(ca prin oglindă)
de Marius-Iulian Stancu
ceea ce îl îndeamnă de fapt maestrul nae ionescu pe mihail sebastian, punându-i singura întrebare care contează [“tu nu simți că te cuprinde frigul și întunericul?”], este pătrunderea în dimensiunea tragică a existenței, ca apropiere a adevărului ființei în sens heideggerian. să ne aducem aminte de o altă existență tragică, cea a lui agamemnon, așa cum este povestită de euripide [ifigenia în aulida], și de “locul fatal” [constrângerea absolută] în care căpetenia grecilor simte că a ajuns atunci când îi pune fratelui său menelaus aceeași întrebare: “oare nu simți tu groaza/ care în inimă îmi pătrunde?”
„o predestinare fericită…” [hitler, mein kampf]. cu aceste cuvinte a fost la început nazismul, poziționându-se de partea μῦθος–ului și a istoriei literaturii. nu ar trebui să uităm niciodată că prima formă de organizare a nazismului este una narativă, iar „realitatea este povestită”, cum spune peter trawny [freedom to fail: heidegger’s anarchy]. nazismul se impune istoric ca stilistică iar acțiunile lui sunt manifestări ale unor preferințe estetice – “visul nazist de a crea, prin intermediul purității și a sacrificiului, o lume mai frumoasă.” [undergångens arkitektur]. abia acest fapt este pentru maimuța morală cu adevărat tulburător, faptul că “rasismul – și în mod cu totul deosebit antisemitismul – este înainte de toate, în mod fundamental, un estetism.” [philippe lacoue-labarthe, ficțiunea politicului: heidegger, arta și politica].
în umbra recentului scandal victoria’s secret [ed razek a fost acuzat că promovează o cultură misogină pentru că i-a spus top-modelului bella hadid că are “sâni perfecţi”], a devenit evident faptul că ceea ce vizează în cele din urmă ideologia corectitudinii politice este eradicarea corpului în întregime – acest ultim bastion fascist al diferenței, al ierarhiei, adică al inegalității.
haios gervais în general, dar face și el parte din show-ul prin care elita hollywoodiană e umanizată, cu glumițe în acest caz. face parte din joc, nu este cu totul altceva. un fel de sado-maso mediatic – te plătim să ne plesnești puțin peste fundul masat în ultimul trip de niște superbe thailandeze.
ceea ce nu au reușit să își dea seama comuniștii este că vor fi lipsiți pentru totdeauna de claritatea carteziană pe care o manifestă orice tip de fascism, prinși în capcana întinsă de capital [proletariatul se va plasa pentru totdeauna în umbra relațiilor de producție burgheze, permanență esentială pe care refuză să o vadă marx iluzionându-se cu presupusa lui revoluție eschatologică comunistă] prin care existența se reduce de fapt tot la capital, unul căruia i se caută la nesfârșit forma ortodoxă, capcană a materialității care în cele din urmă le întunecă mintea, manifestându-se anarhic în plan social [dușmanul este pretutindeni și fără chip, lui i se știe doar numele – fascism].
principala problemă a lui bernie sanders este că, după toate probabilitățile, a spus adio dorinței sexuale. suntem singura specie condusă în cea mai mare parte de indivizi lipsiți de capacitatea de a se mai reproduce.
