de Oliviu Crâznic
După cum am mai menționat și cu altă ocazie, Paul Chetreanu-Don (n. 1985) este un adevărat „Homo Universalis”: (fost) jucător – campion național și selectat în mai multe rânduri în lotul național – și antrenor de baschet, organizator al unor concursuri de atelaje canine, cantautor, psihoterapeut, conferențiar, publicist, traducător și scriitor.
A publicat următoarele volume: Conglomerat al morții (2004); Eu sunt … un visător malign (2014); Exilul iubirii (2014); Priviri dinspre mine, înspre mine (2017); Răstignirea timpului (2017); Pierdut într-un an de poezie (2017); Convorbiri din intimitate (2018).
Asemenea operei precedente (Convorbiri…), Așa simțit-a Zarathustra (O carte pentru cine decide să devină nimic și restul) (Ed. Școala Ardeleană, 2021) nu este ușor de încadrat, din punct de vedere al teoriei literare, într-o categorie anume [1]. Dificultatea provine (aici), în special, din structura eteroclită (putând, totuși, măcar să o atribuim, în ansamblu, curentului literar psihanalitic [2]); vom trata, prin urmare, separat fiecare dintre elementele eterogene care o alcătuiesc.
Prima secțiune (urmând Cuvântului autorului și prefeței semnate de dr. dr. Șt. Bolea, el însuși un cunoscut filozof și exeget al lui Fr. Nietzsche), intitulată grăitor (o caracteristică regăsită și la celelalte secțiuni) Scurtă biografie a lui Nietzsche, aparține stilului funcţional științific [3], genului literar istoric, speciei literare (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) a biografiei spiritual-genetice. Deloc surprinzător, psihoterapeutul român pune accent pe interacțiunea filozofului german cu oamenii care i-au marcat acestuia din urmă viața, personalitatea, opera și, poate, evoluția bolii – de la compozitorul Richard Wagner, la psihanalista Lou Andreas-Salomé.
A doua secțiune, Zarathustra, zoroastrismul și Nietzsche, succintă, ar fi putut să constituie cuvântul-înainte ori prefața secțiunii a patra, de care, considerăm, se leagă în mod direct. Autorul prezintă aici, în puține cuvinte, personajul istoric Zarathustra și religia fondată de profet, concluzionând că Fr. Nietzsche a fost, în fapt, un continuator spiritual al lui Zarathustra, de la care a preluat (dezvoltându-le sau interpretându-le într-un mod original, firește) mai multe idei de bază. Este, probabil, singura secțiune care, publicată separat, nu și-ar atinge scopul, concluzia mai sus menționată fiind sprijinită, în mare parte, de aspectele analizate în secțiunea a patra (din acest motiv credem că ar fi fost mai bine plasată sub forma unei introduceri în respectiva secțiune, și nu ca o secțiune aparte).
A treia secțiune, Controversata boală a lui Nietzsche, aparține, de asemenea, stilului funcţional științific și genului literar istoric, fiind, însă, ca specie literară (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic), o analiză (cu potențial monografic) psihiatrică. Autorul rezumă opiniile diverșilor specialiști (K. Jaspers, S. Freud ș.a.) referitoare la boala filozofului german, exprimate după moartea acestuia (ar fi fost, considerăm, cel puțin la fel de interesantă și de instructivă prezentarea opiniilor specialiștilor care l-au avut, efectiv, drept pacient – în măsura, desigur, în care acestea s-au păstrat [4] ori pot fi reconstituite), adăugându-le propria perspectivă și propunând și o diagnoză.
A patra secțiune, Așa simțit-a Zarathustra (O carte pentru cine decide să devină nimic și restul), aparține, de asemenea, stilului funcțional științific, dar genului didactic (nu istoric, precum anterioarele); ca specie literară (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) este un comentariu psihanalitic. Practic, fiecare capitol al acestei secțiuni corespunde unui capitol din Așa grăit-a Zarathustra: O carte pentru toţi şi pentru nimeni (Also sprach Zarathustra: Ein Buch für Alle und Keinen; Fr. Nietzsche, 1892), constând într-o detaliată prezentare (o putem numi chiar „demascare”) a trăirilor și motivațiilor care îl împing pe avatarul lui Fr. Nietzsche să „grăiască așa” (adică, de multe ori, cu totul altfel decât simte, în opinia psihoterapeutului). În prefață, Șt. Bolea recomandă și o publicare separată a secțiunii, în ediție de buzunar; P. Chetreanu-Don ne îndeamnă să o parcurgem în paralel cu originalul analizat și comentat. Pornind de la îmbinarea acestor două idei, am recomanda, la rândul nostru, o viitoare ediție Friedrich Nietzsche & Paul Chetreanu-Don, Zarathustra (psih)analizat, care să aibă următoarea structură: I. (Prefață): Zarathustra, zoroastrismul și Nietzsche; II. Așa grăit-a Zarathustra, așa simțit-a Zarahtustra (fiecare capitol nietzschean însoțit de comentariul lui Chetreanu-Don); III. (Anexe): Scurtă biografie a lui Nietzsche; Controversata boală a lui Nietzsche; Călcând pe urmele lui Nietzsche.
A cincea (ultima, dacă nu socotim Bibliografia) secțiune, mai sus menționata Călcând pe urmele lui Nietzsche, aparține stilului funcţional publicistic (nu științific, precum anterioarele), genului literar informativ și speciei literare (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) a reportajului de călătorie (incluzând și numeroase fotografii edificatoare). P. Chetreanu-Don reface, astfel, traseul european străbătut de „Zarathustra”, zăbovind în (și studiind) locațiile asupra cărora și-a lăsat amprenta culturală acesta din urmă.
Din punct de vedere al literaturii comparate, opera poate fi asociată, într-o oarecare măsură, unor titluri precum Întoarcerea lui Zarathustra: Cuvântare pentru tineretul Germaniei (Zarathustras Wiederkehr: Ein Wort an die deutsche Jugend; H. Hesse, 1919) ori Când Nietzsche plâns-a (When Nietzsche Wept; I.D. Yalom, 1992 [5]).
Tomul a fost publicat în condiții editoriale remarcabile din aproape toate punctele de vedere, fiind tipărit pe hârtie albă, de calitate superioară, rezistentă în timp, foarte bine tehnoredactat și beneficiind de copertă cartonată și de supracopertă (pe care ne-am fi dorit să regăsim portretele „față-în-față” din interior, realizate cu talent de către Claudia Diana Ciotlăuș). În ceea ce privește redactarea însă, viitoarea ediție va necesita o atentă revizuire.
Concluzionând, avem de a face cu un volum recomandat deopotrivă specialiștilor, fie aceștia filozofi ori psihanaliști (datorită documentării riguroase și ideilor și teoriilor consemnate ori avansate de către autor), cât și tuturor cititorilor interesați de viața și de opera lui Fr. Nietzsche ori de psihoterapie și de psihanaliză în general (datorită limbajului relaxat[6], menit popularizării, ales pentru expunerea ideilor și teoriilor respective).
- Chetreanu-Don este, așadar, unul din acei autori care reușesc să împărtășească experiența lor profesională publicului larg, prin transformarea acesteia în literatură.
[NOTE]
[1] A se vedea și [6].
[2] Psihanalitismul este un curent inițiat, în literatură, de către S. Freud însuși, fiind caracterizat prin analiza unei opere, a unui personaj ori a unui autor cu ajutorul instrumentelor tipice psihanalizei (pentru detalii, a se vedea R. Wellek, Conceptele criticii, Ed. Univers, 1970).
Este, astfel, propriu criticii literare, dar se poate reflecta și în literatura ficțională.
[3] A se vedea [6].
[4] Despre „istoricul medical din Jena al filozofului” (internat, acolo, într-o clinică psihiatrică, în grija lui O. Binswanger), aflăm, la p. 61, că, din păcate, nu mai există.
Alte documente însă au supraviețuit – vedem, de pildă, la p. 314, o fotografie a unei fișe de internare și a unui diagnostic aparținând clinicii psihiatrice din Basel.
Ne-ar fi bucurat, prin urmare, o secțiune dedicată documentelor de acest tip (traduse – integral ori fragmentar, în funcție de relevanță – și analizate/comentate); poate, cu ocazia unei viitoare ediții.
[5] De altfel, P. Chetreanu-Don este un admirator declarat al lui I.D. Yalom, fiind autorul prezentării Serile Yalom – Cărturești, Cluj-Napoca, 2018 – și având un anunțat proiect literar intitulat Frica lui Yalom.
[6] În majoritatea cazurilor, termenii proprii registrului lingvistic tehnico-științific sunt utilizați în cadrul unor fraze aparținând registrului lingvistic colocvial, probabil în scopul facilitării receptării acestora de către publicul larg.
Această modalitate informală de comunicare a unor date și fapte istorice, respectiv a unor concepte și teorii de specialitate, dând naștere unei puternice impresii de oralitate, împinge opera la chiar granița cu stilul funcțional publicistic (căruia, totuși, îi aparține cu adevărat doar secțiunea a cincea, după cum am precizat).