de Emilian Gheață
Cu zalele zilei zadarnic zornăind
prin ploaie am călcat adânc şi rece
şi-am ascultat muzică scursă, care imită ploaia,
căci în ploaie maimuţele se dănţuiesc.
Şi-n ploaie am vorbit cu Dumnezeu
şi mi-a zis să vă spun că azi nu există,
că va exista doar ieri, când va avea chef,
fiindcă-n ploaie maimuţele tăifăsuiesc.
Şi-n ploaie m-am descuamat de pe trupul lui Isus
ca solz osos de poveste prea frumoasă
şi am orbit oglindit în miliardele de picături,
pentru că-n ploaie maimuţele se veştejesc.
Şi-n păienjenişul fluid al ploii
m-am prefăcut a plânge, dar nu s-a văzut,
că doar în ploaie suntem cu toţii clăbuci,
deoarece în ploaie maimuţele se contopesc.
Şi am strigat şi-am tras un şut în ploaie,
să se oprească măcar o clipă,
dar ploaia mi-a şoptit să tac,
căci sunt doar o maimuţă, şi trebe să mărşăluiesc.
[Decembrie 2009]