Verse and write/ COCK//” (Public Library, 1998). Intertextualitățile cu Rilke și – mai ales – cu Verlaine, cel din faza a doua, sunt explorate în museum: „I want to kiss/ your amputation/ there rough-hewn/ slices … I want to/ run my tongue/ along the lashed/ small of your back/”.
La partea de performance merită amintită poeta olandeză Nadia de Vries. Versurile ei înșelător de simple (și cheeky) pun degetul pe rană într-un mod minimalist: „If you threw me a chocolate/ I would eat it./ … If you through me another one/ I would vomit/ and then I’d eat it…/” (Those Who Hate the Scent of Their Children). Poezia politică a belgianului Arno van Vlierberghe atinge, de asemenea, o coardă sensibilă, într-o lume în care majoritatea populației suferă de sărăcie (și de teama de șomaj): „My opportunities on the employment market dwindle away until the I doesn’t count/ … What dies it mean to live in this city tonight?/ Thanatology for the cowardly/ The quiet horror of the blunt knife and the throat/ … The reckless violence of con-sen-sus/” (Ex Daemon).
În plus, aș remarca și versurile promițătoare ale nedebutatei Iuliei Iacob, care oscilează între un para-existențialism precum cel din Moartea lui Ivan Ilici („câteva amintiri de seară când nimic/ nu lovește aproape de casă ca în to the moon/ unde bătrânul își pierde memoria esențială/ până în ultimele minute de dinaintea morții/ când totul devine clar & palpabil și mă gândesc/ că așa voi fi și eu…/”) și un fel de depresie a amânării angajamentului, sintetizată alegoric prin ritmul sufocant de lent al snooker-ului („pot face atâtea să construiesc ceva să merg la luncă și să/ mănânc mure sau alune dar mereu când reușesc să lovesc/ bila albă ea intră în gaură și rămân jos definitiv/”). Reușită tehnica aglutinării și tăierii versurilor; cât despre snooker: înțeleg că nu acesta este miezul, dar există modalități de calcul prin care jucătorii de vârf evită introducerea în buzunar a bilei albe – rarele greșeli intervin când jucătorii riscă sau sunt prinși de joc.
Un alt climax al festivalului a fost proiectarea videopoemelor lui Eta Dahlia, poet și regizor rus stabilit la Londra: rețin refrenul obsedant „toamna nu numără frunzele”. Tendințele poeților invitați la Z9 mi s-au părut, uneori, atât de inedite și avangardiste, încât aproape aveam impresia că devoalau viitorul. Un festival deosebit, de perspectivă, care e frecventat cu profit.