poeme de Fred D’Aguiar

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Fred D’Aguiar s-a născut în Londra în 1960 într-o familie guyaneză, și-a petrecut copilăria în Guyana și s-a întors în Marea Britanie în adolescență. Înainte de a urma studii africane și caraibe la Universitatea din Kent, în Canterbury, s-a specializat ca asistent medical de psihiatrie. Volumul său de debut, Mama Dot (1985), reflectă cu nostalgie viața și obiceiurile din Guyana prin intermediul unui personaj feminin exemplar. Cu volumul Airy Hall (1989), dedicat satului unde a fost crescut de bunici, D’Aguiar a primit premiul național pentru literatură în Guyana. British Subjects (1993) abordează problematica migrației și a multiculturalismului prin prisma interiorizării conflictelor sociale și a memoriei personale racordate la cea colectivă. Bill of Rights (1998), un volum despre trauma transculturală produsă de masacrul din Jonestown (Guyana) din 1978, a fost nominalizat pentru premiul T. S. Eliot. Poemul narativ Bloodlines (2000) tratează despre dragostea dintre o sclavă și fiul unui proprietar de plantație din sudul Statelor Unite ale Americii. Fred D’Aguiar este și autor de romane și piese de teatru cu tematică postcolonială. De pildă, romanul Feeding the Ghosts (1997) are la bază istoria unui băiat care a supraviețuit unui transport de sclavi transatlantic, când a fost aruncat peste bord împreună cu alți 132 de oameni. În prezent, D’Aguiar este profesor de engleză și director al programului de scriere creativă la Universitatea din California, în Los Angeles.

 

Mama Dot învață să zboare

 

Mama Dot a văzut filme întregi

Cu inventatori după inventatori încercând să zboare.

E așa de în vârstă, c-ar putea fi spectator în câteva.

 

Văzându-i cum sar de pe poduri drept

În râuri sau cum se aprind,

Legați bine de rachete cu foc în coadă,

 

Sau cum fâlfâie încolo și încoace cu aripi uriașe

Doar ca să ridice o grămadă de praf,

Ea se face mică. Dar câtă convingere, domnule!

 

Cât de greșit îndrumați. Chiar atunci, ea vrea

Să-l vadă pe un strămoș, în Africa. Juma’ de drum

În jurul lumii, cu întoarcere în timp.

 

Are un echipament simplu,

Inventat pentru a-i aduce pe toți ai ei

La ea: Hai, fată, vino sî vorghim.

 

 

 

Mama Dot avertizează împotriva răzvrătirii de Paște

 

nu nălța zmeu în vinerea mari

da el s-o dus și dus o fost l-o nălțat

șî noi ni gândeam poati n-o sî batî vântu

așa di tari cî fărî noi sî-l țânim

di sfoarî iel nișiodatî n-o sî-l poatî nălța sus di tot

pân la vârfurili copașilor undi boarea țucă

șel mai dulși fruct la cari putem ajunji

da iel o dat drumu la sfoarî câti oleacî

șî trăjia di fața lui în bătaia vântului

izbutind sî-l țânî sus tot timpu făcând doi trei pași în spati

șî s-o rîdicat ușurel pânî când coada lui lungî

niși nu mai atinjea pământu șî noi ni țâneam di gard

cu capitili vârâti printri nuieli sî videm mai ghini

cum suie suie suie sus sus sus di toooot pi șieeeer

toț vrem sî zburăm pi șier ca pasărea da numa zmeu

poati zbura șî iel făcu un pas înapoi chiar când

ni rânjam la iel invidioși pi răzvrătirea lui di Paști

când oaaaaa o strigat iel când o scăpat sfoara

șî zmeu o căzut din șier ca o pasări

ș-o plutit în jos pân la câmpu veșin ș-am dat fuga la iel

uitând di zmeu pi cari i-l făcusî unchiu cu zîli în urmî

din așchii ușoari ca osu di pasări

hârtie finî ca pana ș-o limbî di zmeu

sî cânti pi șier ca pasărea ș-o coadî

pentru echilibru șî c-un șîret în gurî ca șî cum trăjea

șiel mai lung viermi șî iel o ridicat chișioru

ș-am auzît un țâpăt ș-am văzut un cactus di-o palmî

șî s-o zgâriet pânî sus pi chișior îi curjea sânji

ca o vinișoarî o jemut tot timpu pân la spital

dus di unchiu pi cadru lui di bișicletî

ia nu scotea o vorbî da am auzât-o

tot restu zâlii șî în fiicari an di-atunși încoași

nu nălța zmeu în vinerea mari

și șieru aștepta fărî păsări fărî zmei vorbili iei

 

 

 

Tratatul Mamei Dot

 

Țânțarii

Sunt cei mai grași

Locuitori

Din republică.

 

Ne sug sângele

Din leagăn

Și se laudă cu el,

Portofel înfoiat.

 

Formează halouri

Întunecoase, iar noi

Trăim pe afară

Ferindu-ne de sfințenie.

 

Toată noaptea

Ei ne obligă

La izolare sub plase

De protecție.

 

Fuga să-i oprim,

Să nu ne mai mulgă

Până ajungem nadă

Pentru viermi.

 

Viermi care nu știu

În ce direcție

s-o ia și care vor

moșteni pământul.

 

 

 

 

poeme de Fred D’Aguiar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top