Coşmar
Am văzut un cal negru coborând dealul morţii
În galop, botul plin de spume, pielea lucind în bătaia lunii
Copitele săpând pămantul, praful plutind în urma-i ca un abur
Pământul duduind,
Un cal negru
Prăvălindu-se prin visul meu.
Am văzut un câine uriaş mijindu-şi colţii albi dintr-o groapă din iad
Balele atârnând, ochii galbeni, blana smoală
Coloana arcuindu-se, oasele străpungând pielea
Ochii lui, coşmarul cel mai adânc
Un mârâit din altă lume ridicându-se spre lumea mea.
Am văzut o femeie fără chip călărind calul
Părul învolburat, negru ca noaptea cea mai lungă
Fluturând în bătaia lunii
Degetele subţiri şi însângerate strângând coama udă
Picioarele goale lovindu-i fără milă burta
Am văzut un bărbat în groapă
Buzele i se mişcau fără încetare
Însă doar mârâitul fiarei străpungea suprafaţa
Degetele bărbatului înfipte în ceafa câinelui
Ochii bărbatului – două pietre negre lucind
Gura lui – o rană de cuţit.
În 2666
În 2666, când în sfârșit lumea așa cum o știam s-a stins
Strivită sub o mare întunecată de cenușă și rahat
Sufocată de propria ignoranță
Toți scriau și nimeni nu mai citea nimic.
O parte infimă, poeți sau prozatori
Alcoolici și nebuni sinucigași
Și restul
Marele rest
Autori de autobiografii scrise pe rețele de socializare
Care nu interesau pe nimeni
Dar pe care toți le aclamau
În virtutea ipocriziei
Și a reciprocității.
În 2666, când ultimii scriitori adevărați
Și-au tras un glonț în cap
Sau s-au spânzurat
Sau s-au aruncat de pe o clădire
Și au plecat să-i întâlnească pe Bolaño
Poe, Sabato, Bukowski și alți câțiva
Și poate și niște cititori adevărați.
Poemele violente
Atunci când proza s-a prăbușit într-un deșert de indiferență, iar în urmă a rămas doar
un tânăr cu pielea arsă și chipul bătrân
Încovrigat pe nisip, vânt turbat nu cu mult în urmă, o pală ce se stinge încet acum
Cu ultimele puteri m-am târât spre un fel de oază sau
Lacul negru născut
dintr-o mângâiere pe obrazul unui lepros
Pe mal, mârâind încet, poezia își arată colții știrbi, tolănită lângă trupul chircit al unui copil
Prin nisip, un orb mărșăluiește neîncetat cu un volum în mâini, gura lui
Împroașcă poemele violente și degetele descârnate strâng foile albe și în el
Câinii negri urlă.
Omul Negru
Ai încercat acest produs și
acest produs, acest produs
acest produs
Apa neagră a minții revărsându-se pe
Pielea ta delicată și mintea ta
străbătută de râuri de apă neagră,
plină de gunoaie revărsându-se pe
Ai încercat acest produs
Sângele îngheață și stomacul e plin cu puroi, dar tu
Zâmbește și fă
Gura mare, ia capsula asta, ia asta și asta
Savurează acest produs
Cască ochii și
Savurează-ți cancerul
Zece mii de protestatari au
Un băiat de zece ani a fost
O crimă oribilă s-a petrecut în
Pauză. Zâmbet larg.
Încearcă acest produs.
Vești bune din
Cercetătorii britanici au descoperit că
O fetiță de cinci ani a
Pauză.
Florile minții strivite de cuvinte și
imagini goale
Trupul tău nu e un templu
Mintea ta nu e un templu și
Nimeni nu e un templu și
Nimeni nu se mai închină la nimic, în afară de
Acest produs și acest produs și
te întreb
Spirit amputat, tot nu înțelegi?
Ai încercat acest produs
Zâmbește și
Deschide gura și
Deschide mintea și trupul și apoi
Întuneric.
Înțelegi acum?
Omul Negru nu mai e de mult sub pat.
O urmă de viață
M-ai tăiat adânc
Ai trecut de carne și oase
De gânduri, amintiri
De plânsete
Mi-ai ucis orice urmă de vis
Și ai rămas acolo zâmbind
Acum sunt bătrân
Și amintirile mi s-au pierdut mai toate
Nu am copii
Sau dacă am
Nu mai au ei tată.
Mă uit seara în oglindă
Și dimineața
Și mă întreb – Cine dracu ești?
Cine ești?
Ochii afundați în orbite
Pieile atârnând
Fire de păr răzlețe în locuri nedorite
Cine mama dracului mai ești și tu?
Și ce cauți în mine?
N-a rămas mai nimic din ce eram
Doar o tăietură vie
Pulsând din ce în ce mai încet
Și din adâncul rănii
Ochii tăi încețoșându-se.
Ieri am fost în parcul nostru
Sau în ce-a mai rămas din el
Am stat pe banca noastră
Care arăta la fel de rău cum mă simțeam și eu
Prăfuită și inutilă
Rătăcită
Am stat pe banca noastră
Cu ochii închiși
Era liniște, atâta liniște
Am dormit puțin, apoi m-am trezit brusc, buimac și speriat
Poate te-am visat, nu știu
Pentru o clipă am vrut să mă ridic și să plec
Dar n-am putut și am rămas
Și după o vreme am simțit în piept
O urmă de viață tresărind firav
Ca o înțepătură în inimă, ca o șoaptă ascuțită
Dar apoi la fel de repede a murit
Iar eu am rămas în continuare lipit de bancă
În noaptea rece, până la sfârșit.