(ca prin oglindă)
de Marius-Iulian Stancu
hermeneutica flegmei ca ultima frontieră ideologică prin intermediul căreia noua stângă își mai poate fundamenta revoluția.
ce-a fost irina margareta nistor pentru caseta video este acum mihai iovănel pentru coperta 4.
cu adevărat tulburătoare pentru noua stângă la sclavia în formă europeană este că încetează să se mai bazeze pe rațiuni strict economice. acesta constituie și motivul pentru care doar bărbatul alb s-a simțit și a fost îndreptățit să discrimineze.
fără sălbăticirea de 40 de ani din pustie – după ce primise deja interdicția – evreul nu ar fi putut ucide în țara făgăduinței.
revoluția socialistă s-a retras din real [față de care nu a manifestat niciodată prea mare aderență] și își poartă războaiele exclusiv pe teritoriul limbajului.
tradiția mai e bună doar la mâncare.
prelungirea stării de alertă înseamnă prea puțin. reinstaurarea stării de urgență ar fi ideală, și asta nu din rațiuni sanitare, ci pur economice – putem să trăim [foarte bine] și cu muncă mai puțină.
ieșirea din capitalism e ieșirea din comunism.
critica litarară e la fel de utilă ca transmisiunea radio a unui meci de fotbal.
pandemia moralei.
în urma protestelor declanșate pe teritoriul sua ca urmare a morții lui george floyd, un singur lucru e cert: albii preferă adidas.
în cadrul urmatoarei ședințe de videochat voi pune la punct împreună cu oana lovin platforma estetică prin intermediul căreia românia va avea parte în sfârșit de un regim național-socialist care să o transforme într-o mare putere europeană. abia atunci va veni sfârșitul istoriei și umanitatea va intra în împărăție.
suprema înfrângere pentru o feministă a fost și va rămâne orgasmul. ideologia revoluționarilor de pe net și din baruri sau cafenele încearcă să obțină și să impună [sub pretextul eliberării] o condamnare a trupului supus dorinței și plăcerii prin intermediul tribunalelor etice care propovăduiesc evanghelia corectitudinii politice. în realitate, majoritatea activiștilor aleg #supunerea în dormitor, doar în public sunt cu empowerment-ul pe buze. trupul își are propriile rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște.
să ne întoarcem la euripide [ifigenia în aulida]. ifigenia, în încercarea de a-și convinge tatăl să nu săvârșească sacrificiul, face apologia vieții pur și simplu, în opoziție cu moartea, fie ea glorioasă [„mai bun este traiul/ nefericit, decât să mori în glorie”]. în realitate, însă, cuprinsă de frenezie, armata elenă se va întoarce împotriva întregii familii a lui agamemnon, dacă acesta nu împlinește profeția: „grecia este cea care mă conduce.” însuși ahile recunoștea mai înainte că “o pasiune teribilă a cuprins grecia întreagă/ pentru a se lansa în această campanie – nu fără/ ale cerurilor planuri.” chiar și atunci când se supune principiului ierarhic, antidemocratic, poporul nu reprezintă niciodată elementul pasiv, inocent, supus «nebuniei» liderului, ci fundamentul natural al deciziei, una căreia conducătorul îi oferă doar forma, și nicidecum substanța – națională mereu.