(egoZaur)
de Sorin-Mihai Grad
Unde dispare granița dintre autor și operă? Apreciezi unele producții artistice pe care altfel le-ai ignora, doar pentru că ai păreri bune despre autorii lor? Ce faci cu operele unor autori pe care din punct de vedere uman îi detești? Dar cu unele legate într-un fel sa altul de activități ilegale? Există oare răspunsuri perfecte, sau măcar corecte [nu din punct de vedere politic], la aceste întrebări?
Aș vrea să pot spune, măcar către cel pe care-l văd în oglindă, că am, dacă nu o politică relativ coerentă, măcar niște reguli clare în ceea ce privește dilemele de mai sus. Răspunsurile mele însă mai degrabă variază. [Iar acum am dileme legate de acest „însă”, dar le voi ignora, că oricum urmează destule ramuri.] În principiu aș spune că încerc să las opera să rezoneze sau nu cu mine, însă nu pot nega influența autorului în alegerea mea de a interacționa sau nu cu ea. Iar când se adaugă încă un personaj între mine și autor confuzia îmi sporește.
Prima oară am aflat de existența lui Charles Manson de pe albumul „The Spaghetti Incident?” al celor de la Guns N’ Roses, unde apare și un cântec de-al său. Cel mai nereușit de pe caseta respectivă, după părerea mea, dar e acolo. N-aș putea spune că existența acestui cover mi-ar fi influențat plăcerea de a asculta muzica celor de la Guns N’ Roses, l-am ignorat cam de fiecare dată când ascultam albumul respectiv, însă ceva a iscat în mine de vreme ce douăzeci și cinci de ani mai târziu scriu acest text. Îi face această preluare pe cei din trupă [între timp cam toți s-au disociat de ea, cu excepția solistului W. Axl Rose, singurul dintre ei care apare de fapt pe înregistrare] niște oameni cu care aș prefera să nu am nimic de-a face [bună glumă, știu]? Sau e stupid ca un gest teribilist / stupid / infantil / provocator să-mi afecteze părerea [altfel rezonabilă] despre ei? În definitiv ei nu i-au preluat crimele lui Manson, doar arta. Dacă artă se poate numi acel cântecel stupizel, dar să nu deviez. Apropo de Manson, Marylin Manson merită și el pomenit în acest context, atât din cauza pseudonimului cât și a recentelor acuzații ale câtorva foste partenere, însă cel mai recent album al său rămâne foarte bun indiferent de concluzia la care ajungem în privința artistului.
Tot așa, trece un regizor în categoria oamenilor detestabili pentru că alege să lucreze cu un actor odios sau produce un film bazat [și] pe un text al unui ipochimen execrabil? Iar când ajungem la filme nu le putem evita din discuție pe cele regizate de Roman Polański de când n-a mai fost prin Statele Unite. Dacă aș vorbi acum cu prietenii despre acest subiect aș propune în acest loc să-l întrebăm pe Kevin Spacey ce părere are, și nu ar crede nimeni că împing discuția înspre derizoriu sau că aș lua în râs suferințele victimelor vreuneia dintre cele două vedete tocmai pomenite. Cum sper că acest text va fi citit și de oameni care nu mă cunosc, e probabil necesar să precizez că următoarea întrebare ar fi dacă tratăm acum diferit filme precum Se7en sau American Beauty față de timpurile în care nu aveam habar ce monstru e K. S. Spre deosebire de Manson sau Polanski, despre care [teoretic] știam ce-au făcut când am avut primul contact cu operele lor. Să nu uităm însă să ținem seama și că la realizarea acestor filme au contribuit sute de oameni, merită să fie afectate rezultatele eforturilor lor pentru că unul dintre ei, fie el asistent de sunet sau interpretul rolului principal, a făcut ceva reprobabil [în afara platoului de filmare]?
Discuția se poate dezvolta mai departe în diverse direcții. Unele fapte care erau ilegale la momentul producerii anumitor opere artistice, de exemplu homosexualitatea sau ateismul, acum nu mai sunt, altele precum duelurile sau sclavia care erau legale cândva, sunt interzise de ceva vreme. Avorturile sunt încă ilegale în multe locuri, la fel alcoolul, drogurile sau sexul nemarital, crimele sunt pedepsite de relativ puțin timp în istoria umanității, despre violul conjugal sau abuzul psihologic ce să mai zic. Iar unele fapte pedepsibile încă, precum consumul de marijuana sau imigrația ilegală, ar putea să-și piardă acest statut în timp.
Dacă identificăm opera cu autorul ei și adoptăm o atitudine puristă unde tragem linia? Cu contemporanii suntem oricum mult mai severi decât cu cei care nu-și mai pot răscumpăra păcatele. Ajunge un scriitor să treacă strada când semaforul e roșu ca să nu-i mai băgăm în seamă romanele? Doar cele de după acest gest sau toate? Dar cu producțiile artistice ale celor care au descărcat de pe internet vreun cântec, film sau volum fără să plătească, sau au condus mașina fără să-și pună centura de siguranță [ca să nu spun de vreo bere la bord] ce facem? Unde se oprește toleranța, la bunul simț, la obiceiuri, la legi, la condamnări penale? Să nu uităm că multe opere artistice sunt urmarea unor acte rebele, iar rebeliunea presupune încălcarea unor norme și cutume, uneori chiar legi. Se zvonește că majoritatea muzicienilor cât de cât celebri au avut măcar o dată contact cu vreun drog. Ce facem, renunțăm total la muzică doar pentru că ei au călcat strâmb?
În loc să fabricăm răspunsuri mai mult sau mai puțin sincere la această avalanșă de întrebări, propun să ne concentrăm pe ce putem face pentru a diminua adevăratele rele. Dacă îi învățăm cu adevărat pe viitorii artiști, scriitori, actori, autori în general, că anumite fapte trebuie evitate și arătăm toleranță zero când le observăm semnele incipiente sunt șanse ca măcar în viitor să existe din ce în ce mai puține exemple care să ilustreze cele discutate mai sus. Viitorii șantajiști, abuzatori, criminali sau violatori nu sunt aruncați de extratereștri între noi, ci se dezvoltă dintre actualii și viitorii copii. Cărțile nu fac pe nimeni violent sau rău, despre puterea exemplului însă nu putem afirma același lucru.