Bobiţă, Virgil, Bănescu

de Un_Cristian

La început a fost Bobiţă. Un tânăr care-mi povestea cu calm despre iubiri pierdute şi dragoste neîmpărtăşită. Se mutase-n Bucureşti şi făcuse ceea ce numai Ianuş mai îndrăznise să ceară – legitimarea prin poezie. Mersese la decanatul facultăţii de litere şi-i ceruse decanului să fie admis la facultate pentru că era poet.

Bobiţă avea un talent muzical atipic. Prima lui lectură la litere a fost un recital. Mi-l amintesc şi acum pe Ianuş supărat că-l tot fotografiam cântând. Apoi Bobiţă a banescudispărut o vreme. Intrase în lumea literară adevărată. Cu el am fost primele şi ultimele dăţi la Casa Verdi a Iolandei Malamen, prin el am ajuns să-l văd în carne şi oase pe Cezar Ivănescu, faţă de care avea o uriaşă admiraţie. Apoi ne-am revăzut în acea minunată zi de început de martie când toţi greii cenaclului veniseră de-acasă cu cârpe şi detergent pentru a face curat în viitoarea sală a Bibliotecii de poezie. Şi, la final, la parodia înmormântării Bibliotecii, unde a râs copios. Cam atât. Au urmat ani de întâlniri absolut convenţionale, dar amiabile. Îmi povestea de burse, de călătorii, dar îl simţeam tot mai departe.

Virgil s-a prezentat în 2008. Mi-a spus şi mie, ca şi celorlalţi, că Bobiţă devenise Virgil. Să-i spunem Virgil. Se schimbase. Ne-am întâlnit de câteva ori, am fost împreună la Alba şi am purtat câteva discuţii pe mess. Ar fi vrut să scoată o antologie, îl ameninţasem cu un interviu (acum vreo două luni). Am amânat.

Acum când scriu aceste rânduri nefericite, Bobiţă şi Virgil au devenit, invariabil, Bănescu. Gândindu-mă la el, ca la un om bun şi un poet minunat, nu pot să nu fiu trist.

Aseară, când am auzit un zvon, n-am îndrăznit să intru pe mess. De dimineaţă, statusul lui era activat. Alarmă falsă. Doar că în dreptul lui scria: “mama şi tatăl lui Bobiţă strigă către cei ce-l cunosc că azi Bobi a plecat la steaua lui cea fără de noroc. Veniţi cu noi să-i uşurăm zborul”.

Constantin Virgil Bănescu s-a sinucis la 27 de ani. S-ar putea posta fotografii inedite, filmuleţe. La ce bun?…

Vor urma tămâierile. Pe lista întrebărilor pentru interviu mă opresc la cea mai intimă: “Te-ai sinucide?” A rămas în fişierul Bănescu. Nu mi-aş fi dorit să-i fi luat ultimul interviu. Dumnezeu să-l odihnească!

[postat iniţial pe blogul autorului]