(egoZaur)
de Sorin-Mihai Grad
Pentru unii, monștrii există doar în povești [cărți / filme / cântece /… ], pentru alții ei fac parte din realitatea de zi de zi. Unii dintre noi [se] visează monștri. Alții au de-a face cu ei în mod regulat. Uneori monștrii au chip uman, alteori au tentacule, gheare sau colți, scuipă flăcări sau gheață, iar imaginația noastră e capabilă să-i împodobească cu cele mai absurde și înfricoșătoare calități și atribute. Cam toți au însă în comun dorința celui afectat de ei de a-i ști plecați cât mai departe.
De-a lungul timpului monștrii au avut pentru mine diverse sensuri, iar de câțiva ani înțeleg prin această noțiune activitățile care vor să-mi ocupe tot timpul și capul disponibile, făcându-mă să neglijez aproape orice altceva. Uneori un monstru e un proiect care trebuie finalizat înainte de o anumită dată, alteori e un interviu pentru un loc de muncă [pentru care tind să mă pregătesc prea bine], câteodată e chiar manuscrisul la care îmi închipui că lucrez.
De fiecare dată când conștientizez că am de-a face cu unul îmi promit că e ultima oară când accept să-mi pun viața în așteptare pentru a mă ocupa de ceva care trebuie făcut, însă mi se dovedește destul de repede că glumeam. Ceva din capul meu mă ia însă în serios, pentru că la fiecare confruntare cu asemenea monștri mă pomenesc atacat de idei care s-ar potrivi excelent în altă parte. Când monstrul are legătură cu ocupația mea mă pomenesc inundat de idei pentru romanul pe care tot amân să-l continui pentru că am mereu ceva mai important de făcut. Însă când ajung în sfârșit să scriu la acesta, ideile care mă asaltează sunt fragmente de versuri. Și tot așa.
Desigur că monstrul de azi a fost acest text pe care reușesc să îl termin cu câteva minute înainte de apariția numărului curent al revistei, deși mi-a ocupat cam tot timpul liber de azi. În timp ce-l scriam am produs idei pentru pentru patru proiecte diferite, care, ca să se răzbune pentru amânările la care au fost supuse, probabil că vor deveni la rândul lor monștri dacă vor ajunge să fie transpuse în realitate. Viața mea – un șir de monștri, oare unde aș putea folosi această idee?